Zeci de alerte la produsele alimentare în 5 zile, la nivel european
Zeci de alerte la produsele alimentare în 5 zile, la nivel european
Sticlă în desertul pentru bebeluşi, scoici cu toxine şi ciuperci radioactive
Tuş pentru tatuaje, haine sufocante şi decoraţiuni „cancerigene”, la secţiunea de nealimentare
În cinci zile, ţările europene au transmis 40 de alerte pe siguranţa alimentară şi 36 pe produse nealimentare. Pe alimentaţie, consumatorii au fost cei care au alertat autorităţile naţionale, care au transmis, mai apoi, semnale către comunitatea europeană. Polonezii au avertizat că au găsit resturi de sticlă în desertul pentru bebeluşi pe bază de mere şi piersici. Consumatorii din Marea Britanie au anunţat că un tip de suc din portocale prezintă modificări organoleptice, în special miros şi gust neplăcut. În Italia, consumatorii au dat peste ciuperci otrăvitoare amestecate cu cele comestibile, la conservele venite din Serbia, iar spaniolii au găsit scoici cu toxine otrăvitoare a căror ţară de origine nu se cunoaşte. Toate produsele au fost retrase de pe piaţă.
Sunt şi ţări care au reuşit să întoarcă de la vamă alimentele cu probleme. 21 de produse au fost întoarse în ţara de origine: ciuperci radioactive în Ucraina, alune în coajă cu pământ şi insecte în China şi orez cu aflatoxine în Pakistan. De altfel, prezenţa aflatoxinelor în diferite produse, atât pentru consumul uman cât şi pentru cel animal, au fost principala cauză de interzicere a unor importuri. Acestea sunt substanţe toxice cu potenţial cancerigen, mutant şi imunorepresiv. Au fost depistate şi în migdale din SUA, fasole din Nigeria, halva din Liban sau miez de nucă din Australia. După inspecţiile pe piaţa de produse alimentare s-au semnalat 11 situaţii de risc, iar producătorii au transmis alerte la alte 3 tipuri de alimente. Italia a trimis 11 alerte pe alimentare, fiind urmată în top de Danemarca, Germania şi Marea Britanie cu câte 5 fiecare.
Finlanda conduce în topul alertelor la nealimentare
Nici la produsele nealimentare europenii nu au avut zile mai liniştite. Nemţii au fost printre primii care au alarmat comunitatea că o serie de tuburi cu tuş pentru tatuaje fabricate în SUA conţin bacterii periculoase, în concentraţie foarte mare. Importatorul a fost nevoit să retragă toate produselele din serie de pe piaţă. Austria a transmis avertismente privind o serie de haine de iarnă pentru copii, fabricate în China, care nu respectau standardele comunitare. La o analiză mai în detaliu a produselor s-a descoperit că prezentau risc de sufocare, principalele deficienţe fiind în zona gâtului şi la glugă.Mai multe ţări au semnlat faptul că piaţa a fost invadată deja cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, multe neconforme.
Numai Spania a trimis patru alerte cu subiectul „instalaţii pentru brad”, toate cu risc ridicat de electrocutare. Cablul instalaţiilor nu a trecut testul de tensiune la care a fost supus, beculeţele erau prinse prost sau izolate parţial. Britanicii au raportat opt cazuri de consumatori, care s-au rănit de la un scaun de grădină. Produsul era făcut pe un suport puţin înclinat, sudat prost, care a cedat repde. Tot la secţiunea de decoraţiuni pentru exterior, Italia a anunţat că o serie de torţe pentru grădină sunt cancerigene.
Acestea erau fabricate din bambus, aluminiu şi un azbest fărâmicios. Când torţa era folosită pentru a iriga împrejur, emana fibre de azbest, uşor de inhalat. Decoraţiunea a fost retrasă de pe piaţă şi interzisă total de la comercializare. Câteva cazuri au fost concentrate pe minimotociclete. Finlanda şi Franţa au alertat comunitatea, că produsele îl pot vătăma pe consumator sau pot lua foc, deoarece nu au firele izolate, nu au frână sau nu se face conexiunea corectă între comenzi. Finlanda a fost cea mai activă ţară cu 7 alerte transmise, urmată de Ungaria, Spania şi Italia cu 4 fiecare. România nu i-a alertat pe europeni, nici la alimente, nici la alte tipuri de produse.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
În cinci zile, ţările europene au transmis 40 de alerte pe siguranţa alimentară şi 36 pe produse nealimentare. Pe alimentaţie, consumatorii au fost cei care au alertat autorităţile naţionale, care au transmis, mai apoi, semnale către comunitatea europeană.
romanii inghit orice.
ce avetiu cu produselechinezesti..sunt facute dupa standarde chinezesti acolo copiii sunt mai mici si au gatulmai subtire...ce copii frumosi,manca-i-ar mama ..adica nu....pe copii nu....in rest orice !!!...
si romanii vad ca seamana cu chinezii....ei consuma ORICE si TOT fara sa se planga fara sa reclame fara sa avertizeze ...buni prieteni, buni clienti, hai sa le mai facem niste cadouri din astea, niste pesticide niste salmonele niste ciuperci nebune ceva...ca vacuta nebuna din anglia au consumat-o fara probleme de aia sunt toti voiosi si glumeti acum...hai Romania!!