|
|
PLANETA NEBUNILOR - 22 noiembrie 2009, 6:45
|
Straniu
A trăit 39 de ani cu un glonţ în inimă
Medicii vietnamezi au anunţat că au extras un glonţ din inima unui fost soldat, care a fost rănit de acest proiectil american în timpul războiului din Vietnam, în urmă cu... 39 de ani, relatează Rompres. Le Dinh Hung, în prezent în vârstă de 60 de ani, a fost operat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un spital din Hanoi, şi îşi revine rapid, a declarat doctorul Nguyen Sinh Hien, care a condus această intervenţie de trei ore. “Este cazul cel mai straniu pe care l-am întâlnit”, a mărturisit chirurgul. “În mod normal, o persoană cu un glonţ în inimă moare imediat dacă nu este operată foarte repede”, a explicat el. Bărbatul a fost lovit în inimă de un glonţ în 1968 în timpul unei lupte în provincia Quang Tri, în apropiere de zona demilitarizată, care separa atunci Nordul comunist de Sud. Pensionat şi tată a trei copii, el trăia de atunci cu dureri cronice provocate de acest corp străin care i-a perforat stomacul înainte de a se opri în inimă.
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul

|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM

|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport

|


|
|