|
Comentariu
Trei, Doamne, şi toate trei
de Melania MANDAS VERGU | 05 MARTIE 2008
Trei îmi par a fi bolile incurabile de care suferă, în acest moment, discursul despre Educaţie: urechismul, radicalismul şi reaua intenţie. Când spun urechism, sensul e cel bine cunoscut; cineva cântă sau vorbeşte, în cazul acesta, nu după note şi partituri, ci după cum i se imprimă, folosind doar urechea, simţul auditiv. Se spune, astfel, că tezele cu subiect unic micşorează şansele elevilor, deşi, dacă spiritul de turmă n-ar mai guverna zisa zicere, am observa că scopul acestor lucrări de la clasă este tocmai acela de a mări şansele elevilor. Acelaşi urechism face legea şi când se discută despre cât de prost plătiţi sunt profesorii, ori ce năzdrăvănie mare se întâmplă în şcoală, dacă se studiază religia.
Simţul simplu, bunul simţ a dispărut cu desăvârşire în discursul unora. De parcă n-ar fi de ajuns, urechistul devine extrem de repede radical în susţinerile sale, după principiul „numai eu ştiu ce spun, numai eu am dreptate”. Încearcă să-i explici vorbitorului că tocmai tărâmul, spaţiul, casa Educaţiei sunt, prin definiţie, locul toleranţei, duşmanul radicalităţii. În curtea Educaţiei, vocea e caldă, discursul coerent şi obiectiv, persuasiunea blândă, iar toleranţa şi îngăduinţa, maxime. Cine a citit măcar o carte de pedagogie ştie asta.
Cine nu, se dă de ceasul morţii, încercând să ne înregimenteze de o parte, sau de alta. În fine, ca şi când răul n-ar fi suficient, celor două „calităţi” li se adaugă reaua credinţă. Cel mai recent exemplu îl am în toată tevatura cu studierea religiei. Realitatea din şcoli şi din lege a fost aruncată la gunoi, argumentul suprem este urletul, iar buna intenţie pe care ne-o flutură „duşmanii” educaţiei religioase în şcoli este de fapt o rea-intenţie: în locul credinţei, oamenii doresc nu libera cugetare, cum s-ar crede, ci necredinţa, adică inexistenţa oricărei credinţe.
Când mă gândesc că abia a debutat „neoficial” campania electorală şi deja accentele pe Educaţie au devenit obositoare, îmi vine să intru în vacanţă până la toamnă şi să amuţesc, fiindcă într-un cor ce cântă fals, corecta respectare a partiturii n-are nici o şansă. Zgomotul acoperă muzica, întotdeauna.
|
EDITORIAL 
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. 
Postat de gandul.info la 4.03.2008 21:36
Trei îmi par a fi bolile incurabile de care suferă, în acest moment, discursul despre Educaţie: urechismul, radicalismul şi reaua intenţie. Când spun urechism, sensul e cel bine cunoscut; cineva cântă sau vorbeşte, în cazul acesta, nu după note şi partituri, ci după cum i se imprimă, folosind doar urechea, simţul auditiv.