Ţiganii, mai tari decât sexul. Cum i-a scandalizat Madonna pe români
Ţiganii, mai tari decât sexul. Cum i-a scandalizat Madonna pe români
Punctul culminant al show-ului de la Bucureşti al Madonnei n-a fost sărutul lesbian sau omagiul adus lui Michael Jackson, ci „momentul gipsy”, care a atras huiduielile unui public care şi aşa înfruntase cu stoicism praful înecăcios şi problemele grave de organizare din Parcul Izvor
Românii s-au înghesuit în număr mare (70.000) la pomul lăudat, dar, la final, părerile au fost împărţite: o parte s-a declarat mulţumită de show-ul Madonnei, apreciindu-i energia, vivacitatea şi punerea în scenă electrizantă; altă parte şi-a exprimat dezamăgirea faţă de de prestaţia vocală a cântăreţei, de sonorizarea proastă şi de apariţia destul de convenţională a unei artiste considerate „scandaloasă”. Momentul „scandalos” de la Bucureşti, care a împărţit taberele, a avut un puternic specific naţional: ţiganii invitaţi în scenă şi lecţia antidiscriminare predată ad-hoc de artista americană - „Mi-a atras atenţia faptul că există încă multă discriminare a rromilor din Europa de Est. Asta mă întristează”. Mulţi au luat reproşul direct în piept şi au huiduit. Câţiva au aplaudat. Tenismanul Ilie Năstase a fost la concert. Cum a trăit el şi alte VIP-uri prezente la concert acest moment, citiţi aici. Şi tot aici un interviu cu muzicianul român de etnie rromă Damian Drăghici, una din senzaţiile din Statele Unite, interviu în care acesta spune: „Eu am scăpat de complexul de inferioritate în America, atunci când am spus pe scenă, la 26 de ani, că sunt ţigan”. Dincolo de acest moment controversat, părerea spectatorilor a fost unanimă: organizarea a fost proastă, praf în aer şi vizibilitate aproape zero pentru câteva zeci de mii de spectatori. „A fost aşa pentru că n-a mai plouat în Bucureşti de două săptămâni, dar nu putem controla vremea. Am fi putut aduce utilaje de stropit, dar tot ce am fi obţinut ar fi fost noroi. Cum suprafaţa parcului este denivelată, era un risc major de fracturi. Ce e mai convenabil, să înghiţi nişte praf sau să pleci în ambulanţă, cu piciorul rupt?” explică Laura Coroianu, directorul executiv al firmei Emag!c, firma organizatoare. Cum răspunde ea tuturor acuzaţiilor spectatorilor, cum au dansat românii în praf şi cum s-au încăierat cei de la zona VIP, citiţi aici.
Citeşte şi:
Organizatorul, despre concert: „Madonna s-a simţit foarte bine“
Udrea a numărat turiştii străini din Parcul Izvor
Presa internaţională: „Apărătoarea” ţiganilor şi „intoleranţii” români
Copiii, crescuţi departe de ceea ce „vinde” mama lor
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















37 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Anuntarea candidatului Partidului Verde la alegerile prezidentiale, in persoana lui Remus Cernea
Partidul Verde(*.verzii.ro), membru al Verzilor Europeni, in cadrul sedintei Delegatiei Permanente de sambata 22 august 2009, a luat decizia, in unanimitate, de a-l desemna pe Remus Cernea candidatul partidului la alegerile prezidentiale din aceasta toamna.
Vineri, 28 august, ora 12.00, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la sediul partidului din Sos. Oltenitei, nr. 188, sector 4, Bucuresti (aproape de statia de metrou Piata Sudului-Big Berceni), candidatul va fi prezentat presei si va fi lansat oficial site-ul campaniei.
Actuala clasa politica a esuat in a moderniza Romania si a o transforma intr-un stat de drept, eficient institutional si prosper. In ultimii 20 de ani au proliferat coruptia, incompetenta, lipsa de viziune, populismul, lipsa de respect fata de interesul public. Toate au dus la o ampla degradare a societatii, mediului si relatiilor dintre oameni. Am asistat, in aceasta perioada, la instaurarea si consolidarea unui monopol politic prin promisiuni care s-au dovedit desarte, prin cumpararea simbolica sau concreta a voturilor si prin legi electorale injuste, cele mai restrictive din Uniunea Europeana. S-a ajuns la un inghet al clasei politice, partidele parlamentare actuale, lipsite de credibilitate, blocand prin orice mijloace aparitia unor alternative.
Aceste lucruri reprezinta pentru multi un motiv solid de descurajare, resemnare sau emigrare. Intelegem aceste sentimente sau atitudini, dar, pentru noi, situatia dramatica a Romaniei reprezinta un mobil pentru actiune si confruntare hotarata cu sistemul.
Partidul Verde considera ca trebuie depasit infantilismul politic al acestor 20 de ani si face o propunere credibila si consistenta societatii romanesti prin desemnarea lui Remus Cernea drept candidat pentru alegerile prezidentiale.
Partidul Verde prezinta un candidat care are cu adevarat de comunicat un mesaj nou, coerent si foarte bine fundamentat, un candidat care a demonstrat prin numeroasele sale actiuni si luari de pozitie din ultimii 10 ani ca este un promotor veritabil al valorilor culturale, civice si politice care vizeaza temelia unei societati deschise si a unei democratii avansate.
Remus Cernea contrasteaza radical, atat ca imagine, cat si ca actiuni intreprinse si principii promovate pana acum, cu politicianul expirat al Romaniei actuale.
Remus Cernea reprezinta prototipul unui om tanar si nonconformist in masura sa lupte neobosit cu sistem nedrept si abuziv. Forta, credibilitatea si celelalte atuuri ale sale tin de o profunda intelegere a problemelor grave ale societatii noastre, de o buna cunoastere a politicii si de instinctele democratice capatate si rafinate prin numeroase sale experinte de lupta cu abuzurile autoritatilor.
Invitam presa la acest eveniment care va reprezenta, suntem convinsi, un reper important pentru dorita reformare a clasei politice din Romania.
Partidului Verde *.verzii.ro *.partidulverde.ro
O invitam pe Madonna sa isi inchirieze un apartament in Rahova, zona Zabrauti si sa se bucure de multiculturalism acolo. Fara trupa, fara trandafiri, doar cu conationalii nostri. Suntem siguri ca va avea o revelatie.
Si daca nu isi permite un apartament in Rahova, macar sa iasa din hotel cand mai viziteaza Rromania. Si sa faca o plimbare pe jos. Singura... Noaptea...
Madona a punctat ; presa americana a luat cuvintele ei si a ajuns pe prima pagina
N-ar fi primul concert pe care-l organizeaza cu partea dorsala. DM, Rolling Stones, Madonna.
@popescu...crezi ca doar o revelatie???mamaaaaaaaa...credeam ca tine la cateva mii,din cat de musculoasa e si cati tampiti s-ar gasi s-o"faca" prin zona aia..desi propun s-o angajeze Berceanu la impins vagoane..LOL
KURVA vulgara, deliciul sub-proletariatului american, vorbeste tampenii de 30 de ani.THE ROLLING STONES AU VENIT IN ROMANIA LA 60+ ANI. LA PENSIE MADONO !
hai ca exagerezi!
Si Yahoo spune ca romanii fac discriminare: *://omg.yahoo.*/news/madonna-booed-in-bucharest-for-defending-gypsies/26947?nc
dar santem mici,de nici nu ne vedem.Michael Jacson,fost bun muzician,dar gay si jumate modificat.Madona ce-a mai mare actrita porno,a venit din Spania cu 20 dolari in buzunar,a ajuns milionar din porno,timpul a dat-o la o parte si a trebuit sa se faca cuminte,traieste in Anglia si mai trage cate o ba sina la cine doreste sa miroase.Treaba cu tiganii a fost corect,romanul este pe cale de disparitie.Daca nu se intervine urgent pentru recrearea Romanismului,ne va calarii Adrian rahat de minune