Theodor Stolojan: „Ce, am uitat atât de repede că Parlamentul a blocat vreo doi ani de zile dosarele acolo?”
*Politicianul crede că de vină pentru această rezoluţie ar fi campania electorală din Germania şi faptul că parlamentarii germani doresc să demonstreze poporului că fiecare ban dat UE este cheltuit cu folos
Europarlamentarul PD-L, Theodor Stolojan, a explicat pentru „Gândul” care este miza rezoluţiei Parlamentului german, prin care se solicită Bruxelles-ului „îngheţarea” banilor europeni cu destinaţia România: alegerile pentru Legislativul de la Strasbourg şi scrutinul naţional. Prim-vicepreşedintele PD-L susţine că deputaţii români au blocat doi ani la rând iniţiative similare ale colegilor lor germani în forul legislativ european. Guvernului român îi revine acum sarcina să meargă la Berlin şi să explice că s-au făcut paşi în reforma justiţiei.
Cum comentaţi rezoluţia Parlamentului German prin care se propune Uniunii Europene sistarea alocării de fonduri europene pentru România?
- „Pentru mine nu este o surpriză această iniţiativă a parlamentarilor din Germania. Noi ne confruntăm, şi ne-am confruntat în anul 2008 şi în acest an cu câteva încercări ale europarlamentarilor din Germania de a introduce în Parlamentul European fel de fel de rezoluţii prin care să ceară, de regulă, fie suspendarea fondurilor către România, fie trecerea în rezervă până ne lămurim cu suspiciunile care sunt vizavi de corupţie ş.a.m.d. Şi până acum am reuşit să blocăm aceste iniţiative ale unor europarlamentari din Germania. Sunt mai multe explicaţii aici. Miza cea mai mare este anul electoral, care este şi în Germania şi se apropie, inclusiv, alegerile pentru Parlamentul European. Să nu uităm că nemţii au peste 90 de europarlamentari în PE, sunt cei care contribuie cel mai mult la bugetul Uniunii Europene – sunt net plătitor de fonduri. Şi sigur că întotdeauna ridică această problemă (a banilor UE- n.r.). Şi contribuabilul german ridică întotdeauna problema dacă banii pe care îi varsă el la bugetul Uniunii Europene îşi ating scopul. Germania este cel mai mare contributor net de fonduri la UE, noi suntem beneficiar net de fonduri. Fondurile alocate anual României sunt mai mari decât contribuţia pe care o dăm. Deci, explicaţia de fond provine din acest lucru şi, sigur, că există şi această tendinţă a unor europarlamentari germani de a-şi face campanie electorală pe seama grijii faţă de banul public vărsat de contribuabilul german la bugetul UE.”
Unii europarlamentari, dar a fost un vot în unanimitate în Bundestag...
-„Ne-am întâlnit cu astfel de iniţiative şi în Parlamentul European, unde, de bine de rău, fiind într-un grup politic puternic al Partidului Popular European am reuşit să stăvilim aceste încercări.
Aici este însă o cu totul altă situaţie. Când te adresezi în Parlamentul german:«Ştiţi, domne, că se aude, se ştie că în România lupta împotriva corupţiei nu are succes, că ştim noi că Parlamentul (român-n.r.) blochează dosarele înalţilor corupţi ş.a.m.d.» Nu vă supăraţi, şi dacă în Parlamentul României ar veni cineva şi România ar fi în aceeaşi situaţie, sigur, că până te lămureşte cineva că nu e aşa, că Parlamentul a început să dea drumul la dosare, că lucrurile încep să se mişte, reforma merge...”
Cum influenţează rezoluţia evaluarea României în condiţiile în care experţii europeni sunt în misiune la noi?
- „Comisia Europeană e datoare să judece neutru situaţia şi nu de pe poziţia unui stat membru sau a altuia. Asta e datoria Comisiei Europene. Trebuie să existe obiectivitate şi noi avem datoria să demonstrăm că am făcut progrese în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe care îl avem în justiţie şi pe lupta împotriva corupţiei.”
În momentul de faţă plătim poliţa unor mandate iresponsabile la conducerea Ministerului Justiţiei?
-„Ce am uitat atât de repede că Parlamentul a blocat vreo doi ani de zile dosarele acolo? Păi, nu vă supăraţi, poziţia mea a fost întotdeauna următoarea în Parlamentul European şi în grupul politic în care activez: «Domne, ştim că avem probleme, dar le rezolvăm. Am făcut progrese. De când a venit acest Guvern a început Parlamentul să se mişte, să dea drumul la dosare». Ne mişcăm şi cu Codurile, de la 1 ianuarie am început să facem paşi. Acest lucru noi l-am promovat în PE şi, sigur, că până la urmă este şi datoria Guvernului României să facă o vizită în Germania, dacă este nevoie, să aibă o prezentare în faţa Ministrului Justiţiei, să meargă în faţa Parlamentului german, să facă o prezentare la Comisia respectivă. Am mai făcut asemenea lucruri în trecut pentru că lucrurile trebuie lămurite. Sigur că există deja şi această comisie de experţi în România, care sper că va judeca cu obiectivitate şi nu sub influenţa emoţiilor pe care le generează alegerile pentru Parlamentul European în Germania sau în alt stat.”
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Europarlamentarul PD-L, Theodor Stolojan, a explicat pentru „Gândul†care este miza rezoluţiei Parlamentului german, prin care se solicită Bruxelles-ului „îngheţarea†banilor europeni cu destinaţia România.
tov colonel die draga stolo,de ce maninci c a c a/t ?
ba robotule stricat nu mai ai mnici o credibilitate cand te razgandesti inaite sau dupa europarlamentare si mai vino cu plansul
a blocat si dosarul megapower? javra securista
comentariu nu stiu de ce reporterii acestia mai stau de vorba cu stolojan. inca nu stiu ce poate spune acest individ?
mult r a h a t mananca acest pitzifelnic(te santajeaza bishnitzarul de nu mai stii de tine). de fufa aia de macovei,nu ciripesti nimic??
dle stolojan, sincer vorbind sunteti unul din putinii oameni politici care mai inspira putina credibilitate in fata romanilor. dar, citind acest articol si vazand pozitia dvs, sincer m-ati dezamagit complet. daca dvs vedeti asa frumos situatia romaniei si sustineti ca amaratii aia de nemti debiteaza astfel de minuni fiind in campanie electorala, eu nu mai am incredere nici in dvs. nu, dle stolojan, nu pentru ca sunt in campanie electorala au sustinut parlamentarii germani ceea ce au sustinut despre romania, ci pentru ca aceasta este realitatea, realitate pe care si dvs ca toti guvernantii romani din toate guvernele, ati refuzat sa o vedeti, sa o recunoasteti. pacat.
da' ce noi uitam ca draga stolo a fost mare securist?
nu numai acest nimic maninca icacat, ci toti comunistii!
domnul stolojan cred ca traieste in alta tara.in tara in care traim noi ,romanii este o coruptie generalizata de care ne-am saturat .nu poporul roman va fi sanctionat de ce ci politicienii care ne-au condus din 1990 si care ar trebui sa raspunda pentru cum au facut-o.