Scandalul boului bej

Aşa-numitul scandal al poneiului roz se desfăşoară în mediul intelectual. Nu e un caz care să frământe tractoriştii, prelucrătorii prin aşchiere, asistentele medicale sau producătorii de bere. Marea majoritate a celor care au făcut vorbire vizavi de expoziţia street art organizată de Institutul Cultural Român la New York sunt producători de bunuri simbolice şi se pretind sau sunt consideraţi intelectuali.

Ce este un intelectual? După părerea mea, este o persoană capabilă să aplice regulile gândirii raţionale în orice circumstanţe. Un artist, de pildă, nu e obligatoriu să fie intelectual: iraţionalul, impulsurile necontrolate, contrazicerile de sine, fabulaţiile nu interzic acte artistice remarcabile. Politicianul, de asemenea, poate să răcnească, să verse lacrimi, să gogoşeze, să le înflorească, să părtinească fără să-şi depăşească astfel fişa postului. În ultimă instanţă, unui simplu cetăţean nu i se poate cere să gândească independent de interesele, simpatiile, antipatiile sau de starea vezicii lui biliare.

Unui intelectual autentic, da. El trebuie să fie capabil să înţeleagă lucruri care îi displac profund, care nu sunt în avantajul lui sau care pur şi simplu nu îl interesează. Şi să-şi asume concluziile pe care le impune raţiunea.
Intelectuali se pretind cei care au pronunţat acuza de antisemitism pentru că în zisa expoziţie adastă un ponei roz cu zvastică pe crupă. Este o afirmaţie aparţinând categoriei medicale a oligofrenilor. De la al doilea război mondial încoace, zvastica sau salutul nazist au apărut în nenumărate filme, spectacole de teatru sau opere plastice, nicidecum antisemite, dimpotrivă. Determinant este contextul în care este inserată crucea încârligată – or, poneiul roz însemnat aminteşte mai degrabă de obiceiul naziştilor de a ştampila pe buci cu zvastica târfele cu care se culcau. E o imagine poate grotescă, poate stupidă – dar n-are nici o treabă cu poporul evreu. Şi chiar dacă, prin absurd, ar avea, până acum jar mânca ICR, servit de organizaţiile evreieşti internaţionale.

Cât priveşte imageria interpretabilă sexual, sunt pline artele vizuale de aşa ceva, şi nu de ieri, de azi. Celebrul robinet de baie cu aparenţă falică mângâiat de o domnişoară datează hăt din pop-art-ul publicitar al anilor ’60. Iar expoziţia ICR n-a fost deschisă pe holurile unei grădiniţe din Bucureşti, ci în New Yorkul în care pe unde încercăm noi acum să culegem surcele şoching s-au tăiat stejari.

Tot intelectuali îşi zic şi cei care sau repezit ca nişte „gorile” să-l apere pe preşedintele Băsescu. Problema lor nu e managementul cultural, arta de stradă sau prezentarea României în lume, ci „ să nu rămână singur” Băsescu, văzut ca unica nădejde să nu rămână şi ei „fără coledzi”, adică o emisiune la TVR, un post de ataşat cultural, dacă nu de ambasador, sau consilier la Cotroceni. Nu sunteţi în chestie, domnilor, le-ar fi pus sec Maiorescu diagnosticul intelectual. Iar H.R. Patapievici, şeful ICR, face şi el o afirmaţie cu specific intelectual producătoare de comic enorm, dar involuntar: cică scandalul e montat politic. După cum ne mai amintim, d. Patapievici a fost numit în fruntea ICR de d. Băsescu însuşi – am oarecari îndoieli că în urma lecturii „Omului recent” cu pixul în mână. Pe cale de consecinţă, d. Patapievici, în toate luările de cuvânt publice, este un badigard feroce, din toate poziţiile, al d-lui preşedinte. Iar acum, băsescianul cu papion se plânge că e „lucrat politic”, ca ultimul parlamentar chemat la DNA.

Cât am văzut la televizor din expoziţia poneiului roz mi s-a părut o încercare modestă de a şoca în lipsa talentului. Dar această părere nu are nici o importanţă. ICR a aprobat o investiţie bugetară la New York. La întrebarea privind oportunitatea ei se răspunde în număr de vizitatori şi în reacţiile mediatice, pozitive şi negative, pe care le stârneşte. De asemenea, decidenţii ICR pot fi întrebaţi pe ce bază – notorietate, premii, critici favorabile – au fost selectaţi pentru finanţare cei trei artişti de stradă.

Atât. Aceasta ar fi fost abordarea intelectuală a subiectului. Or, ce s-a întâmplat până acum se putea desfăşura şi în gura Oborului sau într-o bucătărie, între soţi nervoşi, întrucât aceşti aşa-zişi intelectuali au în cap tot atâta intelect cât în titlul acestui text.