Totul despre NOUA LEGE A SĂNĂTĂŢII. Ce trebuie să faci şi cât te va costa să te tratezi în România
Totul despre NOUA LEGE A SĂNĂTĂŢII. Ce trebuie să faci şi cât te va costa să te tratezi în România
Dai un ban şi stai în faţă. Zicala se va confirma încă o dată pentru românii care au nevoie de îngrijire medicală, cu excepţia celei de urgenţă, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a sănătăţii aflată acum în dezbatere publică. Şi asta pentru că, deşi îşi vor putea alege spitalul şi chiar medicul care să-i trateze, la stat sau la privat, pacienţii asiguraţi nu vor putea scăpa de listele de aşteptare sau de condiţiile proaste de cazare decât dacă vor mai plăti, pe lângă contribuţia obligatorie la sănătate, încă cel puţin 10 euro lunar pentru încheierea unei asigurări suplimentare.
Până a ajunge aici însă vor trebui să-şi aleagă o casă privată de asigurări de sănătate, care este modificarea esenţială intervenită în sistem odată cu noua lege şi are ca scop, odată cu competitivitatea, şi creşterea calităţii serviciilor medicale.
Chiar dacă au început să fie căutaţi deja de "vânzătorii" de asigurări, românii nu trebuie să se grăbească să ajungă la o înţelegere cu aceştia. Oficialii Ministerului Sănătăţii (MS) avertizează că încheierea unor contracte cu casele de asigurări va putea fi făcută abia către sfârşitul anului viitor sau începutul lui 2013, când acestea vor fi fost selectate în baza unor criterii stabilite de MS şi CNSAS.
CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI
ASIGURATUL
♦ Fiecare român care plăteşte contribuţii sociale de sănătate trebuie să încheie un contract cu un asigurător privat, selectat în baza unor criterii stabilite de MS şi CNSAS. Când? "Spre sfârşitul anului viitor, începutul lui 2013. Nimeni să nu se ducă acum să-şi facă asigurări private pentru că nu se ştie cine va fi selectat pentru că nu sunt stabilite criteriile de selecţie. E mult prea devreme", a explicat, pentru gândul, purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
♦ Cuantumul contribuţiilor nu va creşte faţă de cât este în prezent - respectiv 10,7%, 5,5 suportat de angajat şi 5,2, de angajator - şi va acoperi un pachet de bază de servicii medicale stabilit de CNSAS prin contractul-cadru.
VEZI AICI care sunt serviciile de bază acoperite din contribuţia obligatorie
♦ Asiguratul îşi poate alege din portofoliul asigurătorului furnizorii de servicii medicale, privaţi sau de stat, de la spitalul unde poate fi tratat până la medic.
♦ Pentru a beneficia de consultaţii mult mai rapide, cu excepţia cazurilor de urgenţă, acoperirea coplăţii, condiţii hoteliere superioare sau servicii medicale care nu fac parte din pachetul de bază sau ale căror costuri sunt acoperite parţial, trebuie încheiată o asigurare voluntară complementară sau suplimentară.
♦ Asigurarea voluntară suplimentară poate acoperi costurile serviciilor medicale furnizate în sistemul privat, nemaifiind nevoie de o altă asigurare. De exemplu, în condiţiile în care pentru o naştere prin cezariană la un spital privat costul se ridică la aproape 10.000 de lei, iar Casa decontează doar 5.000, diferenţa ar putea fi acoperită de asigurarea suplimentară.
♦ Valoarea asigurării voluntare complementare sau suplimentare este, potrivit estimărilor CNSAS, în medie 10 euro lunar, dar poate creşte în funcţie de serviciile convenite în contractul cu asigurătorul.
♦ Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară este deductibilă la un nivel de maximum 300 de euro anual.
♦ Contractul cu asigurătorul nu poate fi reziliat mai devreme de un an.
♦ Furnizorii privaţi de servicii medicale din portofoliul unui asigurător trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate stabilite de CNAS.
♦ Cei care nu sunt asiguraţi beneficiază de un pachet minimal de servicii în caz de urgenţă medicală, al bolilor cu potenţia endemo-epidemiologic, al celor prevăzute în programul naţional de imunizări, al monitorizării sarcinii şi lăuziei.
♦ Plătesc contribuţii sociale de sănătate cei care obţin venituri din salarii, activităţi independente, agricultură, cedarea locuinţiei, investiţii, premii şi jocuri de noroc şi venituri din pensii care depăşesc 740 de lei. Nu plătesc, însă sunt asigurate cu plata din alte surse, soţul, soţia sau părinţii aflaţi în întreţinerea unui asigurat, persoanele în incapacitate de muncă, cele care se află în concediu şi indemnizaţie de creştere a copilului, pensionarii cu venituri mai mici de 740 de lei, şomerii, deţinuţii, personalul monahal, elevii şi studenţii.
