Ziua când statul ia o pauză: Vămile şi casele de pensii se închid, spitalele asigură doar urgenţele, şcolile supraveghează elevii, administraţiile încasează doar amenzile urgente
Sindicaliştii spun că sunt cele mai ample proteste din istorie n Foto: Ovidiu Micsik
Abia instalat, Guvernul Boc 2 se confruntă cu o grevă fără precedent, a cărei primă undă de şoc se simte astăzi în întreaga ţară: peste 750 de mii de bugetari, membri ai 12 federaţii sindicale din Sănătate, Învăţământ, Administraţie şi Poliţie, reunite în confederaţia ad-hoc Alianţa bugetarilor vor înceta lucrul pentru o zi. În traducere, pentru românii şi străinii beneficiari ai serviciilor respectivilor bugetari: vămile şi casele de pensii se închid, spitalele asigură doar urgenţele, şcolile supravegherea elevilor, administraţiile încasează doar amenzile urgente.
Cu alte cuvinte, România pune lacătul pe uşă, urmare a celei mai
ample forme de protest autohton de acest tip, din toate timpurile.
Iar greva de o zi s-ar putea extinde pe termen nelimitat cam peste
40 de zile, chiar în preajma alegerilor prezidenţiale.
Sindicaliştii cer Guvernului să se dezică tocmai de cele mai
importante măsuri iniţiate la presiunile Fondului Monetar
Internaţional: legea salarizării, concedierile anunţate pentru
2010, concediile fără plată din ultimul trimestru al anului în
curs, pentru a se atinge ţinta de deficit convenit cu FMI, prin
reduceri de cheltuieli salariale. Aşadar, Guvernul Boc 2 va fi
prins între ciocan (protestul bugetarilor) şi nicovală (presiunile
FMI), fără a se întrezări calea de refugiu prin compromis
acceptabil de o parte sau alta. Un singur lucru este cert: dacă se
va ajunge la greva generală pe termen nelimitat, nimic nu va mai
putea stopa intrarea statului român în faliment.
Unii sindicalişti vor grevă generală totală
Legea prevede că, în caz de grevă generală, cel puţin o treime
din activitate să fie, în continuare, asigurată. Majoritatea
sindicaliştilor cu care am discutat au vorbit de respectarea legii,
dar alţii declară că greva va fi totală - cu încetarea completă a
activităţii. Disensiuni par să existe chiar în interiorul
Federaţiei Sanitas. Astfel, Adrian Bârea, prim-vicepreşedinte
Sanitas a declarat, pentru Gândul că se va respecta legea, cadrele
medicale vor fi la locurile de muncă şi vor trata urgenţele, precum
şi pe pacienţii deja internaţi. "Nu o să fie confortabil pentru
populaţie, pentru bolnavi, dar nici nu vor exista consecinţe
majore", a dat asigurări Bârea. Pe de altă parte, un post de
televiziune îl citează pe Marius Petcu, preşedintele Sanitas, care
ar fi declarat că toţi cei 120.000 de membri Sanitas vor opri
complet lucrul, urgenţele urmând a fi asigurate de cadrele medicale
afiliate la alte sindicate.
Niciun fel de activitate didactică în grădiniţe, şcoli,
universităţi
Cu unele excepţii (Botoşani, Satu Mare şi Sibiu, unde
majoritatea cadrelor didactice sunt afiliate la Federaţia Educaţia
Naţională, care boicotează greva generală, fiind controlată de
Cătălin Croitoru, deputat PDL), nici un fel de activitate didactică
nu se va desfăşura în creşe, grădiniţe, şcoli, universităţi.
Preşcolarii, elevii şi studenţii se pot bucura de o zi liberă sau
se pot prezenta la unităţile de învăţământ, pentru a le ţine de
urât cadrelor didactice. Iar în internate se va asigura hrana
zilnică. Simion Hancescu, prim-vicepreşedintele Federaţiei
Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care numără peste
200.000 de membri, spune că "La şcoli s-au pus înştiinţări,
situaţia este cunoscută. Din semnalele pe care le avem, e o
solidaritate fără precedent, peste 90 la sută dintre membri noştri
au semnat participarea şi e foarte posibil ca şi restul să intre în
grevă".
La taxe şi impozite se încasează doar jumătăţile de
amenzi
Prin grevă japoneză vor protesta şi poliţiştii. "Vom purta banderole albe, dar ne vom face datoria mai bine decât de obicei", anunţă Toader Paraschiv, secretar general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, care numără 52.000 de membri - 80% dintre toţi poliţiştii din ţară.
Casele de pensii şi administraţiile locale nu vor lucra cu publicul. Nu se vor încasa taxe şi impozite şi nu se vor accepta cereri, petiţii, dosare etc. Singura excepţie este încasarea amenzilor (cum sunt cele de circulaţie) care trebuie achitate în termen de 48 de ore pentru a beneficia de reducerea de 50%.
