NoNews: Bucureşteanul de tip nou - atletic şi nespălat

NoNews: Bucureşteanul de tip nou - atletic şi nespălat

10.03.2010 21.30

Descoperire senzaţională la Bucureşti: din calculele primarului, a rezultat că două găuri negre bântuie prin oraş - una pe stradă şi alta pe ţeavă. Să vedeţi scandalu dracului în comunitatea ştiinţifică, pentru că, după ce toţi şi-au scos tichiuţele honoris causa în faţa d-lui Sorin Oprescu, jumate vor să-i dea Nobelul pentru fizică şi jumate pentru administraţie publică locală.

Dar să revenim. Enunţul Axiomei Oprescu e genial de simplu: "RATB şi RADET sunt două găuri negre pentru buget" (rog gherila de internet a primăriei să-mi ierte cuvântul "genial"). Adică, mai pe înţelesul nostru, al oamenilor de neştiinţă, cele mai importante regii ale Capitalei - aia care ne zdruncină rinichii de la staţia Alfa la staţia Beta, respectiv aia care ne zdruncină buzunarele prin intermediul agentului termic - costă mult.

Einstein, Oppenheimer, Oprescu

În ce constă noutatea? Desigur, în nimic - şi din această cauză Axioma Oprescu va intra clar în rândul marilor descoperiri ştiinţifice. Păi, ce, înainte să sară ăla din baie zbierând Evrika! omenirea nu ştia că dacă o umpli prea mult dă pe dinafară? Sau că mărul cade de sus în jos? Ba ştia, dar nimeni nu spusese lucrurilor pe nume: "Gravitaţie, frate" sau "Greutatea volumului de fluid dezlocuit, nenicule". Aşa şi cu dl. primar al nostru. Nici Videanu, nici Băsescu, Lis, Ciorbea, Halaicu şamd nu au putut la vremea lor să se se exprime teoretic. Dar, dacă latura fizică a postulatului este evidentă, ducând imediat cu gândul la Mitchell, Einstein sau Oppenheimer, ailaltă e pe cale să revoluţioneze conceptul de administraţie locală. Ea ţine puţin şi de filozofie, da' n-are rost s-o dau prea cotită.

Deci: ce este Primăria şi de unde... (Adică nu, c-am promis) Reformulez. Ai un miliard de euro şi vreo 300 de milioane mărunţiş. Cu bănişorii ăştia, trebuie să ţii 10% din populaţia României pe căldură, pe apă caldă, să-i astupi groapa, s-o plimbi, s-o parchezi, s-o etc. Şi-acum întrebare logică: pe cine creşti şi pe cine laşi să moară? S-a uitat cercetătorul general al Capitalei pe cheltuieli şi deja ştiţi ce-a enunţat. Îl bate gândul să taie banii de la apă caldă şi trambalarea în comun. O idee interesantă, care, dacă va fi aplicată în actualul exerciţiu bugetar, va duce cu siguranţă la apariţia bucureşteanului de tip nou: atletic - de la mersul pe jos şi nespălat - din motive tarifare.

Da. S-a reinventat apa caldă

În chestiunea apei calde, problema d-lui Oprescu e că-l strică entuziasmul: crede că poate rezolva cu un hârşti!-hârşti! din creion cazul celui de-al doilea RADET din lume, după ăla de la Moscova. Nu zic că nu se poate dar, cum ziceam, va deranja olfactiv. Fără subvenţie - ori că te speli cu apă caldă, ori că te scalzi în şampanie, tot cam pe'acolo revine. Sigur că orice primar de Bucureşti şi-a dorit să nu fi avut un asemenea monstru, da' uite că l-a avut şi l-a mai şi lăsat moştenire. Plus că nu doar RADET-ul strică primăria la buget şi pe noi la buzunar - că ăsta, după cum îi spune şi numele, doar distribuie. Ne strică CET-ul, costul gigacaloriei, păcura sau ce mai ard ei acolo. Vrei să termini cu tot balamucul ăsta insuportabil financiar? Faci un program pe câţiva ani, ca Băsescu (exemplu pozitiv) la contorizare. Zici: "Triştilor! Aveţi trei ani să vă băgaţi centrala în casă, în subsol, unde vreţi voi, după care vă-nţarc de la subvenţie. Facem juma-juma". Sau nu ne dă nimic, dar nu sare din baie c-a descoperit el cum să se scape de apa caldă.

