Şobolanii ratingului

Oprescu, 500.000 de morţi. Oprescu, cinci sute de mii de morţi. Asta a ales madmuzeaua de televizor să comunice din 30 în 30 de secunde în primele minute de după cutremur. De parcă vechea zicere a primarului Capitalei privind numărul posibil de victime ale unui cutremur major era un slogan electoral şi madmuzelele aveau contract de reclamă cu cimitirele tehnologizate ale aceluiaşi Oprescu. În acelaşi timp, pe alt post de tele­viziune, se dădeau imagini de la groaznicul cutremur produs recent în Italia, cu sute de vic­time şi devastări masive. Aceşti şobolani ai ratingului, care năvălesc periodic pe punte, s-au năpustit asupra specialiştilor în seismologie străduindu-se din toate puterile să le smulgă o propoziţie, un cuvânt, o in­ter­jecţie cu iz de catastrofă şi moarte. O sete de prăpăd care să umfle ratingul îi însufleţea sincer. Parcă le părea rău, li se lungeau boturile a pagubă, când li se explica, în mod repetat, ca pentru handicapaţi mintal, că e un cutremur „normal”, dintre cele care se produc periodic, fără victime şi distrugeri. Aceleaşi voci care i se adresau cu veneraţie lui Gigi Becali proaspăt ieşit din puşcărie, care îl întrebau de nenumărate ori cine e în spatele arestării lui şi, cu legitimă îngrijorare, dacă i s-a spălat creierul în închisoare, se răsteau acum la fizicienii seismologi ca la nişte cercetaţi penal care ascund şpaga.

Ore în şir a ţinut acest program de isterteinment pentru populaţie. Cu rezultate pe măsură: ratingurile s-au dus în tavan. Asta e reţeta de succes a zilei: degeaba informezi, dacă nu isterizezi.  

Ce avem la dispoziţie? Avem teama de cutremur cuibărită de ani de zile în minţile orăşenilor români, ale bucureştenilor în special. Cum procedăm? Zgândărim teama asta, o apăsăm, o inflamăm, o aducem la paroxism. Să li se pară cât mai multora că blocul se rupe şi că iar le cade tavanul în cap.Să năvălească bezmetici pe stradă şi să se culce pe asfalt ca femela Nikita. De fapt, facem ca individul acela hirsut care, într-un filmuleţ de reclamă la un soi de vişinată trăscău, balansează lustra şi răstoarnă vitrina ca să-i sară nevasta pe fereastră.

Cine mai crede azi că rolul presei constă în a oferi cetăţeanului cât mai repede date cât mai complete şi exacte, precum şi opinii şi comentarii raţionale care să-i permită să gândească în cunoştinţă de cauză la ce se întâmplă nu poate fi decât un deontolog sclerozat. Rolul principal al presei este, tocmai, să îl împiedice pe cetăţean, prin orice mijloace, să gândească raţional. Să reducă telespectatorii la ciurde de homunculi capabili doar de stări şi impresii, de spaimă şi ură, de râs mecanic şi înjurătură, de lacrimi şi năzăriri,  de exaltare şi depresie. Nişte piftii senzitive care tremură la apropierea oricărei umbre de raţiune. Aşa se face rating.

De altfel, ar fi bine ca Academia Română să ia notă că raţiune nu mai vine acum din latinescul ratio, ci din jurnalisticul rating. Care, zic eu, vine de la şobolanicul rat. Rating rats.