Venkatraman Ramakrishnan, Thomas A. Steitz şi Ada E. Yo - Nobel pentru chimie pe 2009
Venkatraman Ramakrishnan, Thomas A. Steitz şi Ada E. Yo - Nobel pentru chimie pe 2009
Premiul Nobel pentru chimie pe 2009 a fost
decernat, miercuri, cercetătorilor american de origine indiană
Venkatraman Ramakrishnan, american Thomas A.
Steitz şi israeliană
Ada E. Yo, pentru studii efectuate asupra ribozomilor, informează
nobelprize.org.
Comitetul Nobel a acordat premiul pentru chimie pe 2009
cercetătorilor care au studiat unul dintre procesele vitale ale
vieţii - mecanismul prin care ribozomii prelucrează informaţiile
conţinute în ADN şi le tranformă în structurii vii. Ribozomii
produc proteine, care au un rol vital în structura chimică a
tuturor organismelor vii. Ribozomii au o importanţă extrem de mare
pentru viaţă şi reprezintă, totodată, o ţintă principală pentru
punerea la punct a noilor medicamente antibiotice.
Premiul Nobel pentru chimie din acest an a revenit cercetătorilor
Venkatraman Ramakrishnan, Thomas A. Steitz şi Ada E. Yonath,
"pentru studiile lor privind structura şi funcţiile ribozomilor",
se indică în comunicatul comitetului Nobel. Cei trei cercetători au
prezentat structura ribozomului şi modul în care acesta
funcţionează la nivel subatomic. Toţi trei au folosit o metodă
numită "cristalografie cu raze X" pentru a alcătui o hartă cu
poziţia fiecăruia dintre sutele de mii de atomi care alcătuiesc un
ribozom.
Venkatraman Ramakrishnan este cetăţean american, născut în 1952, în
India, fiind în prezent coordonatorul diviziei de studii
structurale din cadrul MRC Laboratory of Molecular Biology, din
Cambridge (Marea Britanie).
Thomas A. Steitz este cetăţean american, născut în 1940 în statul
Milwaukee, fiind profesor de biofizică moleculară şi biochimie la
Howard Hughes Medical Institute şi la Universitatea Yale
(SUA).
Ada E. Yonath este cetăţean israelian, născută în 1939, în
Ierusalim, profesoară de biologie structurală şi directoarea Helen
& Milton A. Kimmelman Center for Biomolecular Structure &
Assembly din cadrul Weizmann Institute of Science din Israel.
În 2008, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătorilor
Osamu Shimomura, Martin Chalfie şi Roger Y. Tsien, din Statele
Unite, pentru descoperirea şi dezvoltarea proteinei cu fluorescenţă
verde (GFP).
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


















- Tag-uri:
- nobel
- ,chimie
- ,2009
[+] Adauga un comentariu