Un bărbat a fost bătut crunt şi abandonat la Spitalul de Urgenţă din Capitală

Postat la: 14.03.2010 13:04 Ultima actualizare: 14.03.2010 14:24

Un bărbat a fost bătut crunt şi abandonat la Spitalul de Urgenţă din Capitală

Un bărbat cu multiple traumatisme a fost abandonat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). Poliţia încearcă acum să-l identifice pe el, dar şi persoanele care l-au abandonat, deoarece semnele indică faptul că ar fi fost bătut, anunţă Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SUUB, medicul Bogdan Popescu, bărbatul are traumatism cranio-cerebral sever, traumatisme la nivelul membrelor, fracturi deschise.

La miezul nopţii, medicii de gardă s-au trezit cu bărbatul în spital. Asupra lui nu au fost găsite acte de identitate. Victima a fost operată şi se află în comă la secţia de terapie intensivă a spitalului.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, neidentificat până în prezent.

Acesta ar fi fost lăsat la camera de gardă în jurul orei 00.30, fiind adus de o maşină. Bărbatul era îmbrăcat în pantofi tip sport, blugi şi un pulover de culoare închisă, a mai spus Ciocan.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa