|
Realităţi trucate
de Gh. CERCELESCU | 08 MAI 2008
Salariul mediu pe economie va creşte, în 2008, după estimările Comisiei Naţionale de Prognoză, cu 15,2% în termeni nominali, adică pe hârtie. Creşterea reală, rezultată în urma scăderii inflaţiei, nu va fi însă decât de circa 7%, ceea ce înseamnă jumătate din nivelul înregistrat anul trecut. Totuşi, tehnocraţii de la Bruxelles plasează România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european în ce priveşte ritmul de creştere salarială. E bine, e rău? Răspunsul nu poate fi decât pozitiv, dacă privim lucrurile prin prisma criteriilor de convergenţă reală pe care trebuie să le îndeplinim după intrarea în selectul club european. Cum am putea recupera terenul pierdut şi ajunge la salarii cât mai apropiate de media „celor 27” altfel decât prin ritmuri de creştere mai rapide în raport cu cele din Uniunea Europeană?
Salariile vor creşte continuu. Nu poţi sta la masa unor oameni rafinaţi cu un blid de linte în faţă. Dar intrarea în rândul lumii bune nu depinde de nivelul salariului. Românii au dus-o cel mai prost când erau milionari în lei. Deoarece majorările salariale nu aveau o legătură cu productivitatea muncii. În astfel de situaţii, la piaţă se duc mai mulţi bani de hârtie decât bunuri materiale. Iar echilibrul dintre cerere şi ofertă se face prin creşterea preţurilor sau prin importuri. Americanul sau japonezul „mediu” trăiesc bine nu pentru că au un salariu cu multe zerouri în coadă, ci pentru că îşi îmbunătăţesc permanent performanţele economice. Reputatul constructor american de automobile Henry Ford oferea, la începutul secolului trecut, o fantastică creştere de salarii muncitorilor din uzinele sale. Cinci dolari pe oră, ceea ce însemna de două ori mai mult decât media din sector. Ford, care a vrut să reducă astfel fluctuaţia forţei de muncă, ce luase proporţii îngrijorătoare după introducerea noilor benzi de producţie, ar fi eşuat în tentativa sa dacă productivitatea din uzinele sale nu ar fi sporit pe măsură. „Fordismul” a redus însă de zece ori timpul necesar construirii unui Ford T.
Realizarea convergenţei reale este condiţionată deci de productivitatea muncii. Nu poţi ajunge la salariul real al germanilor sau francezilor dacă nu ai aceeaşi productivitate cu a lor. Sau, cum spun specialiştii, diferenţialul de venituri reale este determinat de diferenţialul de productivitate. Când legătura dintre salariu şi eficienţa muncii se rupe, apar dezechilibre economice. De aceea, economiştii independenţi au criticat Guvernul, pe care l-au acuzat că, în ultimii 3 ani, a majorat salariile în sectorul public fără să aibă o acoperire economică, ceea ce a contribuit la creşterea atât a deficitului extern, cât şi a inflaţiei. Premierul Tăriceanu i-a contrazis. Dar, pentru ca replica sa să devină credibilă, trebuie aduse nişte argumente. Ele nu au întârziat: Institutul Naţional de Statistică a comunicat în scurt timp că, potrivit evaluărilor sale, în ultimii 5 ani, productivitatea muncii, calculată pe ansamblul economiei, a crescut cu 175%, în timp ce salariile s-au majorat cu 167,2%.
Nu ne îndoim de profesionalismul celor de la Statistică. Ne temem însă de altceva. Comunicatul INS a ridicat nişte întrebări ale căror răspunsuri se lasă încă aşteptate. O întrebare este legată de ritmul de creştere a productivităţii. De ce nu explică Statistica cum este posibil ca în sectoare care nu produc pentru comercializare (în general servicii, de genul depanări radio-tv, frizerii), care nu sunt supuse vreunei concurenţe, productivitatea muncii a fost, în perioada analizată, mai mare decât în sectoare care simt permanent cum le suflă în ceafă concurenţa (industrie, construcţii), iar pentru a rămâne în piaţă sunt nevoite să-şi sporească permanent eficienţa muncii?
Răspunsul criticilor este simplu: când calculezi cum vrei productivitatea, ajungi la concluzia că mai poţi majora chiar de câteva ori salariile până să se rupă legătura cu productivitatea. Aceeaşi „metodologie” a fost folosită, se pare, şi în ce priveşte salariile, de vreme ce Statistica nu vede nici un fel de perturbare după introducerea, în 2005, a cotei unice de impozitare. Folosirea a tot felul de trucuri pentru a se demonstra că Şeful are dreptate este o practică foarte des folosită în România.
|
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. 
Postat de gandul.info la 8.05.2008 07:02
Salariul mediu pe economie va creşte, în 2008, după estimările Comisiei Naţionale de Prognoză, cu 15,2% în termeni nominali, adică pe hârtie. Creşterea reală, rezultată în urma scăderii inflaţiei, nu va fi însă decât de circa 7%, ceea ce înseamnă jumătate din nivelul înregistrat anul trecut.