Greva de luni va fi un protest "tăcut", dar, miercuri, Alianţa bugetarilor pregăteşte un miting de proporţii în faţa Guvernului, cu peste 20.000 de participanţi.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















31 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Uitati haosul creiat de guvernului basescu/boc, acest guvern care de la instalare se ocupa doar de campania electorala a Carmaciului Sef si de propriile interese de partid si de clan! Ai lor sa castige alegerile, iar Marele Carmaci sa fie Seful Suprem al Romaniei in rest, ce mai conteaza, poporul roman poate sa piara, nu-i intereseaza, nici macar nu baga de seama ca exista o tara care ar trebui condusa si nu stoarsa pana la epuizare. Traim din imprumuturi, cu * pe care ni le debiteaza Carmaciul Sef si din optimismul propavaduit de boloboc/boc, ar trebui sa ne trezim pana nu e prea tarziu, aceasta greva este doar inceputul, vremurile care vin nu o sa ne aduca in nici un caz bunastarea de care avem atata nevoie.
Traian Basescu nu poate fi compromis. Asta este marea sa calitate. Chiar daca cineva l-ar filma furind si tot filmul ar fi dat la televizor, faima sa va creste in loc sa scada. Este smecher, pe asta il vrem sa ne conduca isi vor spune romanii si se vor inghesui la urne sa-l voteze:
SONDAJ BASESCU: http://sondaje.php0h.com/prezidentiale6.php
Sunteti de acord cu desfiintarea parlamentului Romaniei?
http://sondaje.php0h.com/desfparlament.php
Auzi, ce zice nenea asta in articol: ca elevii pot sa se duca la scoala,sa le tina de urat profesorilor.[e glumet ,nenea asta!].si ca miercuri vor manifesta 20.000 de prostovani manipulati in fata Guvernului.Stati *' acasa de prosti. credeti ca va rezolva problemele "fripturistii " astia, asa zis lideri sindicali?nu vedeti ca fac doar jocuri politice? vor sa va scoata in strada, poate, poate vor putea sa dea jos PRIMUL GUVERN CARE VREA INTR-ADEVAR SA FACA CEVA BUN SI PENTRU VOI nu ca celelalte care si-au dat lor privilegii peste privilegii si de voi doar si-au batut joc.probabil de aceea or fi iesit PSD-istii de la guvernare, ca sa aiba mai mult timp liber sa se ocupe cu manevre de felul asta, impreuna cu liderii lor de sindicat[vorba vine, de parca ar fi existat sindicate reale in acesti 20 de ani] Doar isi bat joc de voi si va manipuleaza, nu le faceti jocul!
Cred ca ar trebui ca noi, cei care chiar muncim, sa protestam fata de modul in care bugetarii ne tateaza pe banii nostri.
Sunt convins ca destui bugetari vor avea suficient bun simt ca sa nu participe la aceasta greva. Cand il vezi pe unii lideri sindicali (Nistor, etc.) iti trece orice chef sa ii urmezi.
Domnule Virgil, in subsidiar dvs afirmati ca guvernul Boc vrea sa faca bine invatamantului. Va inselati.
Sa luam un singur exemplu: descentralizarea. "Inspirat" de retorica gaunoasa a lui Miclea, dl Boc vrea ca profesorii sa fie angajati de scoala si nu de inspectoratul judetean. Asta inseamna desfiintarea examenului national de titularizare. Va intreb: ca parinte, ce ati dori pentru copilul dvs: un profesor titularizat prin examen national, sau un profesor intrat in invatamant printr-un examen organizat la nivel de scoala? Unde este binele elevilor aici?
PS: Nu sunt bugetar, lucrez la patron. Sunt interesat ca invatamantul sa mearga bine in primul rand pentru cei doi copii ai mei, dar si pentru sora mea, care este profesoara.
Nu a existat nici un fel de miscare sindicala reala in acesti 20 de ani de" asa zisa democratie "din Romania..Nu au existat nici un fel de lideri de sindicat reali si care sa reprezinte cu adevarat interesele angajatilor in acesti 20 de ani. A fost un singur lider de sindicat, Virgil Sachlean[sper sa nu gresesc numele] la o fabrica in Moldova si care a fost "lichidat".Poate ne povestesc ziaristii mai multe,ca sunt mai informati, ca noi astia, p....mea proasta din Romania.
