Tradiţiile de nuntă sunt trendy

Foto: Octav Ganea

Deşi vremurile s-au schimbat, lumea se dă în vânt după obiceiuri

A demonstrat-o din plin nunta ardelenească „demon­strativă“ organizată la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“

Cu siguranţă, tradiţiile sunt trendy. A demonstrat-o din plin nunta „demonstrativă“ ardelenească organizată, sâmbăta aceasta, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“. Pe bulevard nu mai e loc de parcare. Maşinile au ocupat tot trotuarul, chiar şi aleea pentru biciclete.

Bunici intelectuali îşi aduc nepoţii de primară să le explice şi, ce e mai important, să le arate cum era „pe vremuri“. Dar sunt şi multe familii tinere cu copii foarte mici (unii de câteva săptămâni), înarmate cu biberoane şi suzete: părinţii nu se prea aruncă în mijlocul evenimentelor, ci stau mai degrabă retraşi, aliniindu-se conştiincios la coada pentru kurtos kalacs. În drum spre alaiul de nuntă trebuie să te strecori printre tarabele de turtă dulce şi ciubucuri, printre cele de ţesături (1600 RON o tapiserie de mărime medie), cuci cântători şi sperietori de paie sau cârpă.

Bineînţeles că există şi ceramică de Horezu, mese şi scaune mici, „tradiţionale“, la care oamenii se uită pe fugă, căci nu prea le înţeleg rostul (în camera copiilor ar fi prea mari). În câte-un colţ se conturează şi tablouri idilice: o bătrânică, în spatele unui război, „intervievată“ de doi tineri cu carneţelul în mână, studenţi la Litere, probabil. Ea le povesteşte molcom, ei nu îndrăznesc să schiţeze niciun gest. O studentă vorbeşte în reportofon cu un domn în costum popular.

Un bătrân pitoresc, cu barbă luuungă, păzeşte o găleată cu sculpturi în lemn. Obiectele nu sunt expuse spre vânzare. Par a fi lăsate acolo din întâmplare, căci moşul nici măcar nu se uită la ele. De sub pălărie însă priveşte mirat, dar viu mulţimea din jurul lui. E Moş Timpul dintr-o poveste românească.

Ceremonial á la Rupea

Zgomotul petrecerii: e un ceremonial tradiţional de nuntă din zona Rupea, cu Ansamblul Cohalmul, aud pe cineva din stânga mea. Se iau nănaşii, se pleacă după mireasă, se cere mireasa, urmează strigatul găinii (ceremonial adus la zi, căci „Asta-i găină de sară/N-are nicio aviară/În coteţ a fost închisă/De cocoş n-a fost atinsă.“), pregătirea carului cu zestre şi jucatul steagului de nuntă.

Jocurile şi cântecele tradiţionale se performează pe o scenă improvizată, dar bine-venită, aşa ajungând şi eu să-i văd pe protagonişti. Cântă cu însufleţire, dansează cu spor, sunt vedetele zilei. Par conştienţi de frumuseţea gestului lor şi se uită la spectatori ca şi cum i-ar cunoaşte de o viaţă.

Colacul e rupt în bucăţi şi împărţit în jur, sticla cu fundă tricoloră se mută de la manechina din primul rând la pensionarul brusc vesel din spate. Se aplaudă la sfârşit, ca la orice spectacol. Organizatorii fac apoi invitaţia la masă, la mămăligă şi la sarmale.

Lucru complicat, căci sunt mulţi doritori şi puţine merinde. Miros îmbietor vine însă şi de la han, dar aici doamna de la tejghea te dă afară, cele două mese cu farfurii şi pahare de plastic pe ele fiind „rezervate pentru vip-uri“.

Mai dau o tură pe la tarabe şi văd că se vând tot felul de lucruri în ton cu evenimentul pus în scenă: ciolan afumat, salam de 64, untură Toto, perne la gospodăria din Jurilovca. Inevitabil, corporatiştii şi-au adus şefii şi prietenii experţi englezi, chinezi, olandezi sau de altă naţie pentru a le explica cum stă treaba cu bisericile din lemn.

O doamnă bine îmbrăcată desluşeşte pe o icoană litera gama, în timp ce-şi opreşte fiul să nu intre în altar.Mă întorc la masa cu sarmale din aer liber, pentru că membrii ansamblului s-au amestecat iar cu publicul, stau la poză şi cântă la cerere. Un domn lăcrimează, iar o domnişoară subţire bate scurt ritmul din tocuri.

Toată lumea fotografiază şi-şi salută la telefon prietenii care nu au reuşit să vină: „Merită! E chiar mişto!“ La sfârşitul acestei săptămâni, de Sf. Dumitru, visul lui Gusti de a avea un muzeu sociologic „viu” a licărit o clipă, până ce actorii şi-au dat jos costumele, iar marea de gură-cască a renunţat să mai aştepte la oala cu sarmale şi s-a retras cu o sticlă de Murfatlar sec (5 Ron pe litru) pe după moară, să deguste în linişte.

„Asta-i găină de sară/N-are nicio aviară/În coteţ a fost închisă/ De cocoş n-a fost atinsă.“(strigătură tradiţională de nuntă adusă la zi)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine