STOMATOLOG cercetat după ce A OBLIGAT O FATĂ DE 13 ANI SĂ ÎL ATINGĂ ÎN ZONELE INTIME
Mediafax//Liviu Chirica
Un medic stomatolog din comuna bistriţeană Nimigea este cercetat penal pentru corupţie sexuală, fiind acuzat de o fată de 13 ani că a obligat-o să îl atingă în zonele intime în timp ce o consulta, doctorul recunoscându-şi fapta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat, joi, că părinţii fetei de 13 ani, din localitatea Mogoşeni, comuna Nimigea, au sesizat, miercuri, Poliţia că fiica lor a mers la cabinetul stomatologic din comună pentru o consultaţie, ea fiind obligată de medic, în vârstă de 66 de ani, să îl atingă în zonele intime.
Potrivit sursei citate, fata le-a povestit părinţilor ce s-a întâmplat, iar aceştia au depus o sesizare la Poliţie.
Întrebat de poliţişti despre cele relatate de adolescentă, medicul stomatolog a negat iniţial, dar apoi şi-a recunoscut fapta.
Gorgan a declarat că stomatologul este cercetat penal pentru corupţie sexuală, pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la şase luni la cinci ani.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
bodosport.ro peste 5000 de modele de pantofi, saptamanal modele noi. Adidas, Nike, Puma, Converse, Le Coq Sportif, Lacoste, livrare in orice colt al tarii.
Aveti facturi neincasate ,datorii , taxe etc. de recuperat?
recuperamdatorii.ro , recupereaza , legal si gratuit.
Cauti piese auto ieftine?
Intra pe epiesa.ro si gasesti toata gama de piese auto la pret de importator.
Comercializam piese originale si after market de la cei mai cunoscuti producatori.
Urmeaza sa faci revizia si nu te incadrezi in buget? Urmareste super promotiile noastre la filtrele MANN
unde avem discount de 60%.
Cauti ulei motor de calitate la cel mai mic pret? epiesa.ro este solutia perfecta.
Te asteptam pe epiesa.ro sa te convingi singur !
bodosport.ro peste 5000 de modele de pantofi, saptamanal modele noi. Adidas, Nike, Puma, Converse, Le Coq Sportif, Lacoste, livrare in orice colt al tarii.
...daca i-a atins numa' zona intima...e una!
dar cati o fi infectat cu Hepatita B/C...ca un stomatolog cu asemenea naravuri...sigur nu e piu-ntai la meserie