|
Michael, nemuritorul
de Diana POPESCU | 27 IUNIE 2009
Şi-a dorit să fie acceptat de ceilalţi. Într-o familie în care tatăl are un comportament abuziv, iar fraţii mai mari fac constant glume pe seama înfăţişării tale, a fi “la fel ca restul lumii” e un vis mare. Taletul uriaş l-a scos mai întâi din anonimat, apoi din însăşi viaţa deloc idilică de acasă. A reuşit să se distanţeze de ai lui, rudele pe care nu ţi le poţi alege, şi i-a câştigat pe ceilalţi “ai lui”, milioanele de fani. Necunoscuţii de pretutindeni i-au devenit mai apropiaţi decât cei de aceleaşi sânge.
Şi-a dorit să fie alb. Şi frumos. A făcut pentru asta lucruri asupra cărora planează, încă, misterul. Şi care l-au costat sănătatea, poate chiar viaţa. Dar probabil că, pentru copilul negru, torturat de ironiile celor din jur, a meritat.
Şi-a dorit să fie veşnic tânăr. Fizicul fragil, dominat de ambiţii enorme, n-a rezistat presiunii autoimpuse. Goana după perfecţiune l-a sleit de puteri, l-a izolat, l-a transformat într-un ciudat.
Şi-a dorit să fie iubit. Magician al scenei, stăpân peste sunete şi mişcări, a electrizat planeta decenii la rând. Isteria care a cuprins generaţii întregi de fani i-a fost barometru constant al succesului. Inovaţia din uzina de show i-a garantat vânzări uriaşe, mulţimi fascinate care umpleau stadioanele, prime pagini în publicaţii şi prime ştiri în jurnale, o adoraţie pandemică. Şi un loc în istorie.
Şi-a dorit fericirea. I-a fost permisă pentru scurtă vreme şi în cantităţi mai mici decât cea dăruită altora. Se imagina un Peter Pan răsfăţat pentru totdeauna, în Neverland-ul de pe proprietatea din California. N-a fost să fie. Lumea imaginară a fost spulberată de realitatea în care cheltuielile prea mari, problemele cu copiii săi şi cu ai altora, poveştile scandaloase care s-au ţesut în juru-i au luat locul basmului.
Şi-a dorit o revenire glorioasă. A anunţat-o pentru vara aceasta, când cei care-l divinizează se pregăteau pentru o revedere fabuloasă, în 50 de concerte la Londra. În loc de spectacole grandioase, vrăjitorii ca pe vremuri şi hit-uri care au făcut legea în topuri, cei care au epuizat toate biletele în câteva minute au primit vestea năucitoare a morţii lui.
Dar în existenţa lui Michael Jackson, noaptea de 25 spre 26 iunie 2009 e doar un amănunt. Pentru că omul care şi-a dorit nemurirea o câştigase deja.
|
EDITORIAL 
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. 
Postat de gandul.info la 26.06.2009 22:52
Şi-a dorit să fie acceptat de ceilalţi. Într-o familie în care tatăl are un comportament abuziv, iar fraţii mai mari fac constant glume pe seama înfăţişării tale, a fi “la fel ca restul lumii†e un vis mare. Taletul uriaş l-a scos mai întâi din anonimat, apoi din însăşi viaţa deloc idilică de acasă.