Vreau să-mi rup picioarele în România
Vreau să-mi rup picioarele în România
Când spre finalul celor 10 kilometri de pârtie am derapat dramatic cu sania şi am intrat cu piciorul într-un stâlp, transformându-mi ligamentele încrucişate în ligamente despletite, n-am putut să nu mă gândesc, în timp ce mă rostogoleam spectaculos, că dacă aş fi avut un minimum de antrenament, cei 10 kilometri de pârtie ar fi fost un vis frumos devenit realitate şi nu un coşmar ortopedic.
Mi-am mai dat seama, în timp ce zăceam inert pe pârtie, că elveţianul e politicos chiar şi în situaţii extereme (cel care venea cu sania în urma mea, îmi urla panicat "daţi-vă, vă rog la o parte, monsieur!") fapt care m-a determinat, inevitabil, să reflectez la diferenţele dintre pârtiile noastre şi pârtiile lor.
Ale lor sunt, evident, mai mari, cum mai mari sunt şi Alpii decât Carpaţii. Totuşi, diferenţa dintre o pârtie de 10 kilometri şi una de 300 de metri nu se justifică doar prin raţiuni geografice. Sunt sigur că într-o sută de ani de exploatat turistic Carpaţii, se putea face o pârtie măcar pe jumătate cât cea din Verbier, Elveţia. În felul acesta poate că cei 10 kilometri de alunecare teribilă m-ar fi găsit mai bine pregătit.
În timp ce îmi pipăiam piciorul ca să văd dacă iese vreun os prin el mi-am mai amintit că în cei 10 kilometri pe care îi parcursesem (accidentul meu s-a petrecut din fericire pe ultima sută de metri) nu văzusem nici un muc de ţigară pe pârtie şi în alunecarea mea teribilă nu mă îngijorase decât posibilitatea de a-mi rupe gâtul, nu şi aceea de a mă rătăci. Pârtia era atât de bine delimitată şi marcată încât chiar dacă aş fi fost un beduin şi nu un român, tot aş fi ştiut pe unde trebuia să o iau. Mi-am amintit apoi de pârtia din Buşteni, unde, după alunecuşul de două minute, singura distracţie pe care o aveam era să număr mucurile de ţigară care ieşeau din zăpadă.
Nu mai pomenesc de ghizi, instructori, restaurantele situate în
vârf de munte, unde aveai totuşi acces şi de străzile imaculate şi
uscate, chiar dacă abia a nins.
Târându-mi piciorul spre telecabină m-am mai gândit că dacă România
ar avea o staţiune similară, aş prefera-o oricând Elveţiei. Poate
doar de dragul zâmbetului românesc mai puţin formal, dar mai sincer
şi a mâncării evident mai bune.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
sigur ca fiecare neantrenat si neavenit trebuie sa se dea odata cu schiurile la St. Moritz, sa se scalde la Monte Carlo, sa viziteze Dubai, sa se dea cu vaporul pe Nil, etc. e dreptul dobandit de orice roman prin revolutie sa se faca de ras peste hotare, sa critice pe toti cei pe care ii viziteaza, dar as zice sa nu fie atat de imbecil sa mai scrie si la ziar. Presupun ca patania s-a derulat cu tot tacamul elvetian, spitalizare, etc. Da, si eu cred ca era mai bine sa va rupeti picioarele la Pucioasa.
pai stai la Pucioasa dle Radu pana la sfarsitul vietii, ca nu te duce nimeni cu forta in Elvetia. Stii vorba aia, il aduci in casa si el vrea tot in grajd..
si ce daca ies * de tigari din zapada....
un elvetian a zis odata ca muntii carpati sint murdari,dar sint VII.ei au omorat tot ce se putea pt.a putea pasuna vacile lor mov peste tot.
asa ca mai bine in * nostru,unde flora si fauna,mai ales fauna,e cea mai bgata din europa.
asa ca mai hai s.i.c.tir
Auzi nea vertyx, sau hai s.i.c.tir, cum ti-o place tie.
cre'ca nu esti departe de adevar, dar totusi ar trebui sa-ti vezi si barna din ochii tai. Frate tu ai vazut caprele negre din poiana - sunt ..... tare sanatoase, si iarba e ..... verde. Nene ce nu intelegi tu este evolutia. Pai daca faci matalutza comparatie cu Poiana de acum 20 de ani ai vede in ce sens este evolutia de care vb plopeste matalutza. Dar din zgarie noroiul tau ai inteles un singur lucru - sa-i dam cu ghioaga in cap baietului care vb frumos de martalogii aia de helveti cu vacile lor. Ca ale noastre sunt ale noastre si sunt super. Si la noi cetina e frate cu rumanul, nu conteste ca rumanul nu este deloc frate cu el.
Articolul e super, comentariul care te-a otarat atata un pic cam simandicos, dar matalutza treci bine de halta Lehliu Gara. Dar daca mai asculti un salam uiti de rele
Wertyxe, nu e de loc "ce daca ies * de tigari". Probabil ca esti un fumator inrait care fumeaza oriunde si oricand si te doare la basca de ceilalti. Chiar nu trebuie sa fie mucuri de tigari peste tot. Dar la o educatie primitiva = comportament primitiv.
pai are fata de dat cu sania! cum sa mergi in elvetia ca sa te dai cu sania? plus, sa mai scrii si un articol pe deasupra pe aceasta tema!
Iti alegi singur cadoul.
Trebuie doar sa raspunzi la cateva intrebari iar apoi iti poti alege premiul.
Inscrie-te acum pe:
http://www.eupanels.com/ro/_/info_chestionar/