|
|
OPINII - 23 noiembrie 2009, 8:42
|
Filosof sau ospătar?
de Raul FLOREA | 17 IUNIE 2009
Filosof sau ospătar, avocat sau tinichigiu, iată noua temă de casă pe care preşedintele Băsescu o trânteşte pe banca doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Subliniez doamnei, pentru că tonul folosit de şeful statului atunci când i s-a adresat şefei învăţământului a fost mai degrabă cel la care recurge dirigintele când îşi urechează un elev. Trecem peste asta. Faptul că un ministru tace mâlc atunci când e luat la rost de preşedintele transfigurat în premier nu îl priveşte decât pe el însuşi. Faptul că nu are ulterior nici o reacţie, în condiţiile în care criticile la adresa sistemului pe care îl păstoreşte iau forma unui serial cu părţi bine definite e cu totul altceva. De ce tace Ecaterina Andronescu în condiţiile în care mai întâi absolvenţii de filosofie, apoi cei de drept apar prin spusele băsesciene un soi de specie inferioară braţelor de muncă atât de utile patriei? Poate pentru că acestea sunt ordinele pe linie de partid. Poate că nu vrea să intre în joc considerând că are deja un deficit de imagine cât pentru trei mandate. Sau poate pentru că nu are curaj să explice cum reforma domniei sale de până acum a constat în transformarea Şcolilor profesionale în Şcoli de Arte şi Meserii pentru ca ulterior tot domnia sa să le redenumească Licee profesionale. Sigur că în esenţă preşedintele are dreptate. Că găseşti cu greu un ospătar care să facă distincţia între paharul în care să toarne vinul roşu şi cel în care să toarne vinul alb, că dacă mergi într-un service auto rişti ca băiatul în salopetă să confunde lichidul de frână cu lichidul pentru parbriz. Totuşi, ministrul Educaţiei are datoria să-i explice preşedintelui că un calcul utilitarist de genul un filosof plus un avocat egal un mecanic de locomotivă nu se poate aplica în domeniul învăţământului. Cu atât mai mult cu cât nici cererile pentru meseriile invocate de şeful statului nu par să dea pe dinafară. Apoi, faptul că piaţa se confruntă cu o inflaţie de absolvenţi de drept nu înseamnă că aceştia ar fi ales dacă ar fi ştiut în prealabil că vor deveni şomeri un liceu de alimentaţie. Statisticile arată că în medie europenii îşi schimbă profesia de trei ori pe parcursul vieţii. Una dintre soluţii ar fi deci punerea pe roate a programelor de perfecţionare continuă şi a diversificării masteratelor. Ceea ce ar însemna că dacă ai făcut dreptul şi după zece ani nu eşti mulţumit, faci un masterat în comunicare şi te reprofilezi. Deci, pe de altă parte, problema nu este că avem prea mulţi filosofi sau avocaţi, ci că nu ştim ce să facem cu ei.
P.S. Susemnatul este absolvent de filosofie. A câştigat prin concurs postul de redactor la Gândul după două săptămâni de la terminarea facultăţii. Dacă nu va avea alternative se va transforma la nevoie şi în ospătar.
|
|
|

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul

|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM

|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport

|

|
|
| Băsescu - 32,84%, Geoană - 29,17%, la ora 8.00 |
 Traian Băsescu a înregistrat, în primul tur al prezidenţialelor, 32,84% din voturi, iar Mircea Geoană - 29,17%, potrivit rezultatelor oficiale parţiale prezentate luni dimineaţă de BEC, după numărarea voturilor din peste 48% din secţiile de votare.
|
|
|
PSD în primul tur - Între strategia acuzării fraudei şi cursa ripostei la intoxicările PNL
|
|
PDL s-a bucurat de victoria din primul tur, deşi Băsescu ar fi vrut "un procent-două" în plus
|
|
Anormalitatea alegerilor în Ilfov
|
|
Doi giurgiuveni acuzaţi de mită electorală au fost arestaţi
|

|
|
Postat de gandul.info la 16.06.2009 21:39
Filosof sau ospătar, avocat sau tinichigiu, iată noua temă de casă pe care preşedintele Băsescu o trânteşte pe banca doamnei ministru Ecaterina Andronescu.