Răzbunarea lui Adrian Păunescu

Adrian Furnică Postat la: 11.11.2010 14:23 Ultima actualizare: 11.11.2010 14:31

Răzbunarea lui Adrian Păunescu

Nu reuşeşte să-mi dispară din memorie faptul că Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare. Mi-a rămas un gust amar. În 22 decembrie 1989, când eram în faţa clădirii guvernului şi l-am văzut cocoţat pe un Aro încercând să fure şi el o parte din revolta populară nu mi-a venit să cred. Ceauşescu pleca cu elicopterul de pe acoperiş, iar el se şi înfiinţase amuşinând cu nările în vânt apropiata moarte a omului pe care îl cântase până nu demult. Îşi dorea pesemne, cu bucăţica de revoluţie în buzunar pe care tocmai o fura să se întoarcă în mijlocul maselor populare din somptuasa vilă de pe Dionisie Lupu şi să-şi pună pe cap coroana de revoluţionar. N-a fost să fie. Lumea l-a huiduit şi l-a aruncat în lada de gunoi a istoriei, acolo unde îi era de fapt locul. L-a salvat Ambasada Statelor Unite. Ce ciudată e viaţa!! Plin de ambiţie şi hrănindu-şi ego-ul cu uitarea românilor a reuşit să renască precum pasărea Phoenix din scrumul amnezic al conştiinţelor şi amintirilor.

Pozând în patriotul de operetă care îşi clădeşte renumele cu puterea vocii şi lăfăindu-se în continuare în lux şi bogăţie a căpătat curaj şi, împins în sus de Mihai Tatulici, a reapărut pe ecrane avid de putere şi fără remuşcări. Şi dacă noua societate care se năştea era o Terra Nova de ce să nu o cucerească şi pe asta cu aceleaşi arme cu care o mai făcuse odată? La început pe Ilie Verdeţ, apoi pe Ion Iliescu, apoi tot PSD-ul... Buretele uitării a început să lucreze. L-am întrebat pe Moţu Pittiş de ce i-a luat apărarea în zilele alea din 1994, pe un post public de televiziune şi mi-a răspuns: "Dacă ai şti câte sticle de votcă am băut împreună pe malurile Dâmboviţei ai înţelege". Am înţeles. Aş face-o şi eu pentru un prieten. M-am simţit însă trădat. Văzusem de prea multe ori "Poezia muzicii tinere", "Cum se numeau cei patru Beatles" şi "Câinele grădinarului" ca să accept explicaţia aceea.

Pesemne că prietenia adevărată transcede moralei. Pe de altă parte, îi înţeleg pe cei care îl regretă şi care au beneficiat de ajutorul lui în toţi anii cât a trăit. Oameni de presă, cântăreţi, cetăţeni obişnuiţi. Nu-i înţeleg deloc pe cei care îl plâng acum şi care pe vremea fostului regim făceau frigul în case, se hrăneau cu ce apucau la coada de noapte, cărora li se refuza pâinea pentru că nu aveau buletin de localitate, care îşi hrăneau foamea de cultură cu antena ce le aprţinea şi care rămâneau blocaţi în ascensoare în timpul penelor de curent, deşi erau îndemnaţi să se iubească pe tunuri. Ce resort intern, ce cută a memoriei îi trădează, ce s-a schimbat de la Revoluţie încoace ca să se treacă de la linşaj la onoruri militare? Familia mea a avut de suferit de pe urma lui şi e normal să nu îl am la inimă, şi asta deşi recunosc cu părere de rău că unele poezii ale lui mi-au plăcut.

