|
Direcţia a Şaptea
de Cristian Tudor POPESCU | 01 SEPTEMBRIE 2007
Dinspre partea intelectuală a naţiei se scurg discursuri indignate cu privire la kivetschul sexualo-morbido-bănos-sentimentos care dă pe dinafară din canalele mass-media. Vulgaritate, obscenităţi, niet kultur, maneaua şi madmuzeaua, organul cică de 30 cm al portarului Prunea la pagina întâi. Aşa e, acest chiveci e din ce în ce mai greu suportabil, te împinge dincolo de dezgust, în izolare şi înstrăinare – dar partea intelectuală nu îşi scoate şi ea la iveală organul?
Ba da, la intelectuali, organul lui Prunea este just now capul lui Bălăceanu-Stolnici. Capul profesorului, savantului, mentorului, seniorului, povăţuitorului Bălăceanu-Stolnici. Prevăzut cu barbete, ochelari cu ham, cărunteţe pieptănată pe spate – capul unui bunic venerabil, al tătânelui spiritual, al boierului liberal, mai să-i mănânci din palmă acadeaua înţelepciunii pe care ne-o dă regulat la televizor şi la ziar.
Cum dădea şi rapoartele la Securitate medicul Bălăceanu-Stolnici. Întocmite ştiinţific, cu cap, căci capul este organul cu care intelectualul lucrează cu organele. Cum spuneam, e plină România de Leonarji da Vinclu, şi nu numai la fotbal. E păcat să nu fie utilizate toate capacităţile lor. De-aia l-a şi făcut Securitatea tovarăş doctor docent, la cerere, pe d. Stolnici. Şi îl mai şi plătea cu 8.000 lei în 1965, ceea ce a fost şi este cât se poate de firesc, aşa cum observa astă-vară dl. Gabriel Liiceanu: ce, e mult 10.000 de euro de la buget pentru o discuţie a organului cu un intelectual de marcă?
În 2006, la semicentenarul TVR, m-am întâlnit pentru prima şi ultima oară cu d. Stolnici: venea prin Tunelul Timpului, înjghebat la intrarea în instituţie, la braţ cu d-na Mona Muscă. Cu d-na Muscă, deja cunoscută sub numele „Dana“, am schimbat un salut din ochi, scurt şi trist. D. Stolnici însă m-a înşfăcat de cot şi mi-a livrat gratuit următoarea informaţie: „Ştii dumneata că eu am colaborat cu Televiziunea încă de când s-a înfiinţat?“ Mi-am desprins uşurel membrul şi l-am întrebat la rândul meu: „Dar cu Securitatea, tot de la înfiinţare aţi colaborat?“
Venerabilul nu s-a şocat, nu s-a froasat, nu s-a supărat. A râs cu poftă: „Ehe, şi asta era o instituţie serioasă, domnu’ Popescu!“ – după care s-a topit în Tunelul Timpului.
Cred că d. Stolnici va continua să râdă şi după ce va fi cunoscută frumuseţea lui de dosar cât o teză de doctorat. Un gazetar care s-a atins cu Securitatea nici cât o sutime din contactele vânjoase ale d. Bălăceanu a fost exclus din presă. Boierul Stolnici ne va fi în continuare mentor, ne va râgâi înţelepciuni fără să se tulbure, căci sângele albastru stimulează hormonul nesimţirii superioare. Nu întâmplător, de pe rafturile librăriilor ne priveşte reeditarea cărţii distinsului coleg de confesiuni contra cost la organ al d. Stolnici: „Bunul simţ ca paradox“, de Al. Paleologu.
Şi tot nu întâmplător, d. Stolnici este şi membru în Colegiul pentru alegerea Patriarhului: intelectualii de viţă şi popii cu stele sunt baza Direcţiei a Şaptea a Securităţii. Celelalte şase direcţii ale DSS au dispărut, Direcţia a Şaptea va dăinui peste vremi, căci ruperea peceţii ei ar aduce pe pământ miezul Armaghedonului lăuntric românesc.
|
EDITORIAL 
Postat de Mihai la 31.08.2007 21:33
Esti tare, le zici bine !