Criză, click şi credibilitate

Am şi eu o distincţie primită de la şeful statului: ordinul Pro­­po­­văduitor al Apo­ca­lipsei, în grad de cavaler. Anul trecut, în campania electorală, aşa îi numea d. Băsescu pe cei care spuneau că problema României e criza economică, nu cine câştigă alegerile. Cu capacitatea sa remarcabilă de a minţi fără să îi tresară vreun muşchi al feţei, cu care încă îi mai încântă pe prea mulţii naivi din România, d. preşedinte sus­ţinea populismul electoral iresponsabil al PD-L şi PSD în legătură cu măririle de salarii pentru bugetari. Acum, ajunge şi d-sa la concluzia că pacostea României este criza şi că îngheţarea salariilor bugetarilor pentru 6 luni e o măsură necesară. Nu-l suspectez pe d. Băsescu de crize morale, nu are, s-a operat de mult de aşa ceva. Pur şi simplu e mai lucid decât d. Mircea Geoană, s-a gândit că la toamnă e posibil să candideze la preşedinţia unei ţări în colaps, în care nu va mai veni aproape nimeni la vot. Şi atunci, nu s-a mai mulţumit să susţină guvernul, a ieşit el însuşi să dea pe gură greu digerabila îngheţare a salariilor bugetarilor. Care, dincolo de orice manevre politice şi ţinând seama de necesitatea protejării celor cu venituri foarte mici, e corectă.

Ca să înţelegem de ce, mi se pare foarte sugestivă o analogie cu domeniul medical: să presupunem că avem o urgenţă, un pacient cu insuficienţă cardiorespiratorie acută. Şi să mai presupunem că se găseşte un medic care să-l bage în seamă.

Dacă medicul îi prescrie vitamine şi o masă de prânz mai hrănitoare, e foarte posibil ca respectivul prânz să fie mâncat la pomana mortului. Asta ar fi echivalentul măririi salariilor în criză.

Dacă, în schimb, pacientului i se pune masca de oxigen şi i se face perfuzie, are nişte şanse să-şi revină. Esenţial în criză este ca economia să nu se blocheze, să nu facă stop circulator, din pricina multiplicării în cascadă a datoriilor restante între agenţii economici care împinge firmele în faliment.

„Perfuzia“ este plata datoriilor statului către companiile private şi alocarea de bani pentru investiţii de stat, în special în lucrări de infrastructură. Nu măriri de salarii, care, aşa cum demonstrează bilanţurile supermarketurilor occidentale din România, se duc în consum de produse din import, fie criza cât de rea. În sectorul privat au loc deja concedieri în serie, iar salariile nu că îngheaţă, se topesc – cum să crească în schimb în sectorul bugetar? Mai mult, toate datele arată că România va trebui să facă un împrumut de câteva miliarde de euro de la UE sub supravegherea FMI. Şi FMI ştim ce înseamnă: vine la guvern un funcţionar cu un laptop şi bagă în softul din el fondul de salarii, productivitatea muncii, inflaţia, cursul leu/euro, deficitul bugetar al României ş.a.m.d, după care face click şi zice: nu merge, trebuie să mai tăiaţi. Nu tăiaţi, nu luaţi bani. Dacă vreţi să daţi bani la popor, luaţi împrumuturi de pe piaţa liberă, fără girul FMI, cu dobânzi care vă fierb coliva.

De zile în şir, presa, liberalii, sindicatele trântesc pe tapet promisiunile din campanie ale PSD şi PD-L şi alături de ele măsurile actuale ale guvernului Băsescu-Geoană, că Boc nu mai e nici măcar o slugă, e neantul. Au dreptate, dar ajunge. Subsemnatul, în calitate de Propovăduitor al Apocalipsei, cred că realist e să uităm campania electorală. Guvernul trebuie taxat în legătură cu măsurile pe care le ia acum, în raport cu criza. Şi pentru ca acest guvern să aibă şanse să le şi pună în practică, are nevoie nu numai de bani, ci şi, în primul rând, de un capital de credibilitate. Dacă în continuare se vor lua hotărâri pe picior, pentru ca apoi să se dea din colţ în colţ, dacă Partidul va vorbi iarăşi înaintea miniştrilor şi experţilor, dacă în loc de o singură voce executivă, clară şi fermă, vom auzi, zi de zi, corul cacofonic al clănţăilor politici, atunci, şi cu 100 de miliarde de euro nerambursabili primiţi de la UE, marele Guvernoiu va băga România în şanţ.