Zece ani şi patru etape pentru instalarea scutului
PLANIFICARE l Sistemele antirachetă, fixe şi mobile,
vor fi instalate din 2011 până în 2020
La propunerea ministrului american al Apărării Robert Gates şi a Consiliului de stat major, preşedintele Barack Obama a aprobat, încă din septembrie anul trecut, un nou plan de amplasament al scutului antirachetă american în Europa, care a înlocuit planul Administraţiei Bush, din 2007.
Noul plan a fost determinat, pe de o parte, de avansul tehnologic, care a eliminat necesitatea existenţei unui radar de dimensiuni mari în Cehia şi a zece baterii fixe, localizate la sol, de rachete interceptoare, preconizate a fi amplasate în Polonia. Armata americană se poate baza, acum, pe un nou tip de senzori de detectare, ale căror performanţe vor fi chiar îmbunătăţite în viitorul apropiat.
Pe de altă parte, spionajul american a raportat un avans considerabil, mult peste estimările anterioare, a capabilităţilor iraniene de atac cu rachete balistice de mică şi medie acţiune, compensat de o întârziere a tehnologiilor ce permit lansarea de rachete intercontinentale, cu care Iranul ar putea ataca Statele Unite.
Drept urmare, a fost gândită o strategie în patru etape, de amplasare a scuturilor antirachetă atât în Sudul, cât şi în Nordul Europei, care să protejeze de eventuale atacuri iraniene atât ţările aliate, cât şi personalul militar şi civil american detaşat în statele respective. Cele patru etape sunt planificate pentru anii 2011, 2015, 2018 şi 2020. În acest interval de timp se vor amplasa scuturi antirachetă din ce în ce mai performante, atât fixe, cât şi mobile, unele urmând a fi localizate inclusiv pe mare (Marea Neagră). (R.V.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
PE MINE, CETATEAN ROMAN, M-A INTREBAT CINEVA DACA VREAU ACEST SCUT?
NOI N-AVEM CE MINCA, N-AVEM BANI PTR TARA ASTA, IN SCHIMB DAM BANI PENTRU SCUT!
IN CAZ DE RAZBOI, CINE V-A SUFERI?
SUA?
NU, NOI CACI RAZBOIUL SE VA PURTA DEASUPRA NOASTRA!
CEREM REFERENDUM! ESTE VORBA DE SIGURANTA POPORULUI ROMAN!
in mod cert ne luptam cu morile de vant. nu vreau sa fiu pesimist, dar din pacate constiinta civica romaneasca nu este un factor suficient de mobilizator pentru simplul fapt ca ea nu prea exista. asadar, indemnul la referendum va lasa rece marea majoritate a romanilor. iar pe tine, cetatean roman, nu te va intreba nimeni nimic niciodata pentru ca nu contezi decat la prezidentiale. trist, dar adevarat.
Fara nici-un dubiu, in cazul Referendumului, SE VA APROBA SCUTUL!!! Sunt la fel de convins ca in cazul alegerilor prezidentiale cind am fost convins ca Basescu va invinge! In situatia actuala Scutul Antiracheta e singura alternativa viabila! A ramine in afara ariei protejate este un risc pe care poporul roman NU SI-L ASUMA!! Citiva raspindaci platiti sa creeze panica pe site-uri nu sunt de luat in considerare!! Gazul rusesc pt. e cel romani e cel mai scump din Europa!! Republica Moldova e in drum spre EU!! Istoria merge inainte chiar daca batrinul edec comunist inca mai traieste. Dupa douazeci de ani psd-ul a intrat pe toboganul de coborire iar comunistii si urmasii lor sunt mai putini de 50%. Asa arata finalul comunismului si a dinozarilor lui; ma bucur ca iliescu traieste si e contemporan cu amplasarea scutului si sper sa mai prinda si alte anti-comunisme. Basescu e primul presedinte de dupa '89 cu doua mandate consecutive intregi. Atit!!
comentariu CONSILIUL SUPREM de APĂRARE a ŢĂRII
C. S. A. T.
SCUT ANTIRACHETÄ‚ SAU ELIMINAREA CORUPÅ¢IEI PRINTR-O LEGE A VENITURILOR ÅžI AVERILOR ACUMULATE ILICIT în ultimii 20 de ani de tranziÅ£ie .
Amărâtul, chinuitul ÅŸi prostitul popor român, nu este prostit, amărât ÅŸi chinuit destul, DACÄ‚, nu este ÅŸi fudul – prin aleÅŸii lui – care uită mereu în ultimii 20 de ani de INTERESUL NAÅ¢IONAL – creÅŸterea nivelului de tai .
