Vanghelie şi deszăpezirea: Dacă cineva vede "negru" în Sectoarele 3 sau 6 să-mi spună şi mie, că eu tot alb am văzut

Postat la: 08.02.2010 13:20 Ultima actualizare: 08.02.2010 13:23

no title

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, afirmă că încearcă să facă faţă zăpezilor doar cu utilajele Administraţiei Domeniului Public (ADP), cheltuielile fiind mult mai mici decât în celelalte sectoare ale Bucureştiului, unde nu a văzut "negru" pe străzi, ci tot "alb" la fel ca în Sectorul 5.

"Dacă cineva vede negru în Sectorul 3 sau în Sectorul 6 să-mi spună şi mie, că eu am văzut tot alb . M-am plimbat în timpul nopţii să văd de curiozitate câte utilaje sunt în alte părţi. Am avut senzaţia că ieri (duminică, n.r.) în timp ce eram pe stradă se discuta numai de Sectorul 5. Încercăm să facem faţă", a declarat Vanghelie pentru Mediafax. El a admis că situaţia nu este rezolvată pe străzile secundare dar a argumentat că "nu se pot rezolva nicăieri, nu doar la noi, din păcate".

Vanghelie a precizat că s-a întâlnit din nou, luni dimineaţă, cu cei de la Primărie pentru a găsi utilaje în plus faţă de cele pe care le are în uz, în încercarea de a face faţă problemelor ridicate de înzăpezire.

Întrebat dacă face faţă doar cu ADP, edilul Sectorului 5 a spus: "Facem faţă, şi cu sume mai mici comparativ cu zecile de milioane de euro. Încercăm să facem faţă".

Explicaţiile lui Marian Vanghelie urmează unei declaraţii a primarului general Sorin Oprescu, care a cerut, luni dimineaţă, operatorilor de deszăpezire să intervină "imediat pe străzile laterale, dar şi în Sectorul 5", unde circulaţia se desfăşura cu dificultate.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

10 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Dorel Cristian LUMINEA 8.02.2010 14:00

Ce sa mai spunem? Vanghele tot Vanghele ramane! Un agramat nesimtit si un gospodar execrabil! Sectorul 5 ar trebui sa fie declarata zona calamitata! Sa dea Dumnezeu ca echipa Geoana-Vanghele sa castige lupta in PSD, poate asa scapam de acest partid!

 
#2 claudiu 8.02.2010 14:12

daca vanchelie nu vede negru si vede alb poate e o forma mai speciala de daltonism.....
in schimb eu din alb am inceput sa vad rosu in fata ochilor
si nu stiu daca e rosul psd-ului
vanghelie ar trebui sa taca dracului din * si sa iasa in strada ...macar ca piedone si sa puna mana pe lopata

un nesimtit.....
felicitari celor ce-l voteaza din 4 in 4 ani
nu-mi doresc decat sa ninga asa in fiecare an pana la urmatoarele alegeri locale
poate se trezesc si unii .....

un nefericit locuitor al sectorului....care este...................
ALB

 
#3 martin londra 8.02.2010 14:48

analfabetule,libidionos,miliardar!!se stinge latul....ajunge cit ai cumparat ciorile din sectorul 5 ,ferentari,zetari,aleea bacau,viltoarei,cu telefoane si cite 50 ron!!ajunge..puscaria te astepata,nu te teme,o sa mori sarac!!!SE STRINGE LATUL.......

 
#4 nico2 8.02.2010 14:59

Metoda Vanghelie merita aplicata in toate sectoarele.Practic Vanghelie a luat mai putine amenzi decat firmele de salubritate care au deszapezit Bucurestiul.Prostii au lucrat 24 de ore din 24, au luat amenzi de la primarul general Oprescu, au fost besteliti de toata presa etc.Culmea tupeului pe Oprescu: roaga firmele care au deszapezit Bucurestiul sa ajute si sectorul 5.Adica si batut si cu banii luati.De fapt corb la corb nu-si scoate ochii.Oprescu si Vanghelie sunt din acelasi partid.Pe Oprescu il ridica in slavi antenele si Irealitatea de parca este campanie electorala.Oprescu ii strange pe fraieri in sala de consiliu, cheama presa si incepe sa-si dea in petec.Prostii stau in banci ca la scoala si se uita la el.De invatat nu are ce sa-i invete.Oamenii la care se ratoieste primarul Oprescu au deszapezit Bucurestiul de cel putin 10 ani si stiu ce au de facut.

 
#5 gabineg 8.02.2010 15:45

In orice sector s-ar afla, daca s-ar uita in oglinda, Vanghelie ar vedea tot negru in fata ochilor...

 
#6 luk 8.02.2010 15:46

eu chiar vad negru la sectorul 5, dar nu pe strada, ci la primarie.

 
#7 petrica 8.02.2010 17:24

Aici tre sa-i dau dreptate lu paranghelie : sectorul 3 e varza - Negoita e zero la deszapezire. EU unul nu am vazut un utilaj ieri in Titan - strazile sunt sub troiene.

d-le Prigoana vreti sa mentineti marja de profit nesimtit la fel ca in anii fara zapada ? Rosalul doarme!

 
#8 rusinea nationala=primarii 8.02.2010 18:44

TIPIC MASS,EDIA ROMÂNEASCA. PE MICUTUL POTERAS,DE LA SECT 6, PE GENERALUL CE A SUPT LA TITA PSD 19 ANI, ONTANU, DE LA 2,PE NEGOITA DE LA 3 II LASAM IN pace si picatura chinezeasca cade pe almanahe-* sparta.pai firma lui ontanu, in conflic de interese si incompatibil cu SUPERCOMUL, cu care ridica masinile ontanu sau rosalul lyui prigoana gunoierul cu falci si guse la tv de justitiar strungar la faur pina-n 90, care prin incredintare directa a luat pt ultimele 6 luini ale anului 2009 21 mil euro , nu merita sa faca curat ca vara? sau se ia banii si devin sponsori la alegeri?apoi atacam comunistii, pesedistii, penelistii, etc ca nu ne cinta in struna la furaciune, minciuna, hotie pe fata???o rusine nationala!

 
#9 PMS VICTORIE 8.02.2010 20:18

MISCAREA SOCIALISTA RO

 
#10 jhon74 8.02.2010 21:07

Fratilor ,daca vreti sa scapam de acest anagramat si sa-l inlaturam odata pentru totdeauna iesiti la vot si atunci masinaria lui formata din TIGANI IMPUTITI nu va mai functiona.ALTFEL...............................
Traiasca ANTONESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa