„Şi tu, Brută?!…“

„Rog onorata instanţă să ţină seama de faptul că am predat totul miliţiei care mă aştepta la ieşirea din bloc.“ Este un citat din celebra rubrică „Din caietul grefierului“, foarte populară în presa ante ’89. Ea se potriveşte perfect explicaţiilor acoperitoare pentru cel mai recent rahat din poarta Cotrocenilor, livrate populaţiei de către preşedintele Băsescu şi premierul Boc. „Staţi liniştiţi, dragi români, prin firma fratelui Mircea nu s-a derulat nici o afacere, nu s-a cheltuit nici un ban de la buget…“. În calitatea susnumită de român, te pipăi să vezi dacă nu cumva ţi s-au lungit braţele până la genunchi, ţi s-au acoperit obrajii cu păr până sub ochii înfundaţi dintr-o dată într-un craniu mai mic şi mai gros. În logica băseboacă, constituirea unui grup în vederea comiterii de infracţiuni (căci orice acţiune a firmei Desintco ar fi fost o infracţiune, devreme ce printre acţionari se aflau fratele preşedintelui Băsescu şi fiica directorului din industria de armament Cazacu), recte pescuirea de contracte de armament cu statul, este prezentată ca înfiinţarea unui cenaclu sătesc. Motivul: n-apucaseră să comită nimic când i-a scos presa la vedere.

Sceneta din Comedia Română interpretată de dl. Băsescu a fost, ca de obicei, în doi timpi. Primul: preşedintele grav rănit, adânc în inimă lovit, îşi arată publicului rana ca cerşetorii pe la intersecţii. Vă mai amintiţi cazul casei din str. Mihăileanu? Atunci, în primă instanţă, iubitul nostru preşedinte a declarat ofensat că dă înapoi statului casa luată la o zecime de preţ. Dar privirea dârză şi sacrificială, de marinar care a îmbrăcat maieul morţii, pe care ne-o arunca dl. preşedinte când îşi dădea demisia „în 5 minute“, o mai ţineţi minte? Ce-a urmat, de fiecare dată? „Nu mai dau nici o casă înapoi, să nu se zică că mi-e frică.“ „Ar vrea duşmanii mei să-mi dau demisia, aşa că nu mi-o mai dau.“ Primo tempo în cazul de faţă a fost „Înjunghiat de frate pe la spate – şi tu, Brută?!“. Preşedintele, largo desolato, îşi strigă nefericirea: „De duşmani pot să mă apăr, de fratele meu nu“, „Dacă mi-ar fi spus, i-aş fi spus să nu intre“. „Încă o combinaţie din asta cu o firmă dubioasă şi s-ar putea să nu mai candidez“. Mişcaţi, alegătorii d-lui Băsescu strivesc o lacrimă în batista de unică folosinţă. Secondo tempo: „E o lucrătură, oameni buni. Frati-miu a fost înşelat, a semnat altceva şi s-au înlocuit foile. Şi presa a dat asta peste noapte, foarte interesant.“ Asta în condiţiile în care împricinatul frate Mircea refuză, miserupist, să facă vreo declaraţie! Şi în care concluzia ar fi că escrocii sunt taman uniformele cu stele multe, atât de dragi d-lui preşedinte pentru că „sunt mai capabili să-şi iubească patria decât un simplu cetăţean“! Alegătorii se scarpină în zona îngustă dintre freză şi ochi şi rânjesc satisfăcuţi: „Ai văzut, domne? Îl lucrează ăştia că a condamnat comunismu.“

Să aduni capital politic dintr-o atitudine, dar şi din contrara ei, exprimată câteva minute sau câteva ore mai târziu, iată o oportunitate cu specific românesc pe care o promovează clipul cu peşti care cresc în copaci al d-nei Udrea.

În faza în care zicea că frate-său l-a nenorocit, dl. Băsescu a pomenit despre a nu mai candida, ceea ce iarăşi este ilogic. Eu nu afirm că preşedintele a ştiut de potlogăria lui Mircea Băsescu şi că ar trebui să-şi dea demisia, dar dacă ia în considerare posibilitatea de a nu mai candida ca autosancţiune pentru cele întâmplate, atunci de ce nu vorbeşte în primul rând de demisie, căci e preşedinte în exerciţiu, nu candidat, adică tot de părăsirea Cotroceniului, dar acum, nu peste trei luni? Răspunsul e evident: pentru că singura lui preocupare este acum realegerea.

Cât priveşte întrebarea: serviciile secrete ce-au păzit, de ce nu l-au informat? mi se pare cel mai plauzibil următorul răspuns: cum să vii tu, sereist, să-l „informezi“ pe preşedinte despre o combinaţie babană în care e băgat frate-său? E de la sine înţeles că nişte „profesionişti“ se vor feri ca de foc să aducă vorba despre aşa ceva.

Dacă am fi în ianuarie 2010, cu Băsescu tot preşedinte, d-sa ar fi topit cei doi timpi dramatici în unul singur: „Hai sictir!“, adresat presei. Când şi-a pus-o pe „pretina“ Udrea peste noapte şefă a cancelariei preşedinţiei României a clipit în vreun fel la uriaşul scandal stârnit astfel? Dar când a numit-o pe Stana Anghelescu, soţia unui businessman cât se poate de dubios, consilier prezidenţial, s-a sinchisit de vreo critică? Dar când a împănat instituţiile statului cu „bebeluşele“ lui şi cu tot soiul de foşti securişti, i-a păsat de opinia publică? Când cunoscuta brută numită Mircea Băsescu a făcut un ziarist găozar, „cum bine v-a zis frate-meu“ şi pe altul l-a ameninţat cu moartea, a zis ceva dl. preşedinte? Ioc, că alegerile erau încă departe. Acum, că sunt aproape, dl. preşedinte catadicseşte să ne mai joace câte o scenetă.

Partea de capital cu care Mircea Băsescu a intrat în „Afacerea Stelelor“ este rămânerea lui Traian Băsescu încă 5 ani la Cotroceni, ca garant al licitaţiilor fericite. Partea de capital cu care Traian Băsescu participă la licitaţia pentru România e garanţia că neruşinarea, nesimţirea şi ipocrizia vor fi ţinute la rang de valori naţionale încă cel puţin 5 ani de-acum înainte.