Vizita Papei în România, doar o ambiţie a ambasadorului la Vatican
Vizita Papei în România, doar o ambiţie a ambasadorului la Vatican
Pentru o invitaţie oficială din partea Patriarhiei Române este necesar acordul Sinodului BOR
Papa Benedict al XVI-lea ar vrea să viziteze România, onorând astfel o invitaţie care i-a fost adresată de şeful statului,Traian Băsescu, în septembrie 2008. Declaraţia îi aparţine ambasadorului român la Vatican, Marius Gabriel Lazurca, într-un interviu pentru The Epoch Times. Potrivit publicaţiei, Suveranul Pontif va putea vizita România după ce Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va merge în Italia. Potrivit cutumelor, şeful BOR trebuie să meargă la Vatican şi să reînnoiască invitaţia lansată de preşedintele Băsescu.
„În agenda Patriarhului Bisercii Ortodoxe Române, Daniel, nu este prevăzută o vizită în Italia”, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica. Oficialul precizează că „o astfel de invitaţie este posibilă la nivelul relaţiilor bilaterale dintre cele două state, România şi Vatican, dar că, pentru o invitaţie oficială din partea Patriarhiei Române, este necesar şi acordul Sfântului Sinod al BOR, aşa cum s-a procedat şi în cazul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, în 1999”. (D.M.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Papa Benedict al XVI-lea ar vrea să viziteze România, onorând astfel o invitaţie care i-a fost adresată de şeful statului,Traian Băsescu, în septembrie 2008. Declaraţia îi aparţine ambasadorului român la Vatican, Marius Gabriel Lazurca, într-un interviu pentru The Epoch Times.
comunisti si securisti ati fost, comunisti si securisti ati ramas! Dreptcrediniosi. Cui?
raspuns: un membru al unei secte. deci, la revedere!
hm, ia te uita, inca un *******! parca mai era nevoie...
cazut intr-o "gaura neagra " , invizibil pe plan international, lipsit de prestigiu dl.basescu spera sa se poata fotografia cu un papa , cu un presedinte american , cu oricine ar putea atrage atentia ! ! ca in aceasta tara 35 % ar vrea sa-l voteze ...nu-i spune nimic ?si nastase s-a fotografiat cu bush si nu i-a folosit ! o fi pierdut dosarul de la pitesti in romania , dar la washington este o copie completa ...magaoaia de langa caterdrala sf iosif il are printre nasi ! el a concesionat fara licitatie teren pentru ca sa se ajunga la acel monstru !si asta se stie la vatican mai bine ca in romania !ce crede dl.basescu , ca lumea aceasta poate fi prostita dupa voia lui ? mai poate face vizite doar in belarus, in corea de nord , in venezuela sau sudan ! caci pentru restul tarilor face doar turism !