Maimuţa lui Dumnezeu

-Dumnezeu e mare. El veghează asupra noastră, dreptcredincioşi şi păcătoşi, pentru ca să nu tulburăm orânduiala lumii. Porunca Domnului spune: să nu furi. Să nu iei bunul altuia. Dacă vă duceţi în curtea vecinului şi vă suiţi în pom să furaţi mere, ce-o să vi se întâmple? Hai, ia gândiţi-vă. Nimeni? Ia spune tu, Bălănescule.

– Nu ştiu, domprofesor, nu e nici o curte, io stau la blocuri…

– Părinte profesor, Bălănescule, eu sunt părintele profesor, nu domnu’ profesor. Domni profesori sunt la matematică, la română, la geografie, la chimie. Ei vă mobilează creierul. Eu vă aduc cuvântul Domnului în sufletul vostru. Sunteţi ca şi copiii mei, sunteţi copiii lui Dumnezeu. Părinte profesor, Bălănescule.

– Părinte profesor… io nu m-am urcat niciodată într-un pom. Sunt nişte plopi la stradă, da nu poţi să te urci în ei şi n-au mere, părinte domprofesor. Mere sunt la supermarket.

– Bine, dar totuşi punem cazul, să zicem că te-ai urca. Se rupe scara cu tine Bălănescule, că nu-ţi ajută Dumnezeu să furi, îşi ia mâna de pe tine.

– Domprofesor, mie mi-a dărâmat scara Gabonu când mă uitam în vestiar la fete. O fi fost mâna lu Dumnezeu?

– A fost, Piguloiule, a fost, ochiul fură şi Dumnezeu îşi face lucrarea şi cu mâna omului.

– Păi, eu n-am ştiut şi i-am dat un cap în gură lu Gabonu. O să mi-o tragă Dumnezeu, domprofesor?

– Părinte profesor, Piguloiule, de câte ori să vă spun? Căile Domnului sunt adesea nepătrunse celor omeneşti. Auziţi, de pildă, că pe un elev l-a călcat maşina…

– Părinte domprofesor, ştiu eu, ştiu eu, mi-a zis frati-miu, a arătat şi la televizor, un domprofesor de la liceu Lipati a zis c-a fost obraznic şi l-a strâns de gât la şcoală pe un copil cu mâna lu Dumnezeu…

– Nu mai vorbi neîntrebat, Piguloiule. Deci, auziţi că l-a călcat maşina pe un coleg de-al vostru. Toată lumea zice că a avut ghinion, că aşa i-a fost soarta. Dar soarta omului este în mâna Domnului, copii. Dacă poliţia care face măsurători şi întreabă martori ar cerceta şi ce-a făcut colegul cu o zi înainte, ar afla că nu s-a închinat creştineşte când a trecut pe lângă biserică, adică exact acolo unde l-a călcat maşina. Ia ziceţi, trebuie să fi auzit de un caz ca ăsta. Da, Băloi, spune.

– Eu am văzut pe haşbeo, părinte domprofesor, era într-un film cu mafioţi, Manicuţu nu i-a dat respect lu şefu mafioţilor, care avea un Craisler alb, şi şefu a dat cu Craisleru peste el, l-a făcut varză.

– Dumnezeu e iubire de oameni, Băloi. El nu ne loveşte. Când nu ştim să-L cinstim cum se cuvine, îşi ia doar de deasupra noastră mâna ocrotitoare şi atunci Diavolul poate să-şi facă mendrele. Ai înţeles, Băloi?

– Da, părinte domprofesor, am înţeles, am văzut şi pe un perete, în Ghencea, Dumnezeu egal love, adică atunci când ne loveşte, Dumnezeu ne iubeşte pe englezeşte.

– Da. Altcineva. Cine-şi mai aminteşte un exemplu?

– Domprofesor…

– Părinte profesor, Feruţă!

– Părinte profesor, la noi pe scară stă Pirciu, e mai înalt ca dumneavoastră şi are pantaloni de piele, negri şi e tuns la chelie. El când vine beat seara fumează şi se pişă pe uşa bisericii de lângă blocu De, îl vedem noi. Şi pe el nu l-a călcat niciodată maşina.

– V-am spus, Feruţule, căile Domnului nu sunt de-a dreptul. Omul acela e un mare păcătos, un păgân şi va fi vai şi amar de el când Dumnezeu îl va lăsa din braţele Sale. Ucigă-l crucea îl va lovi şi pe el, şi pe familia lui.

– Da părinte profesor, de ce e Pirciu aşa, dacă toţi suntem făcuţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, cum ne-aţi spus dumneavoastră?

– Dumnezeu a făcut primul om, pe Adam. Din coasta lui a făcut prima femeie, pe Eva. El le-a dăruit Raiul, cel fără de păcat. Dar ei au păcătuit şi au fost alungaţi în lumea aceasta a patimilor şi a răului. Ei sunt părinţii noştri ai tuturor şi noi plătim pentru păcatul lor.

– Tata mi-a spus că aşa era la comunişti.

– Comuniştii, copii, sunt Antichristul. Ei spun că omul se trage din maimuţă, tăgăduiau lucrarea lui Dumnezeu din noi. Cum să se tragă omul din maimuţă? Azi de ce nu s-ar mai face maimuţele oameni? Pentru că nu s-au făcut niciodată. Cum să ajungă o maimuţă să ridice o biserică?

– Părinte domprofesor, da nu putea Dumnezeu să facă întâi maimuţa? Şi pe urmă se făcea ea singură om.

– Dumnezeu a făcut omul, fiule, după chipul şi asemănarea Lui. Maimuţa i-a fost dată omului ca o maimuţăreală a lui, să-i amintească mereu ce-ar fi fost şi ce-ar ajunge fără Dumnezeu.

– Tata zice că unii oameni sunt făcuţi de Dumnezeu şi că alţii se trag din maimuţe. De dumneavoastră zice că v-aţi tras ieri din maimuţă.

– Taică-tu o să ardă în flăcările iadului, Feruţă Constantin, aşa să-i spui din partea mea. Ora viitoare vorbim despre iad.