Vânătoare de maşini „civile” cu număr DNA, SRI, SPP, GUV şi SEN
Una dintre primele griji ale noului prefect de Timiş a fost să număre maşinile din judeţ care au numere preferenţiale „speciale”. „88 sunt cu numere cu DNA, 81 cu SRI, 93 cu SPP, 36 cu PNA, 14 cu GUV şi 30 cu SEN - dar din acestea şase aparţin Senatului României”, a făcut, ieri, recensământul prefectul Mircea Băcală. El a susţinut că demersul său a pornit de la faptul că cei care sunt posesorii unor astfel de numere la maşini „ignoră total orice regulă. Nu le respectă; efectiv nu-şi respectă concetăţenii”.
Hotărât să facă ordine, Băcală se gândeşte să propună modificarea legii, astfel încât terminaţiile de acest gen la numerele de înmatriculare să fie total interzise pentru „privaţi”. Pentru cei care şi le-au luat înainte de 2002, când s-a schimbat legislaţia, prefectul de Timiş le-a cerut celor de la serviciul înmatriculări să fie vigilenţi. Conform lui Băcală, în momentul în care posesorul maşinii vine să-şi schimbe, de exemplu, talonul, acesta să fie obligat de poliţişti să-şi schimbe numărul.
Prefectul de Timiş a recunoscut că nu ştie cine ar trebui să plătească schimbarea plăcuţelor de înmatriculare.
În schimb, s-a lămurit cu un lucru – nu poate să le facă nimic celor care au la maşină plăcuţe cu SEX, FUK sau COY.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












12 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Una dintre primele griji ale noului prefect de TimiÅŸ a fost să număre maÅŸinile din judeÅ£ care au numere preferenÅ£iale „specialeâ€Â. „88 sunt cu numere cu DNA, 81 cu SRI, 93 cu SPP, 36 cu PNA, 14 cu GUV ÅŸi 30 cu SEN - dar din acestea ÅŸase aparÅ£in Senatului Românieiâ€Â
tot pasalac ramane
numai idiotii se pot lasa pacaliti de acele combinatii de litere. cit despre faptul ca posesorii acelor numere nu respecta regulile de circulatie reprezintäƒ vesnica lipsa de actiune a politiei rutiere, de la care de altfel au fost obtinute numerele, cu spagi bineinteles.
mai pacala tu altceva mai bun de facut nu ai?nu mai e mult pana dau caldurile si-ti intra "aromele,"de la groapa de gunoi de la parta, in birou.don pacala, da numaru de inmatriculare cu *** pot sa-mi pun la masina?aprobati?multam fain.
mai pacala tu altceva mai bun de facut nu ai?nu mai e mult pana dau caldurile si-ti intra "aromele,"de la groapa de gunoi de la parta, in birou.don pacala, da numaru de inmatriculare cu ...u.e.
pot sa-mi pun la masina?aprobati?multam fain.
in satul toflea, comuna brahasesti din judetul galati bantuie masini cu nume: snt, guv, dna, frf, sri, majoritatea conduse de tigani analfabeti, care habar nu au de reguli de circulatie, mai mult unul dintre acestia m-a last masca cand nu reusea sa citeasca tipurile de carburant de la statia de alimentare, motiva ca a uitat ochelarii acasa, dar era scris cu litere de 10 cm , cred ca o ancheta referitoare la cum obtin acestia permise de conducere trebuie demarata cat mai curand.
cel mai bine ar fi ca orice filtru rutier sa ceara soferilor cu permis de conducere eliberat de politia romana sa citeasca 3 cuvinte in romana, care nu va reusi sa se aleaga cu permisul anulat si cu dosar penal pentru fals.
vai de romania o tara mai corupta ca asta nu ai sa vezi nicaieri nu se face nimic aici si se fac ca ploua, o sa avem numai criminali pe strazi eliberati de procurori, mita in floare e peste tot sincer ar mai trebuie o noua revolutie sa se linisteasca apele.....batranii ar trebuie sa stea acasa sa nu e mai duca sa voteze hotii de iluzii (guvernantii, parlamentarii), ar trebuie sa le dam o lectie dar se vede ca suntem slabi facem tot ce ne zic iei am ajuns vai de noi si nimeni nu ne ajuta............
domnule bota, nu mai exagera,nu le-a numarat i-au fost aduse de subordonatii de la inmatriculari de sluga aia de jurca.da asa e chiar nu are altceva mai util de lucru, cum ar fi titlurile de proprietate pt tarani !!!!!!!!!!!!!
am o mare dilema.masinile parchetelor au numere cu mjr.de ce judecatorii si procurorii isi pun la masini numere mjr??sa nu mai fie opriti in trafic? masina lor personala reprezinta ministerul justitiei din romania????