Liga presei nescrise

Slin. Cineva mi-a cerut ieri să închid într-un singur cuvânt lectura înregistrării S.R. Stănescu - C. Macovei - B. Chirieac la Snagov. Aceasta a fost senzaţia: slin, strat de murdărie subţire, dar întins peste tot, pe piele, pe haine, pe masă şi scaune. Mulţi mi-au cerut să reacţionez public imediat. Deşi de doi ani m-am despărţit de Clubul Român de Presă, constat că mi se atribuie în continuare obligaţia de a mă pronunţa în legătură cu întâmplări morale şi profesionale din presă. Cum ar fi înregistrarea "ambientală", apărută pe site-ul unei foi despre care nici nu ştiam că mai există, ilegală, făcută cu microfon ascuns, nu se ştie de cine. Bloggerii sau forumiştii pot să-şi dea cu părerea pe loc în legătură cu aşa ceva, e dreptul lor, dreptul libertăţii netului. Eu sunt jurnalist profesionist. Nu pot să mă pronunţ decât atunci când am o bază validă de discuţie. Într-un caz recent, traficul de arme în care ar fi fost implicată familia Băsescu, despre care, la fel, mi s-a cerut imperativ să scriu, am tăcut şi tac şi acum pentru că nu s-a închegat nimic valid.

La sfârşitul zilei de ieri, autenticitatea dialogurilor din interceptarea realizată de "Spiritul de la Snagov" era recunoscută chiar de către cei trei actori, fireşte, fiecare cu interpretarea proprie. Din acel moment, avem două probleme care pot fi comentate: interceptarea în sine şi conţinutul ei.

Prima e un alt pas hotărât în refacerea atmosferei dictaturii de dinainte de '89 în condiţii de libertate, probabil în vederea sărbătoririi a 20 de ani de la Revoluţie. Devine cât se poate de clar, dacă mai era vreun dubiu, că oricine poate fi înregistrat oriunde - sculele actuale sunt mult mai performante decât T. O. tehnica operativă a Securităţii.

"Te lucrez informativ", cum spune d-na Elena Udrea la supărare preluând postmodern jargonul securist, redevine o ocupaţie foarte răspândită şi profitabilă în România. Ne îndreptăm din nou spre civilizaţia şoaptei şi înghiţitului limbii.

"Scurgerea" pe net a interceptării securistoide, ţinută săptămâni întregi la frigider, nu are nimic etic. E vorba de o lovitură pe care susţinătorii lui T. Băsescu o aplică în campanie adversarilor lui. Acesta e primul strat de slin.

Juridic vorbind, stenograma "Spiritului de la Snagov" nu cred că are vreo valoare. Nu va putea fi dat nimeni în judecată pentru şantaj pe baza ei. Ca piesă de teatru scurt însă, inspirată din realitatea zilelor noastre, e remarcabilă.

De la prima replică, personajul SRS stabileşte raporturile de putere: se adresează şefului ANI la un pertu aproape dispreţuitor, în vreme ce acesta îi răspunde respectuos cu dumneavoastră. Apoi, dl. SRS îl ia, pur şi simplu, la refec pe dl. C.M.: "Faci negustorie cu această instituţie publică…" "Ştii că ai luat 100.000 de la un domn?" "E semnătura ta?" Pe tot parcursul discuţiei, C.M. se apără, ca şi cum ar fi avut de dat socoteală lui SRS. La această întâlnire, el a venit, potrivit propriei declaraţii, la chemarea jurnalistului. Şi atunci, înainte de orice, se impune constatarea că această discuţie din Snagov nu ar fi trebuit să aibă loc, dacă şeful Integrităţii se ştia curat. Normal era să-l invite pe SRS la sediul instituţiei, ca acesta să-şi spună păsul, nu să se ducă cu el prin restaurante. Dacă a făcut-o, nu poate să însemne decât că îi este frică de ceva ce ar putea să ştie SRS, mai ales că dl. C.M. justifică astfel pentru Gândul participarea la întâlnire: "Am vrut să văd până unde merge. De curiozitate. Am fost şantajat pentru prima dată, voiam să văd şi eu cum arată un şantaj." Integritatea Sa dorea să trăiască senzaţii tari pe care să le povestească apoi debililor mintal. Experimenta, deci - aşa se explică faptul că la întrebarea: "De ce nu aţi depus plângere penală la Parchet?" poate să răspundă înmărmuritor: "Nu comentez", parcă ar fi a lu' Parizianu răspunzând "N-are importanţă" la întrebarea "Ai muls, mă, vaca?"

Ce vrea dl. SRS rezultă cu claritate: informaţii cu care să-i poată, atenţie, nu da în fapt, ci avea la mână pe d-nii Blaga, Videanu, Berceanu. Şi nici măcar cu aceştia nu are o problemă, în legătură cu dl. Berceanu se exprimă chiar admirativ, ţinta finală este fostul său prieten Traian Băsescu. Pentru asta oferă "protecţie" jurnalistică atât lui C.M. ("Dacă-l cunoaştem împreună pe Bogdan, n-apari nicăieri"), cât şi ANI ("Şi când scot ceva, nu scot împotriva activităţii voastre"). Este ilustrarea practică a unui mod de a face presă: câştigă cine ştie şi nu scrie. Nu cine scrie ce ştie, orice articol publicat e un articol ratat, asta e pentru ziariştii amărăşteni care câştigă nişte sute de lei pe lună, nu pentru cei din "altă ligă", cei pentru care 50.000 de euro înseamnă te miri ce şi mai nimic, cum se autodefineşte SRS.

Cred că expresia asta, "altă ligă", o să facă carieră în presa noastră. Dl. Chirieac râde auzind-o. De fapt, asta şi e de reţinut din participarea sa la discuţie, faptul că râde după ce aude ce aude. Şi că se arată gata să tăinuiască ce aude ("Deci pot să uit discuţia dacă am venit cu el la tine"). Şi că a aranjat şi asistat la această întâlnire slinoasă dintre presa nescrisă şi şeful Integrităţii, cel care la întrebarea "Vi s-a oferit vreodată şpagă?" răspunde din nou, mai tare decât a lu' Parizianu: "Nu comentez".

PS. Afirmaţia din 2004 la BBC a d-lui Băsescu cu privire la faptul că vom pierde "categoric" procesul de la Haga se referă la cazul canalului Bâstroe, nu la cel al platoului continental din Marea Neagră. Cele două chestiuni sunt ambele luate în discuţie, dar după lectura întregului segment de interviu (nu doar a părţii prezentate de Realitatea TV, care m-a derutat şi pe mine) rezultă clar că e vorba de Bâstroe. Mulţumesc d-lui Daniel Funeriu pentru a-mi fi atras atenţia. Nu am însă a-mi schimba nicidecum opinia că încercarea d-lui Băsescu de a se împăuna electoral cu merite în câştigarea celor 9600 km2 la Haga, realizare a echipei conduse de dl. Bogdan Aurescu, e absurdă şi jenantă.