Semne şi minuni: Fierturică, mumia de la Văcăreşti

Dacă baţi până la liziera pădurii, poţi vedea venind agale Sfârşitul Lumii. Dacă tragi şi-un ciocan de ţuică pe sufletul gol, poţi intra-n vorbă cu el: „Hai, noroc, Terminoiule! Trebuia să pici şi tu într-o bună zi, la drum de dimineaţă. E prea multă răutate, nu ne mai suportă pământu”... Partea cu pământul e de la groparul Tinichea din Văcăreştii Dâmboviţei şi barem ăsta ştie ce spune.  E un trendsetter: a atins înaintea Guvernului fundul gropii.

De când şi-a reîntâlnit consăteanul, după douăşopt de ani, vorbeşte singur. A văzut multe, ca orice încărcător-descărcător la  S.C. „Ultima Casă”, dar să-l scoată pe nea Gheorghe, zis Fierturică, întreg de ziceai că-i viu, asta l-a lovit până şi pe el în hârleţ. Fierturică, o uscătură toată viaţa lui, îl privea zâmbind a râde. Tinichea l-a ridicat în picioare, l-a sprijinit de gard, l-a pupat pe frunte, l-a luat pe după umeri, prieteneşte, s-a pozat cu el, cum se pozează norocoşii cu Preşedintele. Rudele săvârşitului s-au grăbit să cheme televiziunile să-i facă slujba de reînhumare. Căci televiziunile te ridică, televiziunile te coboară, televiziunile te comândă, mort să fii şi exişti pentru că te-aşază ele pe năsălia ratingului.

Neamurile îl dezgropaseră să-l mute ceva mai încolo, că aşteptau răposaţi proaspeţi la rând. Şi bietul Fierturică, despre care sătenii îşi aminteau lucruri contradictorii – ba că plângea ca un copil citind mereu Scripturile, ba că era prea lumeţ, plăcându-i să tragă la măsea – s-a trezit (vorba vine) cu moaştele expuse în direct şi la o oră de vârf. (Cu ce-i supărase pe branduitorii săi de azi, ce le făcuse? Mai nimic, în afara faptului că dispăruse într-o bună zi păgubindu-şi rudele de hainele cele bune şi căciula de astrahan). Mulţi s-au grăbit să vadă în asta un semn, alţii şi-au adus aminte de un sanctificabil, neputrezit şi mirosind a bună mireasmă, care odihneşte în cripta unei biserici din Bucureşti. Dacă nu l-ar fi pus de curând sub termopan, n-ar mai fi rămas nimic din el – râvna credincioşilor rupând câte o bucăţică din sfânta lui carne.

În vremuri grele cum sunt cele pe care le petrecem astăzi, multe semne şi minuni ni se arată nouă: vijelii, grindină cât oul de bibilică, vrăjitoare, focuri mari, taumaturgi, ghicitori în deficit bugetar, profeţi part-time, guvernanţi care cheamă la pocăinţă şi austeritate, oameni cu şcoală multă anunţând cataclisme, ca la Sorbona şi Gomora... Îl ştiţi pe bătrânul cutremurolog Istrate? Cel care primeşte mesaje de Sus, sub formă de vise, le notează conştiincios într-un carneţel de pe noptieră, după care iese şi le-nşiră pe sticlă: „04.06.09 Văd în farfurii carne macră, fiartă de porc? (virusul gripei porcine). 30.05.09 O voce îmi spune: Ia cheile şi descuie! Eu întreb: De unde să le iau? Părea că e de la primăria generală a capitalei 20.06.09 Urc scara unui bloc. Dar, surpriză!!! Etajele s-au turtit”... Poţi zice c-a prevestit c-o să trăsnească Dumnezeu zgârie-norul Millenium. Când pompierii au ridicat proiectoarele cap-scară pe trufaşa clădire, vâlvătăile au părut şi ele multora o arătare cu tâlc. Ba unii şi-au amintit de Catedrala Mântuirii. Au măsurat-o cu gândul de jos până sus şi au ajuns la concluzia că-i prea mare de parcă sfântul lăcaş ar avea în vârf un penthouse, nu turle. De ce-i aşa înaltă? Ca să se vadă de departe, înfricoşaţilor de ziua de mâine. Ca s-o vadă Cel de Sus prima, când s-o apleca peste balustrada acestui veac sucit.

Bieţii oameni aşteaptă un Salvator (singurul care ştie asta se mai sfătuieşte, încă, c-o cucuvea, la Cotroceni). Oamenii citesc în frunza de ştevie, văd chipul Maicii Domnului în foile de lăptuci ca la încrucişarea bolţilor. Puternicii zilei prezic că va fi şi mai rău. De-asta l-au cotrobăit pe sculatul din groapă, pe Fierturică, în nădejdea că în pliurile pielii lui pergamentoase vor găsi încrustat programul anti-criză. Sau măcar un indiciu despre ce îi paşte. Sau măcar preţul pâinii intermediare după scumpiri.