Nostalgia râsului

Pe frig, în sala de la Odeon, împărţeam o treaptă cu alţi puşti. Bilete cu loc nu mai erau de mult, aşa că gestul firesc a fost să ocupe fiecare ce fărâmă de spaţiu mai apucă. Era decembrie, în preajma sărbătorilor, iar spectacolul îi avea drept eroi pe „divertişi”. Se întâmpla cu ani buni în urmă. Ştiu asta, pentru că de mult n-am mai râs zdravăn la poantele lor.

Cel puţin, nu în epoca apariţiilor săptămânale la televizor. În era umorului la normă şi la ore fixe, în care ai, n-ai inspiraţie, trebuie să livrezi postului ora de comedie. Frecvenţa mărită dăunează grav calităţii produsului. „Pe vremuri”, când treceau luni bune între o reprezentaţie şi alta, avalanşa de glume te condamna la febră musculară în regiunea toracică. Deşi frig în săli, pe timp de iarnă, plecai spre casă cu palmele fierbinţi de la minutele întregi de aplauze. Oamenii de pe scenă debitau chestii amuzante ca la concurs: părea că fiecare încearcă să doboare recordul antevorbitorului.Era alt ritm al show-biz-ului, artiştii îşi mai permiteau luxul apariţiilor rare şi bune. De când cu furia apariţiilor constante la televizor, lucrurile s-au modificat dramatic. Am urmărit, duminică seară, primul episod din Divertis Mall, la Antena 1. Poante chinuite ori la prima mână, pe care şi le-ar fi putut trece în cont şi un începător în ale stand-up comedy-ului. Soluţii facile, bune doar să umple încă un minut şi încă unul.

Cel mai grav e că ediţia în cauză era cea dintâi din noul sezon, aşa că trupa ar fi avut destulă vreme să coacă un întreg cumsecade. N-au reuşit decât un aluat, în care s-au pompat promo-uri şi care s-a dezumflat imediat ce a început emisiunea.Păstrând proporţiile, Vacanţa Mare a păţit acelaşi lucru: odată intraţi în maşina de tocat a apariţiilor constante la tv, şi-au pierdut, la fel de constant, din efect. Glumele (groase dintotdeauna) au devenit penibile şi groteşti. Hazul lor din timpul în care umpleau Sala Palatului a dispărut total, înlocuit de mitocănie. Faima catodică îşi cere drepturile. Cu toate astea, nimeni nu te obligă să-i cedezi. Un minim respect de sine ar putea rări participările la show-uri televizate, în beneficiul unui divertisment onorabil. Se pare, însă, că banii funcţionează mai eficient decât decenţa.Revenind la Divertis, cel mai bun barometru al valorii textelor lor e chiar liderul grupului. Cândva, un Toni Grecu în postură de reporter se zgâlţâia de râs, cu microfonul în mână, la auzul adorabilelor enormităţi debitate de Gyuri Pascu, Doru Antonesi şi Cătălin Mireuţă. Acum, nici măcar Toni nu mai e în stare de mai mult decât un zâmbet. Totul se „compensează” cu râsul la comandă venit din public.