Sfârşitul lumii de la sfârşitul lunii

The day after 6 decembrie, o zi de iarnă pârâtă. Bate vântul. Reflectoarele s-au stins, paranormalii au ieşit clipind des din subsolurile partidelor şi au luat-o pe jos spre răsărit, soacrele candidaţilor au terminat de numărat şi pus la borcan, procurorii republicii şi-au încheiat propriile rechizitorii şi s-au trimis singuri în judecată, Omar Hayssam a debarcat în port, la Constanţa, behăind de pe chei să-l lege cineva, dar nu-l mai aude nimeni.
Dezmăţul s-a terminat. Inamicii politici s-au amicit, s-au iertat unii pe alţii, s-au îmbrăţişat şi-au lăcrimat.

Cer la vrăjeală nota de plată, ştiind bine că totul a fost din partea casei. Nu e timp de pierdut: pe duşmănii vechi se fac averi noi. În bodega naţională a rămas doar un chefliu întârziat, un edec, un destrămat, un năuc, să se întrebe suav cine-a pus căcat pe clanţă.

Pâinea s-a terminat, lumea scurmă după stafidele din programele electorale ca să şi le bage în cozonac.

Televiziunile s-au golit de dezbateri politice, transmit încontinuu timpul probabil şi fac breaking newsuri cu ora exactă. Se pregătesc marile teleconcursuri cu premii uriaşe (întreţinerea pe ianuarie), loteria promite reporturi fabuloase, păcănelele borăsc monezi lucitoare.

Înveliţi în afişe, copiii străzii se încălzesc la stenograme.

Dintre ei se va alege primul român care va ajunge în cosmos, direct din canal, propulsat de aurolac. Vine sfârşitul lunii ca sfârşitul lumii. Bande de profeţi lihniţi bântuie străzile pustii, se caţără ca lipitorile pe soclurile goale, se jură c-au văzut pârjolul de la capătul tunelului. Clarvăzătorii au orbit precum cârtiţele; îi conduc alţi clarvăzători. Zvonuri zăltate despre molime noi şi viruşi mutanţi se înalţă ca scuipaţii cu boltă. În Capitală, tâlharii şi-au împărţit moaştele Sfântului Dimitrie, le-au îndesat în poşete Louis Vuitton şi aşteaptă să le crească preţul.

Serviciile Inteligente ascultă, ascultă, ascultă această tăcere care s-a aşternut, albă şi rece, ca prima zăpadă...