...merita facut un test de competenta cu acesti bugetari, cei care nu trec testul sa fie dati afara, asa ar fi normal...multi tipa dar nu au nimic in cap...sunt uneltele psd-ului
In mod normal, nimeni nu l-ar sustine pe Basescu, dar tara este virtuala, nereala, un cartoon cu efecte tragice pentru majoritatea cetatenilor! DOAR SECURISTII NEOBOLSEVICI IL SUSTIN PE BASESCU: SALARIILE DIN MEDIUL PRIVAT SUNT DE MIZERIE. S-AU PIERDUT ATATIA BANI PUBLICI DIN FURTURILE REZULTATE IN ASA-ZISELE CONSTRUCTII DE AUTOSTRAZI, DIN PROIECTELE DATE UNOR FIRME APROPIATE DE POTENTATII POLITICI, DIN FURT DIN PARTEA POLITICIENILOR, ASA CA BANII SUNT IN BUZUNARELE IMBOGATITILOR DE PE URMA RAZBOIULUI CONTRA POPORULUI ROMAN DE DUPA 1989! DACA TARA AR FI REALA, BASESCU NU AR FI ASA ADULAT DE SECURISTI, NU AR MAI AVEA NICIO SANSA SA DEVINA PRESEDINTE! UN CLIC DE BUTON PE COMPUTER SI IESE PRESEDINTE! AU DEMARAT 10 000 DE KM DE CONSTRUCTII DE DRUMURI COMUNALE, HAI SA RADEM! Oamenii ies in strada pentru ca sunt manati de foame: ASTA E REALITATEA, IN TARA LUI BASESCU-BOC, OAMENII MOR DE FOAME! SI VOR MURI DE FOAME DE LA ANUL, CU MILIOANELE, DIN CAUZA DISPONIBILIZARILOR SI SALARIILOR INJUMATATITE! PENTRU CA FIRMELE DE DOI BANI, NEPRODUCTIVE (SAU PRODUCAND DOAR SPECULA) ALE BOGATILOR SA PROSPERE, IAR ANGAJATII LOR SA MOARA DE FOAME, PENTRU CA BANCILE STRAINE SA PROSPERE!
DOAR TRUCURILE ELECTORALE IL POT SALVA PE BASESCU... SI ADUNARILE ELECTORALE SI SONDAJELE DE OPINIE, AMBELE FALSIFICATE...
PROBABIL CA ROMANIA O SA AJUNGA UN TERITORIU DESPRINS DIN "MAD MAX", IN CARE OAMENII INFOMETATI VOR NAVALI PE STRAZI IN BANDE PENTRU A-SI PROCURA HRANA SI COMBUSTIBIL PENTRU MASINI! VOR ASALTA CASELE SI INSTITUTIILE... VA FI HAOS TOTAL, PENTRU CA GUVERNUL NU POATE REZOLVA CRIZA! BOC VORBESTE DE SALARIILE UMFLATE ALE BUGETARILOR, DAR UITA CA ACESTE SALARII UMFLATE SUNT DE 300 DE EURO, SUMA PATETICA DE ALTFEL! POATE FI BOC CREZUT? NU POATE FI CREZUT: CUM SE AGITA INAINTE DE SFARSITUL LUI 2008 CA PROFESORII SUNT PROST PLATITI SI CA VA REMEDIA ACESTE FAPTE; ASA SE AGITA SI ACUM SI MINTE CA NU SE VOR REDUCE VENITURILE SI NU VOR FI DISPONIBILIZATI SUTE DE MII DE BUGETARI SI ALTE SUTE DE MII DE MUNCITORI LA PRIVAT! NICI HUREZEANU NU FACE ALTCEVA PE REALITATEA TV, IN DATA DE 4/09/2009, DECAT UN JOC MURDAR, LA ORA 20:46, TARA SE PRABUSESTE DE PE URMA FURTURILOR MARILOR IMBOGATITI, NEPRODUCATORI DECAT DE CRIZA, CARE SI-AU INSUSIT AVERILE POPORULUI, NU DIN CAUZA PENSIONARILOR SI BUGETARILOR, CUM SPUNE HUREZEANU! PREA MULTI SUNT LA BAZA PIRAMIDEI SALARIALE, AU SALARII DE CERSETORI DIN EUROPA! PE MUNCIRORII LA PRIVAT I-AU ARANJAT CU SALARII DE MIZERIE DE 200 DE EURO/LUNA! NEGRII PE PLANTATIE SUNT MUNCITORII LA PRIVAT!
BOC SPUNE CA SALARIILE SUNT MICI, PENTRU CA BUGETARII, LA NIVEL DE MASA, SUNT SLAB PREGATITI: CE BINE PREGATIT ESTE EL, MICUTUL, STEFAN CEL MARE AL LUMII MODERNE!
SI MAI E SI PROVERBUL: "DACA SLUJESTI LA UN CALIC, CALIC RAMAI!", CALICUL SUPERSARACILA AL ROMANIEI FIIND GUVERNUL CRIZEI CEA DE TOATE ZILELE! REFORMA DIN PENSII SE FACE PENTRU A EXTERMINA MILIOANE DE PENSIONARI, IAR REFORMA DESCENTRALIZARII PENTRU CA POLITICII SA AIBA CONTROLUL SUPREM ASUPRA CETATEANULUI SI BANULUI CENTRAL SI LOCAL! SUNT BANI ASCUNSI SUB MASA, IN BUZUNARELE LUI VIDEANU, BERCEANU, MANTOG ETC. BOC VA CONTINUA DIALOGUL SURZILOR! REALIZANDU-SI REFORMELE DE UNCHES CARE NU MAI POATE SCOATE NIMIC NOU DIN PALARIE!
ROMANILOR LE-A AJUNS CUTITUL LA OS!