|
Parteneriatul Foamei
de Florin NEGRUŢIU | 15 DECEMBRIE 2008
„E un moment istoric: stânga şi dreapta îşi dau mâna pentru un Parteneriat pentru România”. Să-ţi dea lacrimile, nu alta. De râs. Inepţia asta, zisă pentru prima dată de dl. Emil Boc, a căpătat, ieri, prin rostirea ritualică a crainicelor şi reportăreselor, greutatea unei incantaţii care să ne ducă pe noi, alegători haotici de stânga-dreapta, în pragul singurei fericiri care ne mai poate lovi pe vremurile astea de criză – înfrăţirea între politicieni spre binele poporului.
Eu nu mă pot bucura de Parteneriat. Orice putere-mamut, ce riscă să devină discreţionară, mă pune în alertă. Cine-şi închipuie că opoziţia se va naşte în Guvern, în cadrul coaliţiei nou-formate, că se vor controla unul pe altul „să nu fure” înseamnă că nu a văzut singurul lucru care-i uneşte cu adevărat: foamea.
Nu-i vorbă - în jurul mesei negocierilor, nu era niciunul muritor de foame. De fapt, în sală, valoarea în sumă netă a domnilor şi a doamnei care au ctitorit Parteneriatul era de câteva sute de milioane de euro bune. Dar foamea lor este mult mai adâncă şi nu ţine numai de bani.
E foamea de girofar, de badigard şi de statutul de Dumnezeu pe pământ. E foamea de putere, mult mai acută acum, după umilinţa opoziţiei şi după ce au fost nevoiţi să suporte, la Palatul Victoria, nişte ţâşti-bâşti, care vorba dlui Vanghelie, „nici să fure nu ştiu”.
Este foamea de mârtan care, visează să ajungă în fruntea bucatelor, chiar şi pentru a nu-ţi mai răspunde la telefon sau la bună ziua, fiind convins că, de acum încolo, puterea este eternă şi el nu va mai fi nevoit să dea socoteală nimănui niciodată.
Parteneriatul pentru România este, de fapt, un Parteneriat al Foamei. Iar UDMR n-a fost luat la masă deoarece PSD a pus o condiţie, zic eu, corectă: de ce să împarţi la trei când poţi să împarţi la doi? În acest Parteneriat, stânga şi dreapta există doar în măsura în care stânga nu trebuie şi nici nu vrea să ştie ce face dreapta şi viceversa: ca lucrurile să meargă ca unse, noii aliaţi au decis să nu se interfereze. Astfel, fiecare domeniu extras la Marea Împărţeală va fi gestionat cap-coadă de acelaşi partid, care va deţine tot, de la ministru şi secretari de stat (şi secretarele aferente), până la structurile de control din Parlament, respectiv comisiile de specialitate. De asemenea, administraţiile locale vor fi monocolore - şeful Consiliului Judeţean şi prefectul vor face parte, de acum încolo, din aceeaşi tabără. Sunt doar două dintre „principiile” călăuzitoare ale celor care negociază, zilele astea, cu cuţitul în mână, felia lor de Românie. Porunca întâi este neamestecul în treburile interne ale celuilalt – o condiţie sănătoasă care va permite PD-L şi PSD să aibă o căsnicie liniştită în următorii patru ani.
Prin urmare, nu cred că se vor certa, nu cred că Guvernul va crăpa de cum dă firul ierbii, nu cred că Traian Băsescu îi va învrăjbi prea curând. Poate părea pentru mulţi surprinzător, dar PD-L şi PSD au toate premisele să se înţeleagă foarte bine. Prin Parteneriat, fiecare şi-a completat o lipsă. PSD tânjea după un Lider. Acum îl are. PD-L după o structură. Acum a găsit-o. Cu forţa de conducător a lui Traian Băsescu şi cu eficienţa, zelul şi disciplina cazonă ale baronilor PSD, noul organism politic va fi killerul perfect, specia dominantă, fără nicio concurenţă.
Cu un PNL debil, cu o societate civilă de multe ori fascinată de nimbul prezidenţial şi cu trusturi de presă ele însele tentate deseori cu deliciile puterii, problema opoziţiei în România va deveni, în curând, un subiect care ne va arde, ca setea, pe toţi.
|
EDITORIAL 
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. 
Postat de gandul.info la 14.12.2008 21:34
„E un moment istoric: stânga ÅŸi dreapta îşi dau mâna pentru un Parteneriat pentru Româniaâ€. Să-Å£i dea lacrimile, nu alta. De râs. InepÅ£ia asta, zisă pentru prima dată de dl. Emil Boc, a căpătat, ieri, prin rostirea ritualică a crainicelor ÅŸi reportăreselor, greutatea unei incantaÅ£ii