Să ne sacrificăm copiii!
Sunt mulţumit. Avem un potenţial enorm de creştere a pregătirii generaţiilor viitoare pentru că am descoperit că avem miniştrii din ce în ce mai deştepti la învăţământ. De unde ştiu asta? Păi e evident atâta timp cât fiecare ministru care vine acolo găseşte o variantă şi mai bună decât predecesorul pentru sistemul de învăţământ. Şi dacă în ultimii 4 ani au avut loc 5 schimbări (ultima propusă ieri) înseamnă că avem o variantă de 5 ori mai bună decât aveam acum 4 ani. Mie mi se pare logic. Şi de aia sunt mulţumit.
Dacă venim şi cu următoarea propunere de a schimba în fiecare semestru metodologia de admitere la liceu şi numărul de ani de învăţământ gimnazial înseamnă că în fiecare an am avea doi miniştrii la învăţământ, unul mai deştept decât celălalt şi un sistem de învăţământ de două ori mai bun în fiecare an. Astfel după un calcul sumar în 10 ani putem să avem douăzeci de miniştrii la învăţământ şi un sistem de douăzeci de ori mai bun. Iar în 100 de ani, două sute de miniştrii şi un sistem de învăţământ… Dar într-o mie de ani??… Dar în zece mii de ani??? şi să ştiţi că nu va fi greu deloc să găsim persoane pentru postul asta din ce în ce mai deştepte, mai capabile să găsească sisteme din ce în ce mai bune, mai performante, geniale, extraordinar de geniale şi aşa mai departe… E adevărat că vor fi câţiva copii care vor fi bulversaţi de schimbările astea dese dar asta nu contează. Câteva sute de mii. Aşa se cern valorile. Ăia care nu se adaptează să treacă la coada vacii. Părinţii solidari cu copiii lor să fie amendaţi pentru că nu vor pricepe noile sisteme de învăţământ ultraperformante generate de genialii miniştrii crescând astfel încasările bugetare. Profesorii care nu integrează rapid, de pe o zi pe alta noile sisteme să fie obligaţi să aducă bani de acasă tot pentru buget şi tot aşa.
Vă daţi seama că în câteva generaţii vom avea nişte super copii, adaptabili la greutăţile şi vicisitudinile vieţii, de-a dreptul cameleonici, gata să ia viaţa în piept… Înseamnă că un copil cu opt ani de gimnaziu o să aibă la activ cel puţin 16 schimbări majore de sistem de învăţământ asta dacă nu găsim miniştrii din ce în ce mai deştepţi de trei ori pe an. Mamă ce supraoameni vom produce. Numai Supermani, Batmani şi alţi supereroi ai sistemelor de învăţământ. Vor plânge în pumni Harvard, Oxford, Upsala, Cambridge şi toţi fraierii ăştia care se dau mari acum că au universităţi în primele 500 din lume. Păi noi în felul ăsta o să avem liceele în primele 500 de universităţi!! Ce mai! Să-i dăm bătaie… Şi până atunci pe toţi copiii de acum îi considerăm generaţii de sacrificiu şi îi aruncăm la lada de gunoi a istoriei învăţământului. Dar ce contează un sacrificiu de câteva milioane de cetăţeni cu drepturi depline ai ţării atâta timp cât avem în faţă un viitor luminos, de aur…
Gândiţi-vă că vom avea două trei premii Nobel pe an, două trei mii de olimpici internaţionali români care vor ajunge manageri la FMI, Banca Mondial, Bruxeles, Wall-Street, preşedinţi de ţări pe criterii de performanţă şi câte şi mai câte. Zeci de mii de copii străini vor sta la cozi să se înscrie în sistemul gimnazial românesc încă de dinainte de a se naşte (asta printr-o nouă abordare a conceptului spaţio-temporal) vor forma minorităţi ale ţărilor lor în România… japonezi, americani, nemţi şi câte şi mai câte. Iar pentru asta nu trebuie decât să sacrificăm copiii noştri făcând experimente pe generaţiile actuale… Ce-i drept pentru o cauză nobilă… Şi ca să începem cât mai bine, domnilor miniştrii, nu aţi vrea să începeţi cu copiii dumneavoastră? De ce să-i nenorociţi trimiţându-i să studieze pe meleaguri străine, să se chinuie în laboratoare ultradotate printre elveţieni ostili, americani ignoranţi şi nemţi fără simţ practic? Lăsaţii aici să intre în istorie alături de ai noştrii şi numele lor o să intre în istorie ca participanţi la evenimentul care va schimba faţa învăţământului mondial aplicând metoda românească. Ce mândri veţi fi domnilor după aceea?? Eee? Ce ziceţi??
