Un angajat de la Toyota, ucis de prea multă muncă
Fenomenul denumit „karoshi“ a apărut şi în România
Cu munca în exces nu e de glumit. Unul dintre inginerii de la Toyota a murit din cauză că a muncit prea multe ore, a stabilit Biroul japonez pentru muncă, potrivit BBC News. Bărbatul în vârstă de 45 de ani lucra la o versiune hibrid a liniei de succes Camry. În lunile dinainte de deces, inginerul a stat la locul de muncă peste 80 de ore suplimentare pe lună, după cum au declarat avocaţii soţiei sale.
Angajaţii japonezi preferă să stea la serviciu mult peste orele de program, iar moartea subită din cauza muncii în exces a primit denumirea „karoshi”. Inginerul, al cărui nume nu a fost precizat, muncea cu regularitate noaptea şi la sfârşit de săptămână şi călătorea frecvent în străinătate. În România, Raluca Stroescu, anagajată a firmei Ernst & Young, a fost prima victimă din România a sindromului karoshi, pe care autorităţile e posibil să o admită ca atare. Dan Ghenea, medic specialist psihiatru, consilier expert la Centrul Naţional de Sănătate Mintală, a spus că „trebuie acceptată oficial ideea că se poate muri din stres”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cu munca în exces nu e de glumit. Unul dintre inginerii de la Toyota a murit din cauză că a muncit prea multe ore, a stabilit Biroul japonez pentru muncă, potrivit BBC News. Bărbatul în vârstă de 45 de ani lucra la o versiune hibrid a liniei de succes Camry.
cand o sa aud si eu ca a murit un tigan din prea multa munca? cred ca niciodata...
in londra standardul de munca era cate 12 ore pe zi prin secolul 18, fara a lua in calcul orele suplimentare...