|
Zâmbiţi! Sunteţi în cătarea puştii.
de Lelia MUNTEANU, Adrian CERCELESCU | 31 MARTIE 2008
Primul care cade e băiatu cu pizza. El e suspectul ideal: are pachetul, are viteza de deplasare şi faţa aia disperată că s-ar putea răci înainte de-a ajunge la obiectiv. Al doilea în ordine e profesorul de la ASE: se deplasează lângă culoarul unic, poartă întotdeauna o servietă burduşită şi se pipăie. Aoleo, ochelarii! Vai de mine, abonamentul RATB! Până să ajungă cu inventarul personal post-metrou la stiloul chinezesc, e jos şi ţeapăn. Înainte de a-i observa gaura din cap, lumea o să spună că-i beat. A treia victimă nu poate fi decât casnica. Ea se află întotdeauna la o oră nepotrivită, în cel mai potrivit loc pentru detonarea încărcăturii ridicate din Matache. Momentul de maximă dificultate în operaţiunea forţelor speciale va fi să-i desprindă femeii mâinile de pe toartele sarsanalei (ştiţi cât s-a făcut kilu de praz?). Ce-ar mai fi de adăugat? Summit uşor.
Cea mai mare dandana la un astfel de eveniment e combinaţia de „pericol potenţial“ cu tradiţionala ospitalitate românească. Sigur, până acum, pericolele au luat forma cotarlelor, a aurolacilor, a traficului lu Videanu şi a canalizării care refulează. Cu ospitalitatea însă e jale. Capii autohtoni ai dispozitivelor de securitate au angoasele slugilor de pe vremea lui Vodă: îi aduc pe braţe pe boierii din NATO, cât să nu atingă asfaltul şi să simtă că plutesc, îi pun în fruntea bucatelor gata dumicate şi-apoi scot capul pe fereastră, urlând către norod să calce uşor, că cinstitele feţe îşi fac siesta. E ora de torpoare şi lihtis.
Să nu dea dracii ca în astea trei zile să te caute moartea pe-acasă, că te găseşte. Aşa un plan de acţiune concertată au făcut ăştia, că ieri Ambulanţa de „civili“ nu era în clar dacă are voie pe culoarul unic.
De-acu, c-a trecut şi simularea, totu-i să nu ţi-o faci cu mâna ta. Adică. Stai vizavi de Marriott, practic vecin cu Casa Albă. Ieşi pe balcon să-ţi uzi muşcatele. Ei, acu nu le mai uzi. Ai acolo butoiul cu murături. Nu te atinge de el! De ce zicem aşa? Pentru că nu dă bine când se uită oamenii ăia la tine. Prin lunetă, desigur. Rişti să pici de pagubă colaterală, cu stropitoarea în mână. Sau. Stai în Otopeni, la şosea. Ţii la nevastă-ta? Atunci, spune-i aşa: când iese să-ţi întindă izmenele pe sârmă, întâi prinde cracii între arătător şi degetul mare. Apoi, ridică mâinile, având grijă să nu-şi acopere faţa cu turul izmenelor, c-ar putea semăna cu o persoană de cetăţenie incertă. Lent, face o piruetă, pentru a se vedea clar că izmana nu conţine o ţeavă de aruncător de 82 mm, apoi depune underweareul (pentru lunetistul american) pe sfoară. Şi nici asta nu-i sigur că nu s-ar putea interpreta ca un semn făcut celulei teroriste din Grădina Zoologică să deschidă focul asupra Cadillacelor blindate. Sau stai în Băneasa. Ai cheltuit o avere ca să stai în Băneasa. Gândeşte-te: merită să traversezi culoarul în bătaia puştii doar ca să ajungi la The Office? Nu mai bine te-aşezi pe marginea piscinei, mănânci cozonac şi-i laşi pe ăia care au o pâine de câştigat să se zbată să treacă linia frontului?
Unii o să ia toate astea în râs. Dar în oraş sunt treij de mii de oameni şi au în buzunar mai multe pistoale gata de descărcat decât portofele sunt de golit la Mall. Printre ei sunt ninje de starea civilă, scoase din birouri să apere summitul, pistolari de la moravuri, care n-au mai tras de când se asfaltează centura şi-au rămas fără ţinta nr. 5, „Mimi şi Peştele”. Dacă-ţi sună mobilu în buzunar, se lasă cu genocid. Nu că te-ar nimeri pe tine, care ai şi merita-o, că faci gesturi de alqaida cu nokia, da până să te nimerească cade în jur tot ce-i florăreasă, chioşcar, cerşetor, spălător de parbrize pe o rază de cincizeci de metri (mortal) şi o sută jumate (aripat).
De-asta-i bine să stai în casă, departe de ferestre, de uşă, de balcon. Dacă ai o cămară mai încăpătoare, te bagi în ea ca-n tranşee. Auzi focuri pe stradă, nu te-amesteci. O să vezi oricum la televizor ce-a fost. Dă dovadă că eşti cetăţean. Nu-ţi semnala prezenţa în nici un fel. E invers ca la alegeri, unde ne zic să ieşim cu toţii.
|
EDITORIAL 
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. 
Postat de gandul.info la 30.03.2008 21:41
Primul care cade e băiatu cu pizza. El e suspectul ideal: are pachetul, are viteza de deplasare şi faţa aia disperată că s-ar putea răci înainte de-a ajunge la obiectiv. Al doilea în ordine e profesorul de la ASE: se deplasează lângă culoarul unic, poartă întotdeauna o servietă burduşită şi se pipăie.