Victorii penibile

Scena antologică a euroalegerilor româneşti s-a petrecut duminică seara, pe la ora 22, la sediul PD-L din Modrogan. Atunci, Elena Băsescu, îmbrăcată în alb, s-a întors în partid. Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea o aşteptau în curte, ca două subrete vesele, cu carnetul de membru oferit în semn de bun venit, iar prim-ministrul Emil Boc, fericit ca un majordom la întoarcerea stăpânei, i-a deschis larg uşa, conducând-o înăuntru. Nu l-am văzut pe „credinciosul Vasile” Blaga, cel comparat de EBA cu patrupedul canin care păzeşte instituţia, dar poate motive independente de voinţa sa au făcut ca doar alter ego-ul său din lumea animală să facă sluj la picioarele „fiicei rătăcitoare”. Pe urmă, liderii PD-L, cele două Elene şi Traian Băsescu s-au mutat într-un restaurant din Herăstrău, unde au sărbătorit până la două noaptea victoria în alegeri a „ăleia mici”. Momentul regăsirii are un aer teatral: mise en scene studiată, personaje precis distribuite în roluri, recuzită festivă, costumaţie imaculată pentru eroină, simbolizând inocenţa politică, puternic contrast vizual alb-negru în vestimentaţia celor două Elene. Este memorabil atât prin efectul dramatic, cât şi prin ceea ce transmite: artificialitate, superficialitate, jubilaţie, servilism.

S-ar fi putut consuma în oricare partid dacă acesta ar fi avut o EBA, fiindcă despărţirile şi împăcările zgomotoase, trucurile cu independenţii ce revin cu voturi şi mandate, show-urile mediatice, lipsa de principii, de consecvenţă şi verticalitate, precum şi celebrarea nimicului sunt obişnuite.

A câştigat vreun partid alegerile ca să cânte Oda bucuriei? Ieri, la prânz, PSD, aflat înaintea partenerului de guvernare cu un procent, se scotea victorios, dar PD-L îşi adăuga cele patru procente ale Elenei Băsescu – pe care, altfel, se jură că nu a ajutat-o cu voturi  - şi se aşeza pe primul loc.

Este ridicolă această aprigă împărţire a podiumului, când 73 la sută din electorat nu a călcat pe la urne. Nici turismul electoral – metodă de fraudare patentată pe scară largă, în 2004 -, nici presiunea pusă de politicieni pe alegători prin demisie şi împinsul coşului la supermarket n-au dat rezultate. Au stat acasă mai ales alegătorii educaţi – deşi euroalegerile erau ale lor -, arătând astfel că oferta partidelor nu merită să-i dedice cinci minute din viaţă. Şi-atunci, ce sărbătoresc partidele?! Nimicul. Un şir de victorii penibile, la limita de jos a clemenţei electorale, îmbogăţirea delegaţiei de Bruxelles cu doi „intelectuali”, profesionişti ai dramoletelor – EBA şi Gigi Becali – şi cu un extremist notoriu – C.V.Tudor -, eşecul unui mod de a face politică în România, căci, în ultimă instanţă, despre aceasta este vorba. S-ar fi cuvenit, după ce le-a strivit absenteismul, câteva zile de introspecţie şi sobrietate, fiindcă trei sferturi din  electorat nu este de acord cu politica dusă de partide şi pare dezgustat de ea. Veselele lor adunări arătă însă că nu sunt dispuse să schimbe ceva. Scena regăsirii este, şi din acest punct de vedere, simbolică: oricare ar fi evenimentele şi consecinţele lor, oricare ar fi mijloacele prin care se atinge scopul,  în politica românească totul este reversibil, lucrurile se repară de la sine şi se întorc în punctul din care au plecat. Happy-end!