|
Revoluţia lui Adi de la doi
de Florin NEGRUŢIU | 24 DECEMBRIE 2007
În decembrie 1989, blocul nostru şi-a dat din plin tributul lui de sânge. Adi de la etajul doi s-a dus în centru să vadă Revoluţia şi a murit împuşcat. Azi şade pe aleea eroilor, străjuit de clădirile impozante ale Poştei, Teatrului municipal şi Prefecturii din Braşov.
Adi de la doi a murit ca un prost. Dacă ar fi stat ca ceilalţi acasă azi ar fi avut 31 de ani şi ar fi fost... Ce ar fi fost? Ce s-ar fi ales de el? Adi - nebunul vesel, bătăuşul simpatic, portarul-atacant al echipei noastre de fotbal şi rişcar redutabil. Ar fi plecat pe vas, ca Cipanu de la patru? Ar fi emigrat în Canada, ca Măgduţa de la parter, sau naiba ştie unde în America de Sud, ca Cioară de la cinci? Ar fi filmat nunţi în Florida, precum Cristi de la zece? S-ar fi mutat la dracu-n praznic, dincolo de linia ferată, în cartierul Tractorul, ca Sică de la scara C? Sau ar fi ajuns instructor auto, ca Ciobi de la unu, care, de bună seamă mai patriot decât noi, a rămas acasă? Ar fi rezistat el în lumea asta sau şi-ar fi luat câmpii, aruncându-se-n gol de pe marginea balconului, ca Florinel de la opt?
Dacă ar fi trăit, Adi n-ar fi citit ce a scris azi despre el Florin de la patru. Lucrurile astea nu l-ar fi interesat. Presa, politica, alegerile l-ar fi lăsat rece. Nu şi-ar fi exercitat niciodată dreptul fundamental, pentru că a învăţat din primele zile de şcoală, când îl scoteau la careu pentru indisciplină, că nimeni n-o să facă nimic pentru el. Şi-atunci, de ce să se deranjeze să le dea votul? Nu l-ai fi prins azi pe la vreun simpozion despre Revoluţie. Ar fi rămas cu gura căscată auzindu-l pe Ion Iliescu spunând că Revoluţia „a produs schimbări structurale, fundamentale, care au dat o nouă fizionomie societăţii româneşti” şi apoi ar fi şters-o, cum făcea pe vremuri când tovarăşa începea la fel şedinţa cu pionierii. Căci îl făcuseră şi pe el pionier, că aşa trebuia, dar în seria a doua. Dacă Adi ar mai fi trăit, nu s-ar fi opintit să înţeleagă nici măcar idealul pentru care au spus ei că şi-a dat viaţa. Condamnarea comunismului i s-ar fi părut o chestiune neimportantă, în fond îl condamnaserăm noi destul în faţa blocului, când spuneam bancuri cu Ceaşcă şi cu Leana sau când îi pictam mustaţă lu’ Toa’şu în manualul de română. N-ar fi avut nevoie de Institutul Revoluţiei Române, nici de Raportul Tismăneanu, nici de conducători şi politicieni şi, tare mi-e, că nici măcar de România. Nu l-ar fi interesat, pentru că asta nu era lumea lui, era lumea lor şi lumea lor n-avea nicio legătură cu blocul nostru.
Adevărul de la Revoluţie. Este o sintagmă golită de orice conţinut, pe care o tot auzim în gura aceloraşi fruntaşi politici pe care Istoria i-a ales în zilele lui 21-22, acum 18 ani. Să-i lăsăm pe revoluţionarii cu certificat şi cu privilegii cu Adevărul lor. Ce mai pot spune în plus Ion Iliescu, Claudiu Iordache, Petre Roman sau Cazimir Ionescu?! Nu e de mirare că simpozionul ţinut ieri de Institutul Revoluţiei Române n-a reuşit, nici de această dată, să-i strângă pe participanţi în jurul aceluiaşi mare şi fără de tăgadă Adevăr.
Vă invit, în schimb, să ne povestim mai jos adevărurile noastre, micile adevăruri despre Revoluţie. Să retrăim o istorie mică, la firul ierbii, despre ultimele zile din comunism. În fond, pe Adi nu cred că l-ar fi interesat neapărat cine-a tras în noi, Armata sau Securitatea, ci cum naiba s-a rătăcit glonţul ăla taman în plămânul lui?!

|
Postat de gandul.info la 21.12.2007 22:02
În decembrie 1989, blocul nostru şi-a dat din plin tributul lui de sânge. Adi de la etajul doi s-a dus în centru să vadă Revoluţia şi a murit împuşcat.