Un prim caz de mutaţie a virusului gripal A/H1N1, semnalat în Italia
Numărul victimelor gripei cu virus A/H1N1 a înregistrat
un salt spectaculos în Europa, cu o creştere de peste 85 la sută
într-o săptămână, potrivit Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii
Un prim caz de mutaţie a virusului gripal A/H1N1, identică celei semnalate la 20 noiembrie în Norvegia, a fost identificată la un pacient, a anunţat luni Ministerul italian al Sănătăţii, precizând că acest virus mutant nu se află în faza de propagare, relatează AFP. "Institutul Superior al Sănătăţii a examinat aproximativ 100 de tulpini (de virus) identificate în ultimele luni la pacienţi din diferite regiuni italiene, iar până în prezent a fost găsită o mutaţie la un singur pacient, grav bolnav de pneumonie", se arată într-un comunicat al ministerului. În acelaşi timp, ministerul precizează că niciunul dintre ceilalţi pacienţi examinaţi nu prezintă această mutaţie. "Datele italiene confirmă deci că mutaţia respectivă nu apare, în momentul de faţă, ca predominantă în cazurile grave sau mortale. În plus, această mutaţie prezintă un caracter sporadic şi nu pare, în prezent, în fază de propagare", continuă documentul citat.
Mai mult, două alte cazuri de mutaţii ale virusului gripal A/H1N1, identice celei semnalate în Norvegia, au fost identificate vineri, în Franţa. Potrivit ultimului bilanţ publicat la sfârşitul săptămânii trecute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, numărul victimelor gripei cu virus A/H1N1 a înregistrat un salt spectaculos în Europa, cu o creştere de peste 85 la sută într-o săptămână. În acelaşi timp, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) înregistra, ieri, 858 de cazuri mortale de gripă cu virus A/H1N1 în UE şi ţările membre EFTA (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb).
Pe teritoriul României, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, ieri, au fost confirmate alte 82 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, iar numărul total înregistrat în România a ajuns la 3.194. La noi în ţară, trei români au murit de gripă nouă, până în prezent. În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 82 de cazuri noi de gripă nouă, cele mai multe fiind în Bucureşti (20), în judeţele Bacău (17) şi în Hunedoara (12).
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- gripa porcină
- ,ah1n1
- ,virus
- ,mutaţie
- ,italia
[+] Adauga un comentariu