Topul mogulilor de pe Bursă. Primii nouă deţin acţiuni de jumătate de miliard de euro
Piaţa de capital este, în ciuda crizei, o sursă bună de profit pentru investitori | Foto: Cristina Nichituş
Cel mai mare portofoliu pe BVB îl are Cătălin Chelu, care deţine 14 companii
Într-un moment în care piaţa bursieră este dominată de străini, care reacţionează mai mult pe baza indicatorilor externi decât ai celor care reflectă evoluţia economiei locale, motorul de creştere al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) ar putea fi investitorii locali, chiar dacă deţinerile lor nu sunt foarte mari, conform Ziarului Financiar.
Oamenii de afaceri locali deţin un număr impresionant de companii listate, iar conducerea Bursei ar trebui să le acorde o atenţie deosebită, pentru a-i păstra pe Bursă şi pentru a-i determina să listeze şi alte companii. Cei mai importanţi nouă investitori privaţi români de pe BVB deţin în total un portofoliu de acţiuni care valorează 565 de milioane de euro. Desfiinţarea pieţei RASDAQ, care este din ce în ce mai aproape, pune Bursa într-o cursă contra cronometru pentru convingerea cât mai multor companii să se transfere pe piaţa reglementată, sau pe sistemul alternativ (CAN-ATS) înainte ca acestea să dispară complet din piaţă.
Fraţii Cristescu, cei mai importanţi deţinători de acţiuni
Cătălin Chelu este de departe proprietarul celui mai mare portofoliu de companii listate, cu 14 companii la care este acţionar direct sau prin intermediul unor firme interpuse, însă valoarea medie a companiilor sale nu depăşeşte 10 mil. lei, fiind vorba despre producători mici din industria de componente auto, componente electrice sau din sectorul alimentar. Chelu a preluat majoritatea firmelor la care este acţionar de la SIF-uri, iar multe dintre aceste firme au fost folosite ulterior ca vehicule de investiţii pentru alte achiziţii. Chelu este urmat în top de fraţii Marius şi Emil Cristescu, care deţin 8 companii pe Bursă, care au o capitalizare totală de aproape 650 mil. lei (150 mil. euro).
Deşi au o lichiditate redusă, care poate distorsiona evaluarea corectă a acestora pe Bursă, companiile fraţilor Cristescu au afaceri semnificative în domenii dintre cele mai diverse, de la producerea de utilaje până la materiale de construcţii şi hoteluri.
Listarea ca metodă de a face rost de bani
Gheorghe Călburean a fost unul dintre primii antreprenori care au înţeles că listarea pe Bursă a companiilor sale îi va aduce mai multă vizibilitate şi îi va uşura efortul de atragere a finanţării. El a transferat Condmag Braşov (COMI) pe Bursă în 2007 şi Dafora Mediaş (DAFR) un an mai târziu, astfel că valoarea companiilor sale se ridică în prezent la 337 mil. lei (aproape 80 mil. euro). Şi Constantin Boromiz a făcut pasul pe Bursă cu Boromir Prod Buzău (SPCU), iar Ovidiu Tender pregăteşte transferul Prospecţiuni (PRSN).
Ştefan Vuza, proprietarul a 7 companii listate, a avut o abordare diametral opusă, încercând anul trecut să delisteze mai multe dintre companiile pe care le controlează de pe Bursă (Sinterom Cluj, Contactoare Buzău, Uzuc Ploieşti). Dan Adamescu, proprietarul Unirea Shopping Center (SCDM) şi Astra Asigurări (ATRA), şi Alain Bonte, acţionarul majoritar al Generalcom (GECM) şi al companiei farmaceutice Centrofarm (CEOF), sunt la rândul lor printre cei mai mari proprietari de pe Bursă.
Topul celor mai importanţi investitori locali pe BVB
Nume Val. acţiunilor (mil. euro)
fraţii Cristescu 155
Cătălin Chelu 30
Dan Adamescu 70
Ştefan Vuza 67
Ilie Carabulea 64
Gheorghe Călburean 80
Ovidiu Tender 54
Constantin Boromiz 26
Cristian Burci 19
Sursa: Ziarul Financiar
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














9 Comentarii [+] Adauga un comentariu
baietzashul asta de pe locul 19 am auzit ca vrea sa cumpere Realitatea TV. nu e individul ajutat de SIE?* asta este un mare combinator, om de baza a lui Necolaiciuc aka "tarul" CFR. vai de realitatea.
paravan pentru un grup de interese ce a devalizat cfr-ul. sov era baiat bun pe langa astia
care vrea, prin b0tevizarea Realitatii sa-si subordoneze media romaneasca. Antenele insa vor ramane...
..asta e marea noastra problema. Dupa ce l-a facut pe Geoana sa piarda alegerile, acum sov pierde si realitatea - in favoarea omului lui Necolaiciuc si Baseci. Necolaiciuc DE CE MNU E EXTRADAT?
cum se "rezolva" toate in tara asta. vintu i-o vinde lui burci. burci o da in stapanire lui necolaiciuc. si uite asa invart coruptii presa.
bine ca avem o alternativa de calitate in antene.
Cei de la pdl depun eforturi considerabile pentru achiziționarea postului de televiziune relitatea tv.
http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-nu-mai-vreau-pace
@pestisorul de aur
Normal, asta urmareste basescu acum....vrea realitatea condusa de burci. Cine se aseamana se aduna. Si-au dat seama ca nu fac nimic cu b1 tv si au pus ochii pe realitatea...oricum, vantu i-a mai facut jocul lui traian basescu, deci nu trebuie sa ne mire faptul ca realitatea va ajunge direct pe mana lui burci, indirect pe al lui basescu.
Băsescu și-a dat seama că nu prea face nimic dacă merge non-stop la b1tv și s-a hotărât să pună mâna pe realitatea tv. Cum ? Prin ce modalitate ? Simplu, prin intermediul unui afacerist foarte dubios care are foarte multe afaceri cu statul destul de discutabile și la limita legalității.