ASIGURĂTORII
♦ Asigurătorii de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi înregistraţi sau agreaţi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în condiţiile în care fac dovada încheierii la nivelul grupului a unor poliţe de sănătate pentru cel puţin un milion de asiguraţi, iar valoarea subscrisă a primelor este de cel puţin 250 de milioane de euro în anul fiscal anterior.
♦ Asigurătorii de sănătate încheie contracte cu CNAS şi cu furnizorii se servicii medicale din pachetul de bază şi au a obligaţia de a încheia nediscriminatoriu contracte de asigurări sociale de sănătate cu asiguraţii.
CNAS ŞI CJAS
♦ CNAS va avea doar rol de reglementare şi va fi un fond de distribuţie şi redistribuţie a veniturilor între casele private.
♦ Casele judeţene de asigurări de sănătate(CJAS) vor fi desfiinţate sau reorganizate în asigurători privaţi.
SPITALELE
♦Spitalele pot fi organizate în fundaţii, asociaţii şi societăţi comerciale. Acest lucru ar putea permite diferenţieri salariale, dar şi renunţarea la regula unei angajări la şapte ieşiri din sistem.
♦ Spitalele private vor putea asigura şi asistenţa medicală de urgenţă, monopol până acum al sistemului de stat.
Clarice Dinu este editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














85 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pe cand esti bolnav si batran, cand ai o pensie, POATE, de criza permanenta, te trezesti ca trebuie sa inchei socotelile cu viata urgent caci totul costa, din ce in ce mai mult. Daca se privatizeaza medicina, sa nu creada cineva ca concurenta va duce preturile in jos. Acum suntem doar la inceputuri, cand din voie din nevoie se incearca o varianta combinata, cand mai poti sa nu protestezi, mai ai de ales. Insa tendinta e clara.
"noi le dam bani, ei ne dau chitante" (Parazitii)
Inca o veriga in plus: Asiguratorul privat.
Ce face asiguratorul privat? Va lua bani de la prostime si va negocia cu medicul niste plati de rahat.
De undeva trebuie sa iasa si niste bani pentru intermediar (firma de asigurari) care practic nu aduce nici o valoare.
Se intimpla in SUA unde medicul primeste niste fee-uri foarte mici de la asigurator. De aceea medicul ca sa faca bani trebuie sa consulte la gramada cat mai multi asigurati sau sa jupoaie pe unul neasigurat caruia ii aplica un fee ne negociat.
cand voi fi eu mai batran si mai bolnav, in caz ca nu mor brusc pana atunci, conditiile vor fi altele in Manelistania...pana atunci ma asigur zilnic cu 1,5-2 ore miscare fizica, si cam tot atata intelectuala...si o sa imi cumpar niste cianura de la Rosia Montana pt incheierea rapida si fara cheltuiala asiguratorului.
corect # 3, daca nu dadeai tiu titlul asta, il dadeam [si] eu..si multi...din pacate se pare ca vom m.uri pr.ost si urat si dureros si chinuitor
O mizerie... nici nu se poate spune mai mult.
...
O mizerie de lege. Daca ii lasam s-o adopte suntem cei mai mari prosti. Sanatatea si educatia trebuie sa fie prioritati nationale si toata lumea sa aiba acces liber si neconditionat .
un mare faass pt prostime,SI O MARE LOVITURA PENTRU FIRMELE DE ASIGURARI SI AGENTII LOR,VOR SCOATE BANI ASTIA DIN NECAZURILE OAMENILOR SI IN REST TOATE VECHI ,SE VOR CERE BANI MAI MULTI CU COPLATA SI DE MORIT E LA FEL DE REPEDE,DAR SIGUR
Sunt doua posibilitati :
- daca ai bani, te tratezi in strainatate;
-daca nu ai bani de medici in afara tarii, faci tot ce iti sta in puteri sa nu te inbolnavesti, adica nu bei, nu fumezi, folosesti prezervativul, nu te droghezi, faci sport, nu te ingrasi, fara grasimi animale, traversezi strada doar prin locurile permise, eviti orice accident auto, nu stai toata ziua cu ochii in calculator sau televizor, eviti manelele, eviti prostii, faci dush din cap pana-n picioare macar o data pe zi, te speli pe dinti macar de 2 ori pe zi, te uiti la Seinfeld si Radu Banciu (rasule e cel mai bun medicament, nu?), etc, etc, etc.
Singurii carora le pasa de noi suntem noi!!!!