Târgul educaţional de la Bucureşti: cât te costă să faci liceul în Anglia sau Elveţia

de Raul FLOREA Postat la: 11.10.2009 21:33 Ultima actualizare: 11.10.2009 21:34

Liceele engleze şi cele elveţiene îşi extind piaţa şi în România

Şcolile din Occident caută elevi în România

Liceele engleze şi cele elveţiene îşi extind piaţa şi în România, căutând elevi ai căror părinţi doresc pentru copiii lor un viitor solid, dar sunt şi dispuşi să cheltuiască sume importante cu şcolarizarea acestora. Şcoli engleze de elită precum Bellerbys College, Laing &Dick Colledge şi Brookehouse College sau licee elveţiene cum ar fi TAIS American School şi-au prezentat oferta, în acest weekend, la Hotelul Hilton din Bucureşti, în cadrul primei ediţii a Târgului World Education. Admiterea depinde de vârsta elevului (fiind de preferat ca cei interesaţi să se înscrie din timp), studiile anterioare, gradul de cunoaştere a limbii engleze şi planurile de viitor pe care şcolarul le-a stabilit.

Taxele sunt însă destul de piperate, un an de studiu costând între 20.000 şi 25.000 de lire sterline în Anglia şi între 50.000 şi 70.000 de franci elveţieni în Ţara Cantoanelor. Pe lângă cele şase licee europene ce au fost prezente la eveniment, 28 de universităţi au încercat să atragă cât mai multe aplicaţii din partea studenţilor români. Dacă în cazul învăţământului preuniversitar nu există date concrete cu privire la românii înscrişi în străinătate, în universităţile din Occident ştim că învaţă, în prezent, 50.000 de studenţi, dublu faţă de nivelul anului 2006, cifra preconizată pentru anul 2020 fiind de 180.000. Spre deosebire de licee, universităţile engleze, italiene, daneze, olandeze, spaniole şi bulgare, prezente la târg, oferă avantaje financiare.

La Aarhus School of Business, de pildă, unde studiază 30 de masteranzi români, nu există taxe, iar pregătirea în ştiinţe juridice şi economice este foarte bună. Românii nu sunt descurajaţi însă nici de sumele foarte mari pe care trebuie să le scoată din buzunar, cu atât mai mult cu cât în Marea Britanie, de pildă, pot obţine împrumuturi pentru finanţarea studiilor. "500 de români au contractat anul trecut împrumuturi din partea statului britanic, ceea ce reprezintă 70% din totalul românilor care studiază în Marea Britanie. Suma totală pe care statul a acordat-o acestora este de 4 milioane de lire sterline. Anul trecut, 500 de tineri români s-au înscris în universităţile engleze, iar în 2009, până acum avem 800", a precizat Svetlan Danev, directorul firmei de consultanţă Integral, partener al târgului World Education.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 crbs 11.10.2009 22:22

Semnati petitia pentru a forma Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt

www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html

Pentru toti romanii care vor sa schimbe lucrurile in bine, in Romania. Pentru romanii inteligenti, curajosi si cu bun-simt. Trebuie sa ne unim, pentru ca unde-s multi puterea creste. Spuneti si prietenilor de aceasta petitie.

Puteti accesa si blogul CRBS
www.crbs.blog.com

 
#2 iyt 11.10.2009 23:47

mai baieti stati acasa mai bine,nici-un angajator nu se mai lasa impresionat de studii liceale in tarile astea...si scoala NU se face mai bine sau cel putin mult mai bine.Anii de liceu sint cei mai importanti in dezvoltarea adolescentilor.Important e sa traiesti printre prietenii tai,semenii tai,nu sa treci prin procesul de adaptare,traume mai mici sau mai mari legate de inerenta diferenta culturala.Vei fi inotdeauna "the exchange guy" si vei cauta sa stai printre putinii studenti de origine romana deci orizont romanesc limitat.Se afirma ca tinerii se adapteaza cel mai usor..E cea mai mare si nociva minciuna!Traiti-va viata printre ai vostri mai ales la virsta asta delicata.Mergeti mai tirziu la facultate poate daca va maninca asa de tare doru de duca.

 
#3 Băsescu, paravanul hoţilor 12.10.2009 10:38

Nu este o noutate că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!

Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins!!!

"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!

De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!

Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!

PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!

Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!

Stie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!

Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindcă sunt la fel de supuşi politic ca şi religios, ţigani-supuşi politic bulibaşei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!

În campania electorală aceste hoarde pedeliste nu se feresc să-ÅŸi atace fizic adversarii politici. Vezi zecile de atacuri în care una dintre părti era pedeleul (aÅŸ zice ÅŸi cu concursul media, care-i prezenta pe acesti legionari pedeliÅŸti ca "revolutionari", "democraÅ£i" ÅŸi alte îmbrobodiri propagandistice!!!
Pdl este partidul în campanie electorală permanentă!

Pdl este partidul currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, Å£iganilor, sectelor religioase, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!

 
#4 Cetateanul turmentat 12.10.2009 10:59

Am vazut in ultima vreme o groaza de postari care denigrau invatamantul romanesc si sperau sa se ajunga la privatizare pentru ca sa nu mai plteasca taxe pentru "cersetorii" de profesori. E, va place acum ideea? Probabil nu veti plati 30000 de lire sterline, dar 25-30000 de euro veti plati. Nu preferati desteptilor sa platiti taxe?

 
#5 roman in Aarhus 12.10.2009 13:37

Mai adaugati vreo 100 de oameni la numarul ala. E plin de romani pe aici, din pacate.
Era bine daca erau doar 30.

 
#6 normancboy 12.10.2009 19:36

Mai copii, intr-adevar, adaptarea e foarte grea. Stati mai copii in Romania , printre ai vostri, sa va scuipe toti manelistii seminte in cap. De ce sa mergeti la strainii aia infatuati, care au citit zeci de carti de psihopedagogie, si care explica totul atat de logic cand puteti sta sa ascultati toate fosilele care nu stiu decat sa guitze si sa va puna sa invatati pe de rost. De ce sa mergeti intr-un loc unde oamenii sunt atat de reci si distanti fata de straini, incredibil de civilizati si amabili daca ii intrebi ceva pe strada cand puteti sa stati in tara in care orice homuncul mancator de parizer cu ceapa isi etaleaza iphonu luat in rate pa 20 de ani ca pe o decoratie din al doilea razboi mondial.

V-am convins copii? Nu?...da mai copii, nu va iubiti tara...ah tinerii astia din ziua de azi........

 
#7 dorin 12.10.2009 22:13

ar trebui precizat ca statul respectiv iti imprumuta bani pt a plati studiile dar la terminarea studiilor trebuie sa lucrezi in tara respectiva pana iti vei achita datoriile.Deci romania mai pierde niste valori care vor lua drumul strainatatii si peste cativa ani ne vom lauda cu niste cetateni straini ca sant originari din romania

 
#8 Robert 17.12.2010 15:35

SUSTIN ACEST PROIECT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE IN SFARSIT CEVA BUUUN. NU AM DE GAND SA STAU PRINTRE INCOMPETENTII DIN TARA ACEASTA SI SA-MI RISC VIITORUL.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa