Unde îţi găseşti o casă ieftină. Lista ieftinirilor imobiliare, pe oraşe
Unde îţi găseşti o casă ieftină. Lista ieftinirilor imobiliare, pe oraşe
După prima jumătate de an, Reşita, Bucureşti şi Craiova conduc clasamentul reducerilor de preţuri de pe piaţa imobiliară în cazul apartamentelor vechi. Pe segmentul locuinţelor noi, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat la Baia Mare, Cluj-Napoca, Bucureşti şi Sibiu, reiese dintr-o analiză a companiei de evaluare Darian, obţinută de Gândul.
În primele şase luni, locuinţele vechi şi noi din România au pierdut în medie cu până la 40% din preţ, comparativ cu sfârşitul lui 2008, după ani în care preţurile de pe piaţa imobiliară autohtonă au escaladat mult peste nivelul sustenabil. Topul ieftinirilor nu este condus de Bucureşti – care altădată dădea tonul scumpirilor imobiliare – ci de Reşiţa, pentru apartamente vechi, respectiv de Baia Mare, pentru locuinţe noi, reiese dintr-o analiză a companiei de evaluare Darian, obţinută de Gândul. Sectorul imobiliar resimte astfel într-o măsură mai mare scăderea consumului într-un an de criză.
Reşiţa, scădere maximă la apartamentele vechi
Astfel, în clasamentul reducerilor de preţuri pe segmentul vechi se află Reşiţa, unde preţurile au coborât cu 40% în perioada ianuarie-iunie 2009 comparativ cu a doua jumătate a anului 2008, urmată de Bucureşti (-35%) şi Craiova (-32%). Desigur, aceste procente indică o scădere medie pentru oraşul respectiv, fiind chiar mai mari, în funcţie de cartier şi de numărul de camere. De exemplu, la Reşiţa, apartamentele cu trei camere din zona ultracentrală s-au ieftinit cu 61,2% în perioada analizată de compania de evaluare, în timp ce garsonierele din zona semicentrală au pierdut doar 20% din preţ. Toate aceste reduceri în oraşul din sud-vestul ţării vin după ce preţurile de ofertă au crescut de două ori din 2003 până acum, în termeni reali. Pentru cei interesaţi de cumpărarea unei locuinţe vechi, un apartament cu patru camere în zona ultracentrală costa între 40.000 şi 50.000 de euro la mijlocul anului 2009, faţă de 70.000-75.000 de euro, la sfârşitul anului trecut.
Bucureşti şi Craiova, reduceri de 32-35%
Pe locul următor în clasamentul ieftinirilor de apartamente vechi se află Capitala, cu o scădere medie de 35%, sectorul 6 fiind zona cu cele mai mari reduceri de preţuri. Asta nu înseamnă că nu sunt cartiere în Bucureşti cu ieftiniri peste medie, cum se întâmplă bunăoară în blocurile comuniste de la periferie, unde preţurile au coborât cu 45%. În ciuda tendinţei generale de ieftinire din prima jumătate de an, trendul s-a inversat la sfârşitul lunii iunie şi pe parcursul lunii iulie, iar preţurile au început să crească cu 4-10%, odată cu lansarea programului Prima Casă. Compania de evaluare constată scumpiri numai pentru locuinţele cu preţuri de 35.000-60.000 de euro, situate în zonele centrale şi semicentrale.
Poziţia cu numărul trei în clasamentul ieftinirilor locuinţelor vechi este ocupată de Craiova, cu o reducere medie de 32%. Pe zone, un apartament cu patru camere din cartierul George Enescu se poate cumpăra acum cu 60.000-95.000 de euro, faţă de 80.000-110.000 euro, la sfârşitul anului trecut, în timp ce o garsonieră din Valea Roşie costă între 17.000 şi 26.000 euro, comparativ cu 25.000-40.000 euro, în a doua jumătate a anului 2008. Nu în ultimul rând, şi pieţele imobiliare din Timişoara şi Deva au trecut prin ieftiniri consistente în primele şase luni (-30%, ambele oraşe).
Apartamentele noi, în urma celor vechi
Şi locuinţele din noile complexuri rezidenţiale au urmat curentul ieftinirilor, chiar dacă procentele sunt ceva mai mici decât pentru locuinţele vechi. Realizatorul studiului remarcă faptul că cele mai mari reduceri s-au înregistrat în Baia Mare (-35%), Cluj-Napoca şi Bucureşti (reducere de 25%, ambele oraşe), precum şi Sibiu (-23%), fiind vorba despre reduceri medii.
La Baia Mare, preţul mediu pe metru pătrat într-un apartament finisat de trei camere din cartierul Mărăşeşti a scăzut chiar cu 55%, reducerea fiind de 63% în cartierul Toamnei. Acestea sunt exemple de locuinţe finalizate, însă sunt şi proiecte care stagnează, aşa cum se întâmplă în cazul complexului Europa. Aşa se explică de ce, sub presiunea lipsei finanţării, dezvoltatorii au preferat să mai micşoreze din preţuri decât să opreasă proiectele. Pe viitor, realizatorii analizei văd posibile reducerea în continuare a valorii apartamentelor noi în dauna profitului dezvoltatorului, dar şi amânarea construcţiei unora dintre proiectele anunţate.
Toate aceste reduceri de pe piaţa imobiliară sunt posibile în contextul crizei, care a dus la scăderea economiei, explică realizatorii analizei. Or, piaţa construcţiilor şi a materialelor de construcţii a resimţit din plin situaţia, mai ales pe fondul scumpirii banilor. “Toate acestea duc practic şi la o corecţie binemeritată a preţurilor locuinţelor, mai ales pe segmentul apartamentelor vechi”, conchid realizatorii studiului.
INFO
Tranzacţiile imobiliare se prăbuşesc
În prima jumătate a anului, numărul tranzacţiilor cu locuinţe şi terenuri a scăzut cu 34,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, conform datelor notarilor publici.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















30 Comentarii [+] Adauga un comentariu
daca prostia ar fii depistat nu ar mai fii gabori prosti,daca prostia ar durea ar fii nasol fiindca spitalele ar fii pline de gabori ca au prioritate oriunde si altii nu s-ar mai putea trata nici interna.
daca prostia ar fii depistata nu r mai exista gabori prosti si daca ar durea prostia ar fii plina romania de bolnavi.
daca prostia ar fii depistata dinainte nu ar mai exista gabori prosti si daca prostia ar durea ar fii plina romania de bolnavi.
Asi fi dorit ca apartamentele sa se ieftineasca atunci cand economia creste si pentru ca s-ar fi construit atatea locuinte incat sa se acopere cererea, dar daca s-au ieftinit atunci cand oricum nimeni nu are bani sa le cumpere nu este nimic inbucurator, economia se duce la vale si este impinsa in hazard de factorii de decizie care conduc aceasta tara, poate sa ajunga locuintele si la doi lei, nu mai conteaza daca in din Romania toata lumea a plecat si cei ramasi sunt * de foame.
voi gaborii nu lasati romanasii sa faca filme si muzica ca americaniii si italienii adica mai multe popoare de ce sa fie totul pur romanesc,de exemplu"pentru ca banul a vrut asa noi in italia am facut romeno famiglia de la tunuri la masini arme crime si la drog pentru gaborii din toate tarile nu avem decat poc poc ,avem mani pullite santem baieti buni si nu de scene ,sangele latin ne curge pe viata prin vene ,fratii mei din toate popoarele sant cu mine ,italienii din sicilia sant cu mine ,santem problema sociala in concurenta si vreo dilema,la noi cu herococa la tona nu-i o problema,va place sa ascultati muzica rap ,aici nu se impusca decat cu amortizorul in cap .respect si onoare.
de la tunuri magazine arme si la drog pentru gaborii din romania nu avem decat poc poc.ma gaborilor daca prostia ar durea bolnavii nu ar avea loc de voi nici in spitale sa se interneze ca si acolo aveti facilitati ,hai pa.
gaborilor va dorim ca prostia sa nu doara ca aveti prioritati si in spiatale si poporul nu se va mai putea trata de gabori nici in spitale
gaborilor va dorim sa nu doara prostia ca aveti prioritati si in spitale ,este pacat sa nu se poata trata poporul de gabori nici in spitale .
gaborilor va doresc sa conduca legionarii in romania si sa va matraseasca.
respect si onoare