Un low cost pe şine

Cu tărăboanţele în comun, chiar nu am idee cum vrea să facă. Ce zicea dânsul, că taie 12.000 de abonamente funcţionarilor publici, poate fi considerat un început curajos. O mică atenţie între cele 3.000.000 de călătorii zilnice cu RATB-ul. Dar, dacă îi taie şi ăstuia subvenţia - aduce tramvaiul la preţ de taxi. Dacă îl privatizezi - muţi subvenţia la o firmă particulară. Altfel faci călătoria Obor - Pantelimon pe şine doar cu niţel mai jos decât un low cost de pe Bucureşti-Băneasa.

Infrastructură cu pene

Dar ştiţi care e speranţa? Că oricâtă faimă ar dobândi pe tărâm ştiinţific, dl. primar dovedeşte că a rămas acelaşi ins sensibil la frumos. Mai ţineţi minte fântâna aia de 8 milioane de euroi (cam cat alea dooşpe mii de abonamente pe care vrea să le taie acum), de nu l-a lăsat consiliul vrăjmaş să ne-o facă în Herăstrău? E, nu s-a descurajat. Taie, practic, dl. Oprescu apa caldă acasă la oameni, dar cu mâna ailaltă va da drumul la apă rece în nişte fântâni arteziene. 15 milioane de coco, un fleac. Oo! Am o viziune măreaţă. Vă daţi seama cum ar ţâşni artezienele în Bucureşti dacă i-am lua de pe cap omului acesta nenorocitele de RADET şi RATB-eu? Vă imaginaţi cum ar ajunge populaţia Bucureştilor la paritate cu populaţia de gâşte de Nil, coţofane de Miribamba sau nici cu mintea nu gândeşti ce pitpalaci de agrement? (Adrian Cercelescu)

08.03.201, 15.40 Oscar pentru filmul românesc "4 ore, 26 de minute şi 13 secunde"

Ce s-a comis az noapte la Holiud dovedeşte încă odată că nu poţi avea încredere în americani: n-au gust, n-au criterii. Păi, la cât talent zace în România, trebuia să plecăm lejer cu juma din Oscaruri. Atâta vă zic, şi termin cu introducerea. Pentru filmul "4 ore, 26 de minute şi 13 secunde", turnat de alegeri, Geoană merita să ia unşpe statui, ca Titanicu.

Mă gândesc ce-o fi în inima lui Emyl Bock, săracu: al doilea an la rând ratează premiul pentru cel mai bun premier în rol de figurant. Eu, unu, i l-aş da numai să-i aud discursul. Numai să mă uit la toate fandositele alea din sală cum îşi dau coate: "Ce înseamnă, dragă, Băsescu, că l-a pronunţat de cel puţin patruj de ori?" "Nu ştiu, Penelope, am întrebat-o şi pe Sandra. Ea crede că-i ta-su".

Da' de Elena Woodrea ce părere aveţi? Unde-o pui, zici că-i de'acolo. Mai prind câte un serial cu ea, seara, când vin rupt de la muncă. Zici că-i ministru. Că şi după ce răcneşte ăla "Tăiaţi!", ea tot mai socoteaşte la infrastructură, la metri cubi de blocuri căptuşite termic, la câţi kilometri de ţeavă îi trebe să bage apă la ţară. Are darul ăsta să-ţi stimuleze imaginaţia speculativă. P'ăsta ori îl ai, ori n-ai făcut nimic în meseria asta; şi ea are să dea la toată industria.

Eu să ştiţi că pe domnul Iliescu l-aş fi văzut pe covorul roşu, dar pe scenă nu l-aş fi văzut. Pur şi simplu cred că n-ar reuşi nimeni să-l ia de pe covorul roşu. Veneau şi-i dădeau premiul acolo, afară. Nu, încă nu merită un Oscar pentru înreaga activitate. E prea tânăr. Îl văd câştigând, la concurenţă cu 2012, premii pentru regie şi cel mai bun scenariu original, cu capodopera sa 1989. Şi încă cinci-şase nominalizări, pentru fiecare episod "Veşti din subteran" - cu Kosma în rolul răufăcătorului pozitiv. Ăştia mai bătrânii poate vi le amintiţi. Exact: alea care se încheiau cu "Mulţumiri speciale minerilor, Ministerului de Interne, Parchetului, SRI şi PCR. (...) nici un membru de partid nu a avut de suferit în timpul filmărilor".