Dar lumea aceea care l-a călcat în picioare pe Nichita şi pe Eminescu la Cimitirul Bellu de ce s-a dus acolo? Chiar aşa de înrobitoare să fie imaginile şi mesajele transmise de televiziuni încât să ne facă să ne dea liber la asasinatul amintirilor? Nu e drept. În felul acesta vom ajunge să simţim durerea sau fericirea în funcţie de juranlele de ştiri şi de părerile editorilor ignorindu-ne conştiinţa şi bucăţica de istorie pe care am trăit-o. Sufletul mi-e revoltat pentru că printre salvele de puşcă trase la cimitir am auzit încă odată vocea tunătoare a poetului care, rânjind de dincolo de moarte, îmi şoptea la ureche: "V-am mai făcut odată". Ce uşor e să te răzbuni pe poporul pe care l-ai minţit atâta vreme schimbându-ţi doar părul, iar năravul, ba. Rămâne în urmă o operă poetică pe care posteritatea o va aprecia sau nu. Omul însă a scăpat de judecată. Păcat.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

371 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 leo 11.11.2010 15:02

cu o precizare: problema morala e una care poate fi inteleasa. nu ma indigneaza trecutul comunist al lui paunescu, el poate fi explicat, poate fi chiar iertat. ma indigneaza insa stupiditatea unei majoritati enorme a poporului roman, condus de niste subproduse media (ma refer la unii "lideri de opinie") spre concluzia ca adrian paunescu a fost cu adevarat poet, ca a reprezentat ceva pe plan cultural. nu, problema e ca a fost un mare zero! legatura dintre versificatia paunesciana si poezie e exact aceeasi cu legatura dintre lalaielile lui adrian minune si marii compozitori clasici. dar bineinteles ca in romania manelele au o infinit mai mare popularitate. la fel ca si versificarile nesemnificative ale lui paunescu...

 
#2 popiesu 11.11.2010 15:24

cind te numesti furnica, te uiti in oglinda si nu vezi nici macar o furnica inteleg de ce nu poti trai de grija altuia
o sa mori sigur plin de oftica cum se pare ca si traiesti

 
#3 du-te-n pi zda mă-ti şi tu 11.11.2010 15:43

caricatură.

 
#4 Cornel 11.11.2010 16:04

@leomare critic literar te rog ..sa ne scuzi ! Invidia si multa ta prostie isi da cu parerea despre poezia lui Paunescu! sigur nu esti primul sau ultimul dar sigur de pe urma lui a ramas ceva in istoria literaturii romane de la tine crezi ca o sa ?Daca ca om ..se poate oricand ..cu argumente..discuta ..despre opera lui PAUNESCU sa si dea cu parerea neica nimeni ca tine e PENIBIL!

 
#5 cristi p 11.11.2010 16:16

Ingroparea lui AP cu onoruri militare denota ca reabilitarea post mortem a lui Ceausescu (de catre mai bine de 50% din populatie) nu e o intimplare. Romanii chiar au crezut in comunism, un sistem ce s-a potrivit manusa pentru un popor smecher. Comunismul nu a fost o povara ca in celelalte tari est-europene. Eu am renuntat la speranta autohtona in 2000 cind rosii au cistigat alegerile din nou si pe bune. Si asta dupa ce facusera tara praf pina in '96. Atunci am inteles ca pina cind nu dispar fizic, unul cite unul, toti cei care au facut parte din sistem - nici o sansa nu se intrevede. Atunci mi-am luat talpasita si am plecat. M-as intoarce doar atunci cind romanii vor demonstra ca nu-si vor cinta calaii. Dar se pare ca societatea e atit de polarizata incit pentru multi calaii sunt de fapt binefacatori. Pacat de copiii care s-au nascut din anii '80 incoace si care s-au trezit nascuti intr-o tara pe care nu-i merita."Noi" ne meritam soarta (adica macar am avut optiuni), ei insa n-au absolut nici o vina ca parintii lor n-au avut coloana vertebrala.

 
#6 Corina 11.11.2010 16:40

Mor de curiozitate Furi draga daca i-ai citit toata opera; eu am crescut cu toate cartile lui in casa si la vremea adolescentei, le-am parcurs, le-am trait, le-am judecat cu mintea mea de-atunci, le-am asortat cu lacrimi desi la varsta aceea cea mai mare nenorocire era sa mi se rupa o unghie!...e drept ca nu ii citeam opera stand pe scaunel la cozile de la ulei, si nici devorand o portocala greu cucerita la cozile incepute in noapte...poate de-aceea nu-s cuprinsa de frustrari! Toti cei ce l-au cunoscut pe omul acesta in anii lui de glorie, sunt martori ai geniului sau creator! Ce usor iti e sa judeci dintr-o perioada de relativa democratie, acte si gesturi facute intr-o perioada in care nici nu respirai de mai multe ori decat iti dadea voie partidul. Au fost dezbateri intense in zilele din saptamana trecuta, in care CTP-ul si Dragotescu au tinut sa ii pastreze imaginea pe care le-o lasase in timpul vietii , neaducandu-i osanale postmortem...si totusi au conchis ca trecerea si curajul lui de a merge personal la presedintele tarii de-atunci pentru a rezolva probleme personale ale unor oameni care au avut doar norocul sa-l intalneasca si sa-l sensibilizeze cu problemele lor, nu-l prea aveau multi! De ce am inceput intrebandu-te daca i-ai citit toata opera?...pentru ca in miezul regimului, el avea curajul sa <il astepte pe mos Craciun in locul lui mos gerila>....si asta in fata catorva mii de oameni...Si pentru ca te arati deranjat de ideea ca oamenii au calcat in picioare mormintele a 2 <corifei>....daca o sa judec cinic , la fel cat tine, o sa spun : mare lucru! un alcoolic notoriu si un bolnav de sifilis constient dobandit! .....Dar ar fi mult prea trist sa cred ce-am spus anterior....noua ne-a ramas opera fiecaruia si sclipirea lor de geniu!...in rest...DUMNEZEU sa-i judece si sa-i odihneasca, nu unii cu pacate cat casa, care nasc diverse idei doar ca sa-si omoare plictiseala!

 
#7 Adrian Furnica 11.11.2010 16:58

http://ro.wiktionary.org/wiki/superficialitate...sau "Sancta simplicitas".....in rest argumentatia e de prisos...

 
#8 joe 11.11.2010 17:25

Asa cum lui i s-a pus la dispozitie candva o pagina de ziar apoi mai multe si pe care a scris ceea ce il ducea mintea sau talentul asa si tie ti s-a pus la dispozitie un colt de ziar electronic si scriI ce te duce mintea si talentul . El si-a aratat energia , carisma , talentul mai mic sau mai mare , puterea de a coagula oameni de ai promova de a ajuta , de a pupa in * si tot felul . Tu iti arati micimea , frustrarea , lipsa de caracter . Care e diferenta . Istoria se repeta . Niste oameni carora li s-a pus la dispozitie un colt de ziar . Crezi ca tu esti un geniu si el a fost un nimic fara valoare care a pacalit lumea . Spui ca familia ta a suferit din cauza lui . te inteleg . da cu venin daca asta te face dai bataie . o sa cresti in ochii tai .

 
#9 Corina 11.11.2010 17:35

...perfect de acord cu tine! ...vorbesti despre propriul articol, nu?...asta daca achiesam sa-i zicem <articol>

 
#10 nobody 11.11.2010 18:22

Orice cetatean are dreptul la opinie, cel putin asa se presupune ca ar fi normal intr-o democratie. Daca dl. Furnica nu-l are la inima pe Paunescu, ce poti sa faci? Sa-l obligi sa-l iubeasca? Nu-ti place opinia d-lui Furnica, n-o citi. Sau citeste-o. Ba chiar comenteaz-o. Dl Furnica nu-l va iubi in continuare pe Paunescu. Eu nu am citit NICIOADATA vreun vers scris de A.P. Pur si simplu nu ma intereseaza. De fapt nici nu prea am auzit de persoana asta, inainte sa moara. Nici nu place poezia, de oricine ar fi scrisa. Pur si simplu nu inteleg de ce trebuie sa lesin cand aerul vibreaza intr-un anumit fel. Nici nu inteleg de ce lumea se sufoca de indignare cand cineva e contra curentului. Lasa omul sa fie contra, asta este esenta libertatii de expresie.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa