Un vagon al rapidului Bucureşti-Iaşi a sărit de pe şine - VIDEO - UPDATE
Un vagon al rapidului Bucureşti-Iaşi a sărit de pe şine
Cauza probabilă - o defecţiune tehnică. CFR-ul are peste
5.000 de kilometri de şină "expirată"
Un nou accident rutier completează lista recentă a celor
petrecute pe căile ferate din România în ultimele zile. Un vagon al
rapitului Bucureşti-Iaşi a deraiat duminică în zona localităţii
Berheci, judeţul Galaţi. Cel de-al treilea vagon al trenului a
sărit de pe boghiu provocând scoaterea acestuia de pe şină, după
cum susţin unii reprezentaţi ai Căilor Ferate Române. În urma
accidentului, mai multe persoane au suferit leziuni uşoare.
Din primele informaţii, printre posibilele cauze ale incidentului
s-ar număra manevrarea defectuoasă a macazului sau o defecţiune
tehnică. Printre primii care au dat declaraţii în legătură cu cele
întâmplate s-a numărat prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan.
"Un macaz nu a funcţionat cum trebuia, nu sunt răniţi grav din câte
ştim", a spus prefectul. La rândul său, Răzvan Stoica, directorul
CFR Călători, a precizat că vagonul a sărit de pe şine la o
frânare. "Viteza trenului în momentul deraierii vagonului a fost
mică, circulaţia feroviară va reveni spre normal peste câteva ore".
Călătorii aflaţi în rapidul Bucureşti-Iaşi urmau să ajungă la
destinaţie în jurul orei 19. Ei urmau a fi transportaţi până la
Iaşi cu autobuzele. La locul accidentului au ajuns mai multe
echipaje SMURD, poliţişti de la Transporturi şi alţi reprezentanţi
ai autorităţilor.
10.054 de "puncte negre", pe calea ferată
Accidentul de la Berheci are loc după ce acceleratul Timişoara-Bucureşti a deraiat în apropiere de Caracal, anchetatorii nereuşind încă să elucideze împrejurările în care a avut loc accidentul. O altă garnitură de tren a deraiat pe raza judeţului Cluj, se pare din cauza infrastructurii deficitare. Datele Ministerului Transporturilor arată că pe căile ferate din România există 10.054 de puncte periculoase dintre care 119 pe magistrale şi linii plincipale, 373 de restricţii de viteză şi 5.148 de kilometri de linie scadentă la reparaţii capitale. Anual, căile ferate române au nevoie de 250 de milioane de euro pentru întreţinere, din care primesc mai puţin de 10 la sută.
Subfinanţarea datează de mai bine de 10 ani, iar cei care coordonează sistemul preferă să introducă restricţii de viteză în zonele în care apar probleme majore. Aceleaşi date ale Ministerului Transporturilor arată că peste 10.000 din cele 18.170 de poduri şi podeţe, adică 60 la sută din cele integrate în reţeau de cale ferată necesită reparaţii capitale. Alte peste 200 de poduri şi podeţe necesită refacerea integrală de la zero.
UPDATE:
Mecanicului trenului îi va fi desfăcut contractul de
muncă
Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor Constantin
Axinia a declarat pentru MEDIAFAX că mecanicul locomotivei trenului
rapid 661 a recunoscut că nu a fost atent şi nu a observat semnalul
roşu la ieşirea din staţia Berheci, aceasta fiind cauza deraierii
celui de-al treilea vagon al garniturii.
Axinia a spus că mecanicului îi va fi desfăcut contractul de muncă,
pentru neglijenţă în serviciu şi pentru nerespectarea
instrucţiunilor de serviciu.
Subsecretarul de stat a mai spus că în perioada următoare va fi
emis un ordin de ministru în baza căruia să poată fi testaţi
profesional toţi angajaţii CFR care au funcţii de conducere şi care
au atribuţii legate de siguranţa circulaţiei.
(Mediafax)
UPDATE2:
Galaţi: Mecanicul trenului riscă până la trei ani de
închisoare
Mecanicul trenului care a deraiat, duminică, riscă o pedeapsă cu
închisoarea de până la trei ani dacă procurorii vor stabili că se
face vinovat de producerea incidentului, prin îndeplinirea
defectuoasă a sarcinilor de serviciu, a declarat şeful Poliţiei
Transporturi Feroviare Galaţi, Petrică Hahui.
(Mediafax)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















15 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ce dreaqu nu deraiaza sub conducerea Regatului ? Civilizatia ne-a deraiat. Cultura ne-a deraiat . Economia ne-a deraiat. Bunul simt ne-a deraiat. Numai mitocania, hotia, minciuna , badarania, ttzziganizarea infloresc in tara condusa de fanaritii sudisti.
nu va convine azilul politic
nici o informatie
Da dece sa plecam noi si nu miticii , mai Italia ? Ai ceva argumente /
Chiar trebuie sa se produca un carnagiu sa ne trezim???? Acolo e ceva cu mult puroi si neglijenta criminala! Ce?!
tu cand ai de gand sa deraiezi berceanule ?
si totusi , de unde ati luat fotografia ?! ca e cam veche !
daca asta e accident rutier, atunci eu cand am lovit bordura cu masina am facut accident feroviar..
ca nu e nici o problema, ca si asa erau numai niste pensionari adormiti in tren. astept de mult (de cand am facut 10 ore pe 500 km cu intercity bucuresti cluj, la un pret de plangeam) sa dea faliment cefereul. sunt din ce in ce mai aproape de fericire. nu o sa fie plangere mare in tara. o sa mergem fericiti cu autobuzul...
Accidente sau nu?
Credeti ca seria de deraieri inceputa pe 21 Sep. 2009 reprezinta intr-adevar accidente?
sondaje.php0h.com/feroviar.php