Avem de ales – între cămaşă ÅŸi haină – care să ne fie mai aproape, ADICÄ‚ , între cheltuirea resurselor limitate ÅŸi puÅ£ine, pentru bunăstare ÅŸi un nivel de trai decent, sau pentru conflicte internaÅ£ionale, sisteme de apărare antirachetă ÅŸi alte cheltuieli de înarmare, ILUZORII ÅžI FOARTE SCUMPE, care vor scoate din criză marile puteri ÅŸi vor adâncii sărăcia celor NAIVI ÅŸi IRESPONSABILI ca noi .
Ce este România pe scena marilor puteri, care în *ând îÅŸi vor disputa primordialitatea, vezi evoluÅ£ia economică a Chinei ÅŸi revolta Lumii Arabe, faţă de dominaÅ£ia Americană ÅŸi nu numai, nu credeÅ£i că dacă România ar fi o - Å¢ARÄ‚ NEUTRÄ‚ – poporul român ar fi mai în siguranţă, existenÅ£a scutului antirachetă nu va transforma România dintr-o Å£ară neinteresantă militar ÅŸi de război, într-un inamic, într-o Å£intă a rachetelor de medie ÅŸi lungă acÅ£iune, mult mai perfecÅ£ionate ÅŸi superioare oricărui scut, în viitor .
Ne aflăm într-o CRIZÄ‚ ABSOLUTÄ‚ (cel puÅ£in la pătrat faţă de lumea civilizată), formată din CRIZA DE SISTEM – specific românească, de tranziÅ£ie cu abuzuri ÅŸi corupÅ£ie – multiplicată de CRIZA MONDIALÄ‚ – care ar trebui să ne determine să-i ameliorăm efectele nefaste asupra poporului român prin măsuri ÅŸi eforturi proprii, valorificând mai bine resursele proprii materiale ÅŸi de forţă de muncă, pentru că DEGEABA aÅŸteptăm ajutor extern, deoarece aceÅŸtia se vor scoate mai întâi pe ei din criză, chiar ÅŸi profitând de ţări ca a noastră, ÅŸi abia apoi, peste mulÅ£i ani, dacă nu vor apărea alte probleme asemănătoare sau de alt gen, ÅŸi vor avea interese, vor ajuta România ÅŸi alte ţări de la remorca uniunilor internaÅ£ionale.
Din activitatea CSAT – 2010 :
- 21 ianuarie 2010 – a aprobat suplimentarea cu 600 militari a forÅ£elor din Avganistan - o cheltuială inutilă, de la * flămândă a poporului român .
- 21 ianuarie 2010 – a aprobat înfiinÅ£area celor două mari companii energetice Electra ÅŸi Energetica – o măsură care poate fi favorabilă ţării, dacă, nu are alte interese personale ÅŸi private ascunse, poate reactiva mineritul ÅŸi termocentralele care au fost, iresponsabil, abandonate anterior .
- 04 februarie 2010 – a aprobat amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României .
Avem mai sus trei hotărâri ale CSAT , dintre care numai cea de a doua poate avea efecte benefice pentru poporul român, celelalte două fiind din categoria iluzorie , cu pericol pentru securitatea cetăţenilor români ÅŸi cu costuri insuportabile pentru România care ar trebui să aibă alte priorităţi DE BUN SIMÅ¢ ÅŸi PATRIOTICE exemplu : agricultura, sănătatea, educaÅ£ia, nivelul de trai, locuri de muncă ÅŸi pensiile umilitor de mici, criminalitatea interlopă ÅŸi siguranÅ£a cetăţenilor, corupÅ£ia, traficul de influenţă, eludarea fiscului ÅŸi abuzurile la bugetul de stat, al asigurărilor sociale ÅŸi de sănătate ÅŸ.a.
ÎNTREB Consiliul Suprem de Apărare a Ţării – CÂND va aproba STARE de URGENŢĂ , pentru CORUPÅ¢IA din ROMÂNIA , care să fie stăvilită printr-o LEGE a VENITURILOR ÅŸi AVERILOR ILICITE – cu alte cuvinte o lege care să determine verificarea permanentă a veniturilor ÅŸi averilor acumulate ilicit, neimpozitate sau frauduloase, de către persoanele fizice ÅŸi juridice, cu o Autoritate de stat puternică ÅŸi competentă (părerea mea în barbu-florea.ablog.ro – documentele anterioare) .
Barbu Florea
06. 02. 2010.