La Oscar pentru debut vă las să ghiciţi. De fapt, nu vă mai las, că-i cu suspans. Juriul a deliberat mult. La debut, deci, nu cred că se potrivea mai tandea pe mandea decât îndrăgitul Traian Băsescu. El, după fiecare secvenţă de şomerizare, de tăiere la portofele, de criză la pensii, de tărăboi politic, redebutează. Mare actor! Zici că n-a jucat în toate drăciile de telenovelele din ultimii cinci ani. Parcă abia s-a ridicat de pe băncile IATC-ului, cu lacrima pe obraz de la ultima lecţie şi rânjetul de la penultima. (Adrian Cercelescu)

05.03.2010 21.50 Marele mucenic Antonie şi izbăvirea de cătuşe

Carevasăzică s-a făcut slujbă mare la olteni, pentru pomenirea făcătorului de minuni Antonie, degrabă plecat de la noi şi dus 29 de zile la întristare.

(Paranteză. Ajungând aici, m-am oprit şi mi-am luat seama. Să scriu? să nu scriu? Dacă scriu, poate mă trăsneşte. Că Lelia are la bază academia de popi şi-o să creadă c-am vrut să spurc blogu. Plus că nu stăpânesc termenii de specialitate. A! Dacă aveam bafta să fiu joi la Leamna, când s-a adunat soboru să citească în biserică pentru izbăvire de cătuşe, era altceva: ziceam că-i de la ei. Ziceam: şefa, nu pot să te mint, că-mi fac păcate. Uite, asta mi-e sfânta înregistrare. Cruceşte-te şi dă-i play. "... şi încă ne rugăm pentru sufletul arestatului robului Tău Antonie, care alaltăieri s-a aşezat de-a dreapta-spate în dubă, cu fiare la mâini şi jandarmul în coastă. Dară marele mucenic nu s-a spăimântat, căci a lui este fala şi împărăţia de la Cârcea până la Işalniţa. Ci a grăit el astfel: eu sunt ziditorul de biserică, spaţii comerciale şi duty free-uri, eu am ospeţit la masa mea pe Cel Însetat de Putere, eu am înmulţit gologanii ca să-l hrănesc în campania electorală. Iară voi, iudelor, mă puneţi acuma între tâlhari? Ăăă... Babo, nu blestema de Parchet şi Poliţie, că şade urât; ştiu că l-ai iubit mult. Aşa, deci. Ce ziceam? Dada, de tâlhar. Şi iarta-l pe el pentru tot ce-a săvârşit cu fapta, cu cuvântul ori cu contul, apără-l de proba cu înscrisuri, păzeşte-l de cel viclean - cu ciocan şi pelerină neagră. Pentru că nu-i om să nu greşească şi nici primar să nu... Pardon! sărisem la psalmul 3.14. Slobozeşte-l din acel modest sălaş, ridica-i sechestrul asigurator, arată-i lui drumul spre Leamna. Iar acum, iubiţii mei, să ne rugăm pentru păcătoşii carele vor să-l piardă pe cuviosul Antonie şi pentru aducerea lor pe calea pocăinţei. Moşule! am spus să nu se primesc acatiste pentru pieirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, nici oral, nici în scris. Bun. Vă rog acum să coborâţi icoanele alea cu Free Antonie, să nu se-aprindă când trec cu candela, da?" Gata! M-am hotărât să nu scriu nimic despre asta. Ce, nu găsesc alte subiecte? Uite: cică ne mai îngropăm odată în datorii, la toamnă. Se taie liberalii. Se joacă Boc în oglindă de-a Albă ca Zăpada. Paranteză închisă) (Adrian Cercelescu)

04.03.2010, 18.00 Moartea pasiunii, în chiloţi noi

Cred că de doi ani nu mi-am mai speriat copiii şi vecinii strigand GOOOOOL! în stil sud-american, la un meci de fotbal al naţionalei. Ultimul răcnet l-am dat când a înscris Mutu cu italienii, la Euro, după care mucles - că doar nu m-am tâmpit să urlu când deschidem scoru cu Insulele Feroe. Mă, şi ce suflet puneam când jucau băieţii. Cum mă mai dopam cu titluri din ziare. Acum ori niciodată, Pă iei!, 17,5 ore până la meciul secolului, Azi facem istorie. După care mi-am luat seama: ce dracu, sunt prostu lor? Adică io, ca suporter, intru în cantonament cu o săptămână înainte, nu ating berea, şpriţul sau oricea altă substanţă de îngrăşat ca să fiu în formă maximă când îmi transport prietenii în Piaţa Universităţii - şi în timpul ăsta fotbaliştii şi-o trag în freză şi exersează scheme imposibile cu bagaboantele? Gata! Îmi agăţ telecomenzile în cui.

Moartea pasiunii nu s-a produs fulgerător, dar erau semne clare că dragostea se degradează. Mi s-a întâmplat să aţipesc odată în plină dominare tactică la mijlocul terenului. Bă, şi nu mă simţisem deloc obosit. Dar, de prin minutul 15-aşa, mă uitam cum pli-iimbă ai noştri mingea şi parcă îmi legănau un ceas d'ala de buzunar în faţa ochilor. La un meci capital de calificare, m-am surprins schimbând canalele ca să văd niţică acţiune la o partidă de snooker. În ultima vreme, celebrele mele zbierete care îmi împinseseră faima dincolo de zidurile blocului au fost înlocuite cu un eh! - la golurile lor şi hm! - la ale noastre. Aseară am zis eh! de doo ori şi ăsta a fost tot meciul. Băieţii de la ProSport au rezumat splendid omorul pe care l-am luat de la Israel: Ştrul l-a bătut pe Bulă.

Mă uitam de dimineaţă pe ştiri şi-am văzut că ni s-au întors olimpicii de la Vancouver. Unii mulţumiţi că au ieşit pe locul 10 la biatlon, alţii surprinşi plăcut că au fost pe 11 la bob şi tot aşa până la ăia de ieşiseră pe locul 85 - satisfăcuţi că au putut admira peisajul canadian de la Start până la Finish. Şi am făcut comparaţia cu fotbaliştii: şi ăştia fără o medalie la viaţa lor, şi ăştia mulţumiţi că fac mişcare în aer liber. După care am extins analiza şi-am constatat următoarele. La fotbal, ocupăm locul 36 pe naţiuni (după Honduras), adică stăm ceva mai bine decât la schi fond (locul 37) şi mai prost decât la schi acrobatic (locul 33). N-o să intru acum în banalităţi şi meschinării - că cât câştigă unu care sare cu schiurile şi cât ridică unu care ratează săritura la cap. Doar atâta zic: ăstora de ne-au adus mai rău decât Hondurasul le face statul stadion de 200 de milioane de euroi, la Bucureşti. Iar ei, ca să pună capăt rezultatelor tragice din meciurile în care ne reprezintă, nu găsesc altceva de schimbat decât culoarea chiloţilor? (Adrian Cercelescu)

02.03.2010, 19.10 Pentru cei care pot privi cu respect o roată de caşcaval

Pot demonstra cu calendarul în faţă că în momentul ăsta sunt fix românul imparţial: juma de viaţă am trăit în comunism - jumate în capitalim. Ce-mi plăcea în comunism? Că aveam dooj de ani, desigur. Cu ăştilalţi îmi place că sunt în viaţă, puţin sub clasa de mijloc (m-am declasat singur, după ce Geoană s-a declarat mijlociu), iar dacă mă apucă damblaua mă sui şi mâine în avionul de Paris, dând dracu banii de întreţinere pe februarie.

De ce bat câmpii în halu ăsta? Pentru că mă uitam ce înjurături mi-am luat pentru un text din week-end - despre coada de inaugurare a mall-ului din Berceni şi umbra lui Ceaşcă bântuind prin templul consumerismului, laolaltă cu viii. Domne, poate că meleul ăla semăna cu o coadă de australieni, nemţi sau americani, nu zic nu, dar mie mi s-a părut că seamăna cu ce-a fost odată. Şi cine a apucat vremurile alea a răms cu oarece sechele de care n-o să scape niciodată. E! despre astea aş vrea să vă şi zic.

