Vântu l-a dat în judecată pe Băsescu şi-i cere despăgubiri de 1 milion de euro: “Poate că, de acum încolo, va fi mai prudent în declaraţii”
de Marian SULTĂNOIU Postat la: 09.07.2009 19:21 Ultima actualizare: 09.07.2009 21:36Vântu l-a dat în judecată pe Băsescu şi-i cere despăgubiri de 1 milion de euro: “Poate că, de acum încolo, va fi mai prudent în declaraţii”
•Sorin Ovidiu Vântu l-a acţionat în judecată pe Traian Băsescu, în urma unei declaraţii pe care preşedintele a făcut-o la emisiunea “Naşul”, difuzată de postul B1, pe 15 iunie, a.c., şi-i cere acestuia un milion de euro.
În urmă cu aproape o lună, Băsescu l-a acuzat pe SOV de o rambursare ilegală de TVA - suma în discuţie ridicându-se la 60 de milioane de euro -, deşi ancheta se află, încă, în derulare la DNA. Tranzacţia la care a făcut referire Traian Băsescu s-ar fi derulat în noiembrie 2008, prin Petrom Service, cu complicitatea ANAF.
Sorin Ovidiu Vântu a declarat, joi, pentru Gândul, că l-a acţionat în judecată pe preşedinte, cerându-i despăgubiri în valoare de un milion de euro, a plătit deja taxa de timbru şi parte din onorariile avocaţilor. „Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat şi din ce motive preşedintele a făcut aceste declaraţii şi nici dacă a fost sau nu consiliat cum se cuvine. În ultimă instanţă nu sunt exegetul operei şi declaraţiilor sale.
Dar, sincer vorbind, eu nu le-aş fi făcut. Poate că, de acum încolo, va fi mai prudent în declaraţii!” a afirmat Sorin Ovidiu Vântu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- vântu
- ,băsescu
- ,despăgubiri
- ,judecată
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- "COLABORAŢIONISM". Părerea cu care revoluţionarul Mazăre a rămas după discursul lui Ponta
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorialTatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale.
ieri, 18:0643 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
ieri, 00:1866 citeste „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD? de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
joi, 21:29125 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
joi, 20:5917 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
joi, 13:1530 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
joi, 11:3936 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
joi, 00:025 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41348 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0023 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4314 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2525 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23256 citesteCiteste pe Mediafax »
Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO
Macaulay Culkin, vedeta din filmele "Singur acasă", a şocat prin felul în care arată în prezent.
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO
Macaulay Culkin, vedeta din filmele "Singur acasă", a şocat prin felul în care arată în prezent.
- PRIMELE IMAGINI cu fetiţa cuplului Beyonce - Jay-Z şi mesajul părinţilor către Blue Ivy Carter - GALERIE FOTO.
- Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican.
- Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.










96 Comentarii [+] Adauga un comentariu
În urmă cu aproape o lună, Băsescu l-a acuzat pe SOV de o rambursare ilegală de TVA - suma în discuţie ridicându-se la 60 de milioane de euro -, deşi ancheta se află, încă, în derulare la DNA. Tranzacţia la care a făcut referire Traian Băsescu s-ar fi derulat în noiembrie 2008, prin Petrom Service, cu complicitatea ANAF
iarta-l vantule, ca era beat si l-a luat gura pe dinainte
arde-l , vantule! in sfarsit, are cineva curaj sa-l puna la punct pe matroz!
pdlistul este un mic - mare infractor ajuns politician. este bisnitarul din primii ani de dupa `89 care cara marfuri cu sacosa si avea vreo doua chioscuri in piata mare sau "revolutionarul" cadorisit de statul petreromanist-stoloj enist cu un spatiu comercial sau mai multe in oras! este incultul cu acte de absolvent de facultate chiar si cu doctorat, in functie de tupeu. este carciumarul sau chioscarul din sat ajuns primar( majoritatea primarilor pdlisti din sate sunt carciumari) care vinde, cu o saptamana inainte de alegeri, bautura si marfuri pe datorie! este lichidatorul sau recuperatorul fierului vechi din marile combinate! este capusa primariei, spitalului, unitatii militare, inspectoratului scolar, ministerelor care furnizeaza marfuri si servicii la preturi de 10 ori mai mari decat pretul pietei! pdlistul: o canalie, un hotz!
uitati-va la fotografiile celor doi.care credeti ca este mai inteligent?
eu unul cred ca intrebarea mai la obiect ar fi "care dintre cei doi e mai talhar?" (am fost tentat de cuvantul "pirat", dar s-ar fi putut pretinde ca intrebarea sugereaza raspunsul... lol)
bravo, asa , da-i batai de inima ca tare ne crede prosti! numai sa nu ne jupoaie tot pe noi, prin rdtzi, udre si ebe! daca va tineti de el, o sa plece cu coada-ntre picioare.
taceti din gura, ba nazistilor.
foarte bine a facut vantu! daca ar fi procedat asa si gaozarul si tiganca imputita si mafiotu cel tanar de la justitie, poate acum nu eram cu totii bataia lui de joc, iar politicienii toti niste zoaie. limbaj de mahala.
iar vrei sa gazezi pe reprezntantii democrat alesi ai poporului roman.