De la sumo, la box thailandez

"Aţi fost coleg de partid cu Ion Iliescu, d-le preşedinte. Eu, nu". "Vă înşelaţi, eu n-am fost în FSN cu Ion Iliescu..." parează relaxat Traian Băsescu. Însă lovitura lui Crin Antonescu se duce în altă parte, direct în ficatul atât de sănătos al d-lui preşedinte: "Eu mă refeream la Partidul Comunist. Acolo aţi fost coleg cu Ion Iliescu". Moment de derută al d-lui Băsescu. Răspunsul vine până la urmă, dar e lung şi neconvingător: "Am condamnat comunismul..." etc.

Este o secvenţă emblematică pentru ce s-a întâmplat sâmbătă la Cluj. În anii din urmă, adversarii de confruntări unu la unu ai d-lui Băsescu au fost Năstase şi Tăriceanu, luptători de sumo, masivi şi lenţi. Pentru prima dată, Băsescu cel tare-n gură a avut în faţă un luptător de box thailandez, adică nu numai pumni, ci şi picioare în gură, la fel ca el, dar ceva mai iute şi mai precis. Obişnuit să-şi ţină adversarii în defensivă, cu replici şmechere, scurte şi goale pe dinăuntru, dar cu priză la mase, dl. Băsescu a primit de data aceasta nişte contraatacuri fulgerătoare în plină figură cu propriile-i arme. A făcut faţă, dar nu i-a fost uşor, s-a clătinat de câteva ori: "Bine, plecaţi pe mare, d-le preşedinte, după alegeri, că aveţi meserie, dar ce comandaţi, că nu mai aveţi flotă!?..." "Văd că preluaţi discursul securiştilor..."

Am tot auzit că întâlnirea de la Cluj ar fi fost improvizată, că trebuia pregătită cu nu ştiu cât timp înainte, că a avut loc într-un hotel. Dl. Geoană, dându-şi seama ce greşeală a făcut refuzând să participe la "improvizaţie", a apărut imediat unde a găsit o gaură pe sticlă ca să spună că trebuia o ambianţă universitară pentru dezbatere. Hă, hă, hă, ca să citez din Traian Băsescu. Într-un stat care e o improvizaţie permanentă, ca România, dl. Geoană doreşte o dezbatere într-o aulă, cu dosare de probleme în faţă. După 20 de ani, eu sper că nu mai există mulţi români care să se uite la campania electorală ca la o frământare privind viitorul ţării. Care să creadă că pe 7 decembrie va începe o nouă eră, ieri întunericul, mâine lumina, adusă de Alesul, deţinătorul soluţiilor miraculoase pentru România. Ne-am amăgit de suficiente ori. Oricine ar ajunge preşedinte, nu se va întâmpla mare lucru. Când Europa va fi în creştere economică, românii vor pleca acolo la muncă şi ne va merge ceva mai bine, când va fi recesiune, ne va fi rău. Nu vom deveni o ţară europeană adevărată, cel puţin în orizontul de timp al vieţii subsemnatului.

Prin urmare, singurele greşeli de organizare mi s-au părut pupitrele de plexiglas şi microfoanele fixe. Pupitrele trebuiau înlăturate şi fiecare să fi avut un microfon portabil: puteau în felul acesta să se învârtă pe scenă, eventual să danseze ca doi rapperi într-un garaj din New York, în timp ce încercau să se facă unul pe altul din vorbe - vă amintiţi "8 miles" cu Eminem? Ce economie, cotă unică, educaţie, agricultură, sănătate, important a fost doar de câte ori "şi-au tras-o" unul altuia, doar scorul acesta mai poate aduce voturi acum când blocurile de votanţi sunt sedimentate.

l Puternic răspunsul d-lui Băsescu la întrebarea ce carte aţi citit ultima oară. Levantul, de Cărtărăscu, zice dl. preşedinte, exact ca acum 4-5 ani. Iată un intelectual adevărat, care ştie să citească şi să recitească o singură carte câţiva ani.

l Crin Antonescu a vorbit liber tot timpul, dl. preşedinte a avut nişte hârtii pe pupitru la care trăgea cu ochiul destul de des.

l Dl. preşedinte a repetat procedeul Elenei Ceauşescu, care-şi punea numele deasupra autorilor "Polimerizării stereospecifice a izoprenului", adjudecându-şi munca echipei lui Bogdan Aurescu în procesul câştigat la Haga.

l Dl. Antonescu s-a supărat pe mine când i-am spus că face demagogie. Cu câteva zile în urmă, d-sa declara apocaliptic că l-ar vota nu numai pe M. Geoană, dar chiar şi pe C.V. Tudor sau G. Becali, dacă ar fi în turul doi cu Băsescu. Acum, l-a numit pe dl. Băsescu "un om viu, cu curaj, cu personalitate", în vreme ce M. Geoană "nu e, nu e deloc". A primit în schimb "o bilă albă" de la dl. Băsescu. Unde mai e Apocalipsa?

l Nu comentez aluzia d-lui Băsescu la tragedia din familia Antonescu, retractată jalnic când a realizat dimensiunile a ceea ce făcuse, m-aş simţi murdărit eu însumi vorbind despre aşa ceva.

l În schimb nu pot să nu observ disperarea d-lui preşedinte de a umple cu ceva golul de realizări al mandatului d-sale: să ajungă o persoană trimisă de Securitate la Anvers, o persoană care deţinea 60.000$ în decembrie '89, să se identifice cu timişorenii care luptau singuri în decembrie '89 în bezna sângeroasă a dictaturii ceauşiste înseamnă că disperarea a şters orice urmă de bun-simţ.

Altfel, show-ul a fost vioi, nu regret prea mult că m-a împiedicat să văd semifinala Djokovici-Nadal de la Paris.