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la....ce-a ajuns invatamantul romanesc, plang de mila copiilor. Am un baietel de noua ani care, disperat de cate teme are, a ajuns sa-mi tina prelegeri cum ca noi adultii nu-i intelegem deloc, ca timpul lor liber trebuie alocat joacai si nu lectiilor, ca doamna invatatoare ar trebui sa mai faca o data clasa a III a ca sa vada cum e sa fii elev, si cate si mai cate argumente al coror realism ma lasa pe mine adultul fara cuvinte. Odata a fost atat de pornit incat m-a intrebat daca Basescu stie prin ce trec copiii. In inocenta lui spera ca presedintele tarii ar putea fi colacul lor de salvare... N-am vrut sa-l dezamagesc si l-am incurajat sa-i scrie. Daca l-as lasa sa se uite la televizor, ar afla sigur raspunsul !.....
"ministrii" ????
Macar scrieti "ministriiii", sa stiti o treaba.
Si acel "nostrii" din final confirma ca sunteti un demn absolvent al scolii de care vorbiti.
e grele, bre! jurnalistu' care scrie depre educatie...
Cit de microcefal trebuie sa fii sa te legi de o greseala de scriere si sa nu vezi mesajul din text...scolari de vita veche cu imaginatie de grebla trecuti scoala de un "domnul Vucea" care masura volumul nu continutul...sau poate sinteti ministrii si voi?
Vezi ca acea "o greseala" de care zici tu "e mai multe". Mult mai multe. De fiecare data cand trebuia sa scrie "ministri", dl ziarist a mai adaugat un "i". Ca si tine, de altfel... Sacul si peticul...
Nu mi se pare acceptabil ca un articol despre starea proasta (lucru cunoscut de noi toti - nu ne spune nimic nou dl Furnica) a invatamantului din ziua de azi sa fie scris de un agramat.
bine scris articolul cu ironie muÅŸcătoare, dar se termină perfect! da domnilor miniÅŸtri... dacă vă place aÅŸa tare să îndobitociÅ£i copii atunci de ce nu începeÅ£i cu propriile odrasle, care oricum de cele mai multe ori sunt doar fiica, băiatu lu.... ?
Din păcate, ÅŸcoala românească a ajuns "meÅŸteÅŸug de tâmpenie" cu atâtea "reforme" ÅŸi "reforme la reforme" ÅŸi "reforme la (...((reforme la reforme"
)...), negândite, nefundamentate, făcute de fiecare ministru după bunul său plac ÅŸi fără o perspectivă clară. Iar noul ministru vrea să rămână ÅŸi el în istoria învăţământului românesc ÅŸi propune o nouă "reformă" considerată de el ca nemaipomenită., fără a Å£ine seama de realităţile ÅŸcolii româneÅŸti (cred că nici nu le cunoaÅŸte prea bine). Asta o spune un om din interiorul sistemului, care a trait/suportat toate reformele/"reformele" din 1968 ăncoace.
- Raspunderea ministeriala ? ... mofturi ale ... moftangiilor ...
Bineinteles , cum au fost ... NUMITI ... acolo , sus , ( cum ... neam de neamul lor n - au visat !... ) se comporta asa cum vedem de 20 de ani .
- Ce " viseaza " noaptea , a doua zi ... pac cu ... " reforma ". Va dati seama cate nopti ... agitate ... au ministeriabilii ? ... noaptea si reforma !
Apoi , grav , de asemenea , ca imediat vin si televiziunile si , dai ... dezbateri , analize , pentru ... NIMIC ...
- Mai bine niste ... psihanalize ... nu le - ar " strica " !
Si noi stam si ne uitam neputinciosi la ei ...
P.S. La asemenea vremuri de ... rastriste , romanului nu i - a mai ramas decat ... " doinele de dor si jale " si ... acatistele !