|
Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte investiţii
de Victor ROTARIU | 05 NOIEMBRIE 2009
România este cu 17% mai ieftină acum faţă de anul trecut pentru
orice străin doar prin deprecierea leului. Per total însă,
ieftinirea este mult mai mare. Deprecierea monedei naţionale, de la
3,68 lei/euro la 4,3 lei/euro, a ieftinit totul cu procentul de mai
sus. Forţa de muncă este însă şi ea mai ieftină. Mediul privat a
tăiat din salarii câte 5% până la 20% în medie. Materia primă
autohtonă are şi ea preţuri mult mai mici decât acum un an, pentru
că piaţa şi-a schimbat şeful: acum cumpărătorul este la putere,
pentru că cererea este foarte mică.
În ciuda tuturor acestor lucruri, străinii nu vor să ne dea
bani. Investiţiile străine directe vor scădea, în varianta
optimistă, la jumătate, iar în plan extern, dacă statul se va
împrumuta, va fi taxat cu dobânzi mari. Viitorul se anunţă la fel
de sumbru. De ce? Parafrazând renumita replică din "Filantropica",
mâna întinsă după investiţii străine care nu spune şi o poveste de
profituri bune (nu neapărat mari cât sănătoase, previzibile) nu va
primi bani. Dacă totuşi îi va primi, aceştia vor fi foarte
scumpi.
Este evident că peste tot în lume investitorii ţin cu dinţii de
banii lor şi că evită proiectele riscante sau pur şi simplu
afacerile din state riscante. România nu mai spune însă, şi nici nu
va mai spune pentru câţiva ani buni, povestea pe care le-a şoptit-o
până acum investitorilor străini. Povestea de până acum începea cu
"A fost odată ca niciodată un popor, european cu acte în regulă,
care avea un PIB pe cap de locuitor de circa o treime din media
UE", adică oferea un potenţial de creştere mult peste cel al
nemţilor, francezilor sau polonezilor. Povestea continua cu o foame
de nestăpânit de produse noi, de la telefoane la fructe de mare,
foame care garanta, pe fondul unor creşteri salariale de peste 20%
câţiva ani buni la rând, profituri mari, pentru că pofta depăşea cu
mult atenţia la preţ. Pentru investitori, povestea cu profituri
mari a fost mai frumoasă decât cea cu taxe şi impozite care nu se
schimbă anual sau decât cea în care statul garantează
predictibilitatea mediului de afaceri. Criza a schimbat însă tipul
de poveşti care se caută acum pe piaţa investiţiilor iar România nu
ştie acest tip de poveste. România a oferit până acum numai
profituri mari sau speranţa unor profituri mari, facile. Ea nu a
fost nici predictibilă, nici pornită pe drumul dezvoltării
durabile.
Problema cea mai mare nu este însă cea a poveştii, care ar putea
fi încropită din mers, ci lipsa unui narator profesionist,
credibil, care să înflorească, fără a exagera prea mult, ce avem
sau nu de oferit.
|
Postat de ionela la 4.11.2009 22:00
Cind parafrazati pe cineva( si aici este cazul lui Dinica in filmul Filantropica!!!) este onest sa spui si sa recunosti