Traian Băsescu: Programul „Rabla“ pare un eşec
DECLARAŢIE l Şeful statului dă vina pe Dacia pentru eşecul programului, dar şi pe piaţa germană care a absorbit producţia de autoturisme
Programul de reînnoire a parcului auto al României este considerat de preşedintele României, Traian Băsescu, un eşec, pentru că dintr-un total de 40.000 de autoturisme, s-au vândut aproape 17.1000 de unităţi. În opinia lui Băsescu, vina o poartă producătorul Dacia, care nu a avut capacitate de producţie pentru a acoperi cererea de pe piaţa internă şi cea germană. „Programul «Rabla» pare un eşec pentru că Dacia nu a avut capacitate să producă şi pentru piaţa internă cât ar fi trebuit, sau cât ar fi fost necesar. Exportul către Germania practic a sufocat din punctul de vedere al comenzilor uzinele Dacia şi nu cred că aceasta este un lucru rău”, a declarat Traian Băsescu într-un interviu acordat emisiunii ProMotor. La polul opus, Brent Valmar, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) susţine că de la anul, dealerii auto se vor descurca şi fără ajutorul unui program precum „Rabla”, iar Băsescu afirmă că fondurile rămase neutilizate în acest an ar trebui reportate pentru 2010. Şeful statului mai spune că piaţa germană a absorbit producţia uzinelor Dacia, motiv pentru care, la noi, efectele programului nu au fost vizibile, subliniind faptul că baza pentru Logan este piaţa românească.
„Anul trecut programul şi-a dovedit eficienţa pe piaţa locală, anul acesta pentru că a fost piaţa germană care a absorbit producţia, programul a fost mai puţin vizibil în România. Dar banii trebuie reportaţi, pentru că piaţa germană nu va fi una la nesfârşit. Baza pentru Logan va rămâne tot piaţa românească”, a spus Băsescu, care a ţinut să precizeze că după achiziţia uzinei de la Craiova de către Ford şi pierderea investiţiei Mercedes-Benz, va fi foarte greu în actualele condiţii economice să mai atragem un al treilea mare constructor auto, dar că trebuie ca cei prezenţi să aibă condiţiile necesare pentru a produce. „Nu putem spune că statul român nu le-a acordat facilităţi la momentul potrivit. Iată şi cu Ford acum, am obţinut de la Uniunea Europeană posibilitatea să le acordăm garanţii de stat pentru un credit de 400 de milioane de euro ca să poată continua investiţia”, a spus Traian Băsescu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Programul de reînnoire a parcului auto al României este considerat de preşedintele României, Traian Băsescu, un eşec, pentru că dintr-un total de 40.000 de autoturisme, s-au vândut aproape 17.1000 de unităţi.
taxa auto este ilegala si in plus discriminatorie si abuziva .taxa auto trebuie sa dispara definitiv !
este o jignire la adresa cetatenilor romani .taxa a generat caderea pietii auto si determinat in aceiasi masura sau chiar mai mult caderea veniturilor lka bugetul de stat asemenea forfetarului.
ministerul de finante este cauza blocajului economic din ultimele 8 luni.pogea poarta acum vina
scaderii veniturilor la bugetul statului,el a faultat toata activitatea economica in ultimile 7-8 luni .trebuie tras la raspundere : incompetenta ,rea credinta -tradator mincinos !
cand era sulfina barbu ministrul mediului, programul rabla nu mai era un esec??? acum este un esec pentru ca ministrul mediului este un pesedist, uite cum se face totul numai pe baza principiilor politice pe care le are dictatorul basescu.
multi proprietari si-au radiat autoturismele din evidenta politiei,ne mai posedand certificatul de inmatriculare in original.au in schimb autoturismul si factura cu care l-au cumparat de la dealer.
de ce nu se accepta intrarea in program pe baza facturii,odata ce i.t.p.-ul nu este conditie a programului , iar posibilitati de transport a "rablei"exista ?