|
Plezirişti şi profesionişti
de Cristian Tudor POPESCU | 07 APRILIE 2008
• Extraordinară ideea aşezării lui Bush şi Băsescu la pupitrele de discurs pe malul mării. S-a creat astfel un puternic efect de real. I-am mai văzut pe cei doi preşedinţi împreună, dar în decoruri standard, pe fotolii, cu un perete în spate sau cu o cortină şi o glastră între ei. Acum, orizontul lichid, deschiderea nemărginită a valurilor în fundal a transmis şi simplului privitor impresia acută că scena chiar se întâmplă, în România, pe malul Mării Negre, în Anul de graţie al Domnului 2008. În clipele acelea, România a avut conştiinţă de sin e şi contur în ochii lumii.
• Preşedintele Băsescu spunea despre Vladimir Putin că e blocat în logica războiului rece. Afirmaţie pripită şi superficială, după părerea mea. Putin nu e Brejnev, Gromâko sau Primakov, politicieni duri în regim de rigiditate, puternici la modul brutal, care veneau cu un snop de pretenţii, îl trânteau pe masă şi „discutau” mârâind periodic „asta nu se discută”, „până aici”, „nu” – lui Gromâko i se spunea în Vest Mister Niet. Faţă de ei, Putin, kaghebist de nouă generaţie, este aidoma lui Terminator II, mai mic, din metal lichid, flexibil, multiform, faţă de Terminatorul butucănos încarnat de Arnold Schwarzenegger.
Prestaţia lui la Bucureşti a fost directă, strânsă, argumentată, mereu la obiect, fără talaş mestecat diplomatic, nici un cuvânt în plus, nici un zâmbet de complezenţă. Rece fără a fi ostil, distant fără a fi jignitor, ferm fără a fi sentenţios. Şi, extrem de important, având grijă să nu închidă nici un moment liniile discursului, lăsând tot timpul uşi deschise pentru negociere. Două ziceri nete şi tăioase au penetrat fără milă scutul lui Bush: vreţi să spuneţi că Ucraina devenită azi membru NATO ar fi mai democrată decât ieri? Că NATO e un democratizator? E o prostie. Şi că Iranul poate ameninţa Europa şi Statele Unite cu rachete? Hai să fim serioşi. Culmea e că sobrul Putin m-a făcut să zâmbesc, în vreme ce zâmbitorul Bush m-a întristat. Cu părere de rău pentru America, nu pentru Bush, am văzut întâlnirea dintre un plezirist şi un profesionist.
• Că Putin are dreptate în legătură cu NATO, ţările şi democraţia ne-o demonstrează şi România. Mai exact, Standartenführerul SS Haşotti, Puiu pe numele de politruk, supranumit şi Cap de Fontă, senator, vicepreşdinte al PNL, partidul de guvernământ al acestei ţări NATO şi UE, care a emis următoarea declaraţie: Trebuia intervenit şi mai în forţă asupra protestatarilor (amărâţii de la fabrica Timpuri Noi – n.m.) pentru că mai bine să comitem o nedreptate decât să se işte vreo dezordine. Sieg Heil! Servim Uniunea Sovietică! Şi dacă trebuie, servim şi NATO.
• Surprinzătoare adresarea numeroşilor ziarişti de limbă rusă prezenţi la Bucureşti către Putin: nici unul nu i-a spus gospodin prezidient, toţi i-au spus Vladimir Vladimirovici, ba unul chiar şi mai familiar, Vladimir Vladimâci. În mandatele lui Putin, ziarişti ruşi au fost împuşcaţi, aruncaţi de la balcon, sugrumaţi în propria locuinţă. În mandatul lui Traian Băsescu n-a fost omorât încă nici un găozar şi, totuşi, vă imaginaţi vreun gazetar român spunându-i, într-o conferinţă de presă, Traian? Acuma, nu ştiu ce soi de ziarişti or fi fost şi ruşii lui Vladimir...
• Cum nu ştiu ce soi de ziarişti au fost macedonenii veniţi cu delegaţia politică a ţării lor la summit. Când s-a aflat că Macedonia nu va fi acceptată, nu numai „politicii”, dar şi ziariştii macedoneni s-au ridicat şi au plecat. Dacă în politică nu e chiar neobişnuit să părăseşti ostentativ adunarea, să faci acelaşi lucru ca ziarist înseamnă o totală neînţelegere a esenţei acestei profesii. Ai fost trimis la Bucureşti să relatezi de la summit, să trimiţi ştiri, nu să iei atitudine politică. Dacă ziariştii se comportă aşa în Macedonia, atunci această ţară nu are probleme numai cu numele.
• Picantă poziţia Franţei. Parisul a recunoscut independenţa Kosovo. Acolo e vorba de a deposeda Serbia nu numai de numele Kosovo, dar şi de pământul aferent. În cazul Macedoniei e vorba doar de nume, pe care Grecia nu vrea să-l cedeze. De data asta, francezii, prin domnul Sarkozy, constată că grecii au dreptate. Politique et logique...
• Preşedintele Băsescu şi-a rezolvat cu vârf şi îndesat vulnerabilitatea de imagine pe care o avea în legătură cu izolarea sa internaţională – domne, nu vine nimeni la Băsescu. După neptunica întâlnire cu Bush şi întrevederea surpriză cu Putin, după ce granzii lumii au fost văzuţi de tot românul la cină cu Băsescu şi doamna Maria, după ce Putin l-a invitat la Moscova în ultima sa lună de mandat, comentariile răutăcioase ale adversarilor săi politici şi de presă muşcă în gol. Preşedintele Băsescu s-a urcat pe un soclu pe care îi va fi greu chiar şi unui demolator profesionist ca d-sa să îl dărâme.
• Am auzit în aceste zile pe ecrane tot soiul de năzbâtii şi nerozii debitate de pleziriştidornici să se afle cu orice preţ în treabă. Cu atât mai demnă de remarcat mi s-a părut atitudinea directorului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, care, solicitat să comenteze discursul lui Putin, a răspuns că asta nu intră în atribuţiile sale. Ca fost ministru de externe, putea s-o facă, şi chiar mai bine decât alţii. S-a abţinut într-un mod cât se poate de profesionist. Să dea Domnul să fie un semn al începutului reprofesionalizării României pe funcţii.
• Acest summit a fost un câştig indiscutabil de imagine pentru România. Aş spune chiar că abia de acum suntem cu adevărat o ţară NATO, nu numai pentru cancelariile occidentale, dar şi în ochii cetăţeanului standard mediu din Vest. Cum inspirat spunea ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu: Până acum NATO a fost în istoria României, de-acum România e în istoria NATO. Toate întâmplările legate de costuri, anarhişti, jandarmi, maidanezi, sonorul tăiat pentru ziarişti, lipsa taxiurilor etc. rămân la nivel anecdotic.
• Un alt câştig constă în absenţa vreme de câteva zile a încăierărilor dintre d-nii Băsescu şi Tăriceanu. Deci, se poate. Mi-e teamă însă că de luni încolo se va recupera intens.
PS. Formula Vladimir Vladimirovici exprimă în ruseşte apropierea respectuoasă de personaj, familiaritate nu era cuvântul potrivit, dar n-am pomenit vreun moment de lipsă de respect. Echivalentul românesc ar fi adresarea pe numele mic cu folosirea pluralului: „Traian (nu Traiane), ce spuneţi de asta?”. Gospodin prezidient e o formulă rece, impersonală, distantă. M-aş fi aşteptat ca ziariştii ruşi s-o folosească având în vedere soarta lor sub Putin (Vladimir Vladimirovici le-a interzis sine die accesul în clădirea guvernului).
|
EDITORIAL 
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. 
Postat de gandul.info la 6.04.2008 21:36
• Extraordinară ideea aşezării lui Bush şi Băsescu la pupitrele de discurs pe malul mării. S-a creat astfel un puternic efect de real. I-am mai văzut pe cei doi preşedinţi împreună, dar în decoruri standard, pe fotolii, cu un perete în spate sau cu o cortină şi o glastră între ei.