Eu, ca imparţial, mi-am făcut inventarul reflexelor din jumatea comunistă. De exemplu, o să-mi placă toată viaţa bomboanele Tic-Tac şi maşinile Renault. N-ai cum să-mi scoţi din cap chestiile alea mentolate, din moment ce prin '970 toamna am făcut grevă în shop, pentru ele. Copilul-eu nu pricepea cum se poate să n-avem treij de cenţi să le cumpărăm şi nici nu vedeam legătura dintre valută şi puşcărie. Bag aliniat ca să zic de maşini.

Când le-am spus în '91 unor francezi de-o vârstă cu mine că Dacia e la bază R12, au luat o pauză de râs, după care mi-au zis: "Nu face Renault aşa ceva". Ei nici n-apucaseră modelul - eu îl avusesem tot timpul ca reper de calitate, pomenit sub forma "alea, primele, cu piese franţuzeşti". Am condus de atunci (la teste) tot felul de maşini şi toate mi-au plăcut. Dar când o să-mi schimb Loganul, îmi iau cel mai tare Renault pe care mi-l permit, ca să-mi tratez frustrarea primilor douăj de ani.

Ca scrib, am rămas cu două mărci preferate: Bic-ul de bază, ăla transparent, şi Parker. Cred că pe vremuri se mai răsturna câte un vapor cu pixuri prin rada Constanţei şi aşa ajungeau şi la noi. Primul - ca o dovadă că s-au inventat şi mine care nu curg, al doilea - că există şi pixuri din fier. Vreau să-mi fac o mare plăcere cu un leu jumate? Îmi iau un Bic transparent. Mai zic de ceasuri şi-am încheiat, că prea mă'ntind la reclamă. Din prima leafă mi-am tras un Casio sport şi-mi venea să le arăt la toţi că e antiacvatic. Păi, după ce mi se înecaseră 'jde ceasuri ruseşti...

Revenind. Sechelele comunismului explică multe, nu numai coada de oameni. Explică, de exemplu, şi coada de maşini. Când generaţia ta a mers juma de viaţă numai pe scara autobuzelor ITB-iste, îţi cam vine să dai cu primarul de pământ când zice că treaba lui e transportul în comun, nu maşina ta mică. Sigur că ştiu cât de important şi made in Vest e tramvaiul, dar fă-mi şi mie pârtie, că sunt supravieţuitor de pe linia 318 şi mi-a ajuns. Sunt uşor zguduit, ca veteranii din Vietnam. Sunt d'ăla care îşi aminteşte primul non-Cico băut imediat după Revoluţie, ca pe prima zi de şcoală. Sunt d'ăla care poate privi cu respect o roată de caşcaval, din tonele lăţite în hypermarket. Şi uneori îmi mai sclipesc ochii când văd bogăţie de gumă de mestecat, lângă casele de marcaj. (Adrian Cercelescu)

28.02.2010, 20.50

Ne-am adunat aici, ca hoţu cu miliţianu sau invers - (unul scrie, celălalt citeşte) - ca să nu fim despărţiţi.

Măcar ştim precis ce n-o să facem: gazetărie, politică şi grătare. O să facem haute couture literar şi artistic. Ca să ne râdem în scop de amuzament. Dar vom vărsa şi o lacrimă, pentru orice eventualitate.

Atâta ambiţie avem: să scriem două romane, câte unul de căciulă. Fiindcă singuri n-am fost în stare, încercăm asistaţi. De voi. Adică aşa: inventăm personajul principal. El se duce la servici. Nu vă place - îl deturnăm spre cârciumă. Plasăm acţiunea în secolul XVIII. Vi se pare că nu e bine - o tragem spre ziua de azi, între orele 8-16.

În timpul liber jucăm GO. De patru mii de ani încoace nu s-a inventat altceva mai pur şi simplu.

Dacă - presupunând prin absurd - ni se întâmplă să citim ceva, ne rupem în citate. Exemplu: "Doar un singur lucru contează! a repetat toată viaţa marele maestru zen. Dar n-a spus niciodată care".

Avem şi doi colaboratori-trăznet, o să-i cunoaşteţi la momentul potrivit. Ăla în care respectivii o să vrea să ne ia jucăriile. Mister şi suspans. Nu spunem mai mult.

Norocul nostru e că habar n-avem încotro ne îndreptăm. Doar lucrăm fără fişa postului. Dar când o să fim în pană de idei băgăm mira. Sau poze. Sau muzică. Sau cântăm noi.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine