Trei români, desemnaţi în conducerea regională a unui partid italian de guvernământ

Postat la: 09.05.2007 15:54

Trei români au fost numiţi, vineri, în funcţia de membri ai Comitetului director regional al Partidului Popular UDEUR, la congresul local al formaţiunii, potrivit unui comunicat remis de Partidul Românilor din Italia (PIR).

Congresul a avut loc la Roma, în prezenţa secretarului naţional al Partidului Popular UDEUR, Clemente Mastella, actualul ministru italian al Justiţiei, se arată în comunicatul PIR.

Cei trei români, Miruna Căjvăneanu, Gheorghe Mihoc şi Varvara Vizir, au fost desemnaţi membri în Comitetul director regional UDEUR, în virtutea alianţei PIR-UDEUR, aceasta fiind prima dată când românii sunt prezenţi ca reprezentanţi ai comunităţii într-un organism de conducere al unui partid italian, potrivit sursei citate.

Cei trei români vor participa cu drept de vot la toate şedinţele comitetului, care decide politica Partidului Popular UDEUR în regiunea Lazio. Din comitet fac parte, pe lângă membrii aleşi, primarii şi consilierii UDEUR şi parlamentarii desemnaţi în regiunea Lazio, potrivit comunicatului PIR.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

19 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 10.06.2007 03:01

Trei români au fost numiţi, vineri, în funcţia de membri ai Comitetului director regional al Partidului Popular UDEUR, la congresul local al formaţiunii, potrivit unui comunicat remis de Partidul Românilor din Italia (PIR).

 
#2 derek 18.06.2007 10:58

a3c51c9278df313003db651ad3ad7b09 index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm b3e1aeebf15010c0e48986d09609c4eb

 
#3 antony 19.06.2007 11:16

e274800efc64b233b5082d13fedd582d index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm b8055c662679464e43a32265312932f9

 
#4 Miguel 20.06.2007 12:26

555e448d707feee273c28484348e2f1e index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm index.htm a95af8f224b8c9334b8122ef4b45f39a

 
#5 Trenton 22.06.2007 19:44

c1255c44a2d99b2c5d6ff0f1e67026a0 http://prefettura-polizia-presso-santa-sede.nakusq .org/ portato calcio roma guido de angelis http://federazione-pallavolo-treviso-campionato-marca.myniqy.org/ associazione per la partecipazione allo sviluppo http://noleggio-vendita-film-video-reggio-emilia.ojfmto.org/ video celebrita da scaricare gratis http://ccnl-impianto-sportivo-palestra-contratto.zivzdt.org/ http://provincia-piu-piovosa-d-italia.jvvvdm.org/ http://programma-navigatore-tom-tom-scaricare.yevzni.org/ commento novella frate cipolla giovanni boccaccio 8d0a7cd2b17a8f039de7dab06d2ae220

 
#6 Jaiden 23.06.2007 22:27

83b9cdc92c06af2a8b91c59990d83ca1 http://ignazio-russa-beccato-compagnia-bella-ragazza.xrndwe.org/ http://gioco-cellulare-cellulare-nokia-gratis.wyhedi .org/ costo aumento potenza contatore enel suoneria midi per nokia 6600 http://real-trading-negozio-cellulare-roma.vjsvzo.org/ http://sito-ufficiale-trust-2150-scarica.wyhedi.org/ http://annuncio-auto-nautica-usato-privato.xrndwe.org/ http://foto-una-mamma-per-amica.vjsvzo.org/ danno biologico cumulo rivalutazione interesse http://testo-x-sms-x-capodanno.xrndwe.org/ 9552dfe41baaa9f17aeb9f3e17cab334

 
#7 Nasir 24.06.2007 21:50

773b5d05e6d3f19b21e68bb5e074b57c video clip gratis preview sesso estremo http://stampante-wireless-a3-cd-dvd.vogryu.org/ http://prenotazione-camera-albergo-firenze-online.nbjnpk.org/ http://scarica-chi-vuole-essere-milionario.iolfyk.org/ 1 12 2006 sciopero napoli http://album-live-di-de-gregori-del.cjgbgx.org/ http://disegno-augurio-natale-buon-anno.vogryu.org/ http://la-giustizia-nei-promessi-sposi.fdkwms.org/ sfondo r m primo piano band http://50-volte-primo-bacio-colonna-sonore.cjgbgx.org/ 452262cf741011e1ab8f1c4bc30a15a9

 
#8 Paul 25.06.2007 23:36

61f14553aa7eab4c0d0a8ee64975e079 tutto compagnia aerea cche vanno crotone http://download-giochi-demo-gratis-pc.lzuess.org/ monte bondone villaggio cielo aperto avvisi pubblico asl ce 3 mihi quirites ita gerendus esse consulatus formato dell endpoint non valido http://film-questa-e-la-mia-terra.ddbpnz.org/ divina commedia canto 1 inferno http://padova-orario-sciopero-mezzo-pubblico.abpato.org/ http://medico-specializzati-ginecologia-anno-accademico-1982.wlwpd t.org/ 245153f8fc5ca6b7c7f1325ac3918a81

 
#9 Dominique 26.06.2007 23:58

04f82858929a8bbd8510e87c3759de0e http://voli-da-bergamo-a-timisoara.pidgzp.org/ http://scheda-grafica-flight-simulator-x.taryvn.org/ http://marvel-ultimate-alliance-psp-recensione.taryvn.org/ motorino avviamento range rover ricambio sito ufficiale tre metro sopra cielo temperatura media annuali stati uniti california http://foto-sesso-donna-nuda-gratis.filgvg.org/ http://decreto-legge-presidente-della-repubblica.ozetoz.org/ http://video-sesso-brasiliano-anteprima-visione-gratuita.rjablq.org/ http://agenzia-immobiliare-a-piove-di-sacco.taryvn.org/ ac74524788537f28ae4c90c357df5e97

 
#10 Garry 28.06.2007 02:36

4973ecddd585accdb216dd5931c7a966 http://hotel-3-stella-molveno-palestra.udzkxj.org/ http://pastiglie-per-il-mal-di-gola.bwuibo.org/ http://alla-ricerca-di-nemo-foto.bwuibo.org/ http://scheda-tecnica-vecchia-fiat-500.wknmyv.org/ http://hotel-roma-zona-corso-vittorio.tkanof.org/ http://provata-condotta-illecita-criminalita-organizzata.xzpkti.org / http://sfondo-desktop-subaru-g3x-justy.jojues.org/ http://corte-europea-diritto-dell-uomo.zqlmym.org/ http://chirurgia-and-plastica-and-pene.gdcsng.org/ http://mg-zr-115-td-recensione.xzpkti.org/ dff758ad4d024eb641677108bbbbea97

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa