Prietenii lui Dan Petrescu, miliardarul care s-a prăbușit cu avionul, contestă RAPORTUL tragediei. S-au trimis scrisori la autoritățile italiene

EXCLUSIV Prietenii lui Dan Petrescu, miliardarul care s-a prăbușit cu avionul, contestă RAPORTUL tragediei. S-au trimis scrisori la autoritățile italiene

Apropiații lui Dan Petrescu, miliardarul care în 2021 a murit alături de toată familia în urma unei tragedii aviatice, contestă raportul care stabilește cauzele acestei tragedii. Potrivit surselor Gândul, către autoritățile italiene care au anchetat accidentul aviatic ar fi fost trimise scrisori prin care ar fi contrazise datele raportului final. Cauza cea mai probabilă a […]
Nicușor Dan, măsuri de securitate națională: „O să am o discuție cu ministrul Apărării și cu Șeful Statului Major”

VIDEO Nicușor Dan, măsuri de securitate națională: „O să am o discuție cu ministrul Apărării și cu Șeful Statului Major”

Președintele Nicușor Dan a oferit câteva declarații jurnaliștilor, care l-au întâmpinat în fața casei, iar printre subiectele abordate a fost și securitatea națională, în contextul războiului de la granița cu România.  Președintele Nicușor Dan a fost întrebat cu privire la măsurile de securitate națională, pe care România ar urma să le implementeze, având în vedere […]

ACTUALITATE Florin Călinescu: „Ei i-au pus pe toți și tot ei i-au mâncat pe toți”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Ai aflat! Cu Ionuț Cristache, invitatul Florin Călinescu a criticat instabilitatea partidelor, traseismul politic și tratarea cinică a unor figuri publice de către propriii colegi de partid.El a pornit de la cazul Elenei Lasconi pe care îl consideră reprezentativ pentru situația întregului sistem. Urmărește aici, integral emisiunea lui […]

INTERVIU EXCLUSIV ”Vulcanul” din EDUCAȚIE, gata să erupă după rapoartele critice? Expert: ”Avem de rupt pisica și de scos elefantul din încăpere, altfel murim”

Marian Staș, specialist în politici educaționale și principalul promotor al ideii de Școli-pilot, a făcut pentru Gândul o analiză completă și complexă a școlii și a educației din România, aflată până acum mai mult teoretic și mai puțin practic sub umbrela devizei proiectului „România Educată”. Expertul în educație susține că, în fibra lui, proiectul a […]

POLITICĂ CONCLUZIILE consultărilor de la Cotroceni: Grup tehnic de lucru pentru realizarea unui plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice

Președintele României, Nicușor Dan, a invitat miercuri toate partidele politice la consultări pentru formarea noului Guvern. Șeful statului mizează pe participarea social-democraților la formarea noului Guvern, de preferat cu Ilie Bolojan în funcția de premier.  UPDATE, ORA 20.35 „Delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului minorităților naționale – au subliniat, la […]

POLITICĂ Ion CRISTOIU: Ambasada SUA dă un semnal puternic – JOS LABELE DE PE OPOZIȚIA SUVERANISTĂ!

„Ambasada SUA dă un semnal puternic: JOS LABELE DE PE OPOZIȚIA SUVERANISTĂ!”, scrie Ion Cristoiu, într-o postare pe X. Comentariul face referire la întâlnirile cu „diverși lideri de partid”, pe care le-a avut însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la București, miercuri. „Cu fiecare și-a făcut poză, postată mai apoi pe site-ul Ambasadei. Ce […]

Actualitate

O nouă ERĂ geopolitică după decizia Germaniei de a desfășura 5.000 de militari în Lituania. „Un act solitar, dar o schimbare critică în Europa”

ANALIZĂ O nouă ERĂ geopolitică după decizia Germaniei de a desfășura 5.000 de militari în Lituania. „Un act solitar, dar o schimbare critică în Europa”

Decizia Germaniei de a desfășura o forță permanentă de 5.000 de soldați în Lituania este semnificativă și semnalează următoarea fază a unei noi ere geopolitice. Una dintre întrebările fundamentale ale acestei ere este legată de măsura în care SUA își vor limita expunerea militară și financiară la sistemul global. În acest scop, Washingtonul a cerut […]

EXTERNE Japonia are în vedere achiziționarea de  echipamente MILITARE, înaintea unei noi etape a negocierilor cu SUA

ACTUALITATE Ce se întâmplă în creierul tău când amâni alarma dimineața. Face mai mult rău decât bine

Dinamo, de neoprit: a transferat un fotbalist din Germania! „Noul atacant al clubului nostru”

SPORT Dinamo, de neoprit: a transferat un fotbalist din Germania! „Noul atacant al clubului nostru”

Dinamo este de neoprit și continuă să își întărească lotul pentru sezonul viitor. „Câinii” au oficializat două transferuri importante, ambele de perspectivă, semn că șefii clubului pregătesc o strategie pe termen lung. Luca Bărbulescu și Cristian Mihai sunt cele mai noi achiziții ale echipei pregătite de croatul Zeljko Kopic. Luca Bărbulescu vine din Germania Primul […]

Politică ›

Partidul anti-imigrație Chega devine a DOUA cea mai mare forță politică din Portugalia

EXTERNE Partidul anti-imigrație Chega devine a DOUA cea mai mare forță politică din Portugalia

Partidul anti-imigrație Chega din Portugalia a înregistrat miercuri o nouă victorie politică pentru extrema-dreaptă europeană, după ce a obținut al doilea cel mai mare număr de locuri din Parlament – ceea ce înseamnă că va deveni principalul partid de opoziție parlamentară față de noul Guvern. Chega, care înseamnă „Destul”, a obținut 60 din cele 230 […]
Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

NEWS ALERT Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

Gigi Becali: George Simion are o traumă acum. Cu 42%, două săptămâni s-a trezit și a adormit ca președinte

POLITICĂ Gigi Becali: George Simion are o traumă acum. Cu 42%, două săptămâni s-a trezit și a adormit ca președinte

Gigi Becali crede că Nicușor Dan ar trebui să-l propună ca premier un politician din partidul care a câștigat alegerile parlamentare de la 1 decembrie 2025, adică din Partidul Social Democrat.  „O să fie cineva care o să speculeze. Sistemul l-a pus. Bine, mă, m-a pus sistemul.  Dar să vă spun, dar vrem sau nu […]
Victor Ponta: „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”

VIDEO Victor Ponta: „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”

Victor Ponta, fost candidat independent la alegerile prezidențiale, a vorbit miercuri seară, la România TV, despre formarea noul guvern din țara noastră. „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”, a precizat Victor Ponta. „Haideți să stabilim un lucru, că vorbeam noi, de-a lungul timpului… Nicușor Dan, […]
Gigi Becali: Românii care au bani la bănci străine să investească în companiile de stat

POLITICĂ Gigi Becali: Românii care au bani la bănci străine să investească în companiile de stat

Gigi Becali, după ce a purtat discuții cu președintele Nicușor Dan,  a declarat pentru presă ce trebuie să facă românii pentru a supraviețui în criza economică curentă. „Românii care au bani la bănci străine să investească în companiile de stat. Asta am spus. Eu am spus și de TVA – măriți TVA?  Președintele a spus […]
Victor Ponta: Sunt convins că Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump

POLITICĂ Victor Ponta: Sunt convins că Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a discutat cu jurnalistul Victor Ciutacu despre situația electoratului naționalist post-alegeri și convorbirea dintre Nicușor Dan și Donald Trump.  „Eu înclin să cred că totuși, nu suntem într-o țară de demenți, în care un nebun ajunge la Cotroceni și minte universul că a vorbit cu președintele SUA, fără ca ăla […]

POLITICĂ Crin ANTONESCU: „Reducerea deficitului fără taxe e o iluzie/ Să n-ajungem să regretăm regimul Iohannis!”

Crin Antonescu a criticat dur primele mișcări pe care le-a făcut Nicușor Dan din funcția de președinte. Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, fostul candidat la prezidențiale a declarat că:”Orice candidat la președinție care ajunge să dea în scris că nu va crește taxe sau orice altă autoritate care face asta se descalifică din momentul […]

POLITICĂ USR își va alege noul lider: Biroul Național al partidului a stabilit calendarul alegerilor interne

Biroul Național al USR a stabilit, miercuri, calendarul alegerilor interne pentru alegerea noului președinte al partidului. Președintele USR este ales prin vot direct și secret, pe o platformă securizată online, de către toți membrii partidului. Până la 2 iunie se pot depune candidaturile, între 11 și 13 iunie are loc primut tur (vot electronic), între 14 […]

Actualitate

Marius Tucă Show începe joi, 29 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe joi, 29 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”    
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 29 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Sorin Grindeanu

EMISIUNI „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 29 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Sorin Grindeanu

Pasiunea ascunsă a lui Hitler pentru BOLIZI de lux. Cum arăta bijuteria auto preferată de liderii naziști, inclusiv de Ion Antonescu

AUTO Pasiunea ascunsă a lui Hitler pentru BOLIZI de lux. Cum arăta bijuteria auto preferată de liderii naziști, inclusiv de Ion Antonescu

Hitler avea o pasiune aparte pentru automobilele de lux, în special pentru cele fabricate de Mercedes-Benz. Modelele conduse de dictatorul nazist erau veritabile bijuterii tehnice, construite cu investiții uriașe și, deseori, cu muncă forțată în fabricile care colaborau cu regimul nazist. Mareșalul Ion Antonescu, aliatul lui Hitler, deținea o mașină identică cu cea a liderului […]
Facturile la ENERGIE s-ar putea dubla din luna iulie. Ministerul Energiei promite un sprijin modest de câteva zeci de lei în loc de plafonare

ACTUALITATE Facturile la ENERGIE s-ar putea dubla din luna iulie. Ministerul Energiei promite un sprijin modest de câteva zeci de lei în loc de plafonare

Cu doar o lună înainte de expirarea schemei de plafonare a prețurilor la energie, milioane de români nu știu cum vor arăta facturile lor din iulie. Ministerul Energiei promite un sprijin modest, de câteva zeci de lei lunar, dar fondurile necesare lipsesc, iar riscul unor facturi aproape duble este tot mai real. După doi ani […]
Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

SPORT Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

După despărțirea de Marius Șumudică, Rapid a anunțat că intră într-un proces de reconstrucție din temelii a clubului, atât pe partea administrativă, cât și în ceea ce privește banca tehnică. Acționarul majoritar din Giulești, Dan Șucu, este în căutarea unei soluții solide pentru viitorul echipei. În culise începe să se contureze tot mai clar varianta […]

SPORT Canotorii au ajuns la Plovdiv, pentru „EUROPENE”. Maria Lehaci, campioană olimpică la Paris: „Prima cursă e de recunoaștere. Din a doua începe lupta”

Aproape opt ore a durat drumul făcut de canotorii din loturile naționale până la Plovdiv, orașul din Bulgarua care în acest an va găzdui Campionatele Europene de canotaj. Un drum făcut cu autocarul, în care au existat și câteva opriri până la destinație. Lehaci: „Sunt valuri destul de mari” Maria Lehaci, campioană olimpică la Paris, […]

ACTUALITATE Ce este codul roșu de intervenție a SMURD și ce implică planul alb. Explicațiile medicului urgentist Diana Cimpoeșu

Ce înseamnă declanșarea simultană a planului roșu de intervenție SMURD și a planului alb în spitale? Explicațiile vin din partea medicului urgentist Diana Cimpoeșu, de la UPU-SMURD Iași. Codurile respective sunt sinomime cu mobilizarea rapidă într-o criză medicală de proporții. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, explică, pentru Ziarul De Iași, faptul că declanșarea […]

Știri externe ›

Președintele Indoneziei este dispus să deschidă relațiile DIPLOMATICE cu Israelul, dacă acesta va recunoaște un stat palestinian

EXTERNE Președintele Indoneziei este dispus să deschidă relațiile DIPLOMATICE cu Israelul, dacă acesta va recunoaște un stat palestinian

Președintele Indoneziei, Prabowo Subianto, a declarat, miercuri, că ar fi dispus să stabilească relații diplomatice cu Israelul, dacă acesta va recunoaște un stat palestinian. Indonezia, națiune cu o populație majoritar musulmană, nu are relații diplomatice cu Israelul și a cerut în mod constant aplicarea unei soluții a două state pentru conflictul israeliano-palestinian. „Cu diferite ocazii, […]

EXTERNE GRECIA anunță măsuri mai dure în privința solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse

POLITICĂ Președintele Ungariei vine în România. Participă la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, într-o vizită privată

Trump este „dezamăgit” de atacurile Rusiei asupra Ucrainei /„Vom răspunde altfel” dacă PUTIN „tergiversează lucrurile”

VIDEO Trump este „dezamăgit” de atacurile Rusiei asupra Ucrainei /„Vom răspunde altfel” dacă PUTIN „tergiversează lucrurile”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat ”dezamăgit”, miercuri seară, de continuarea de către Rusia a războiului împotriva Ucrainei, afirmând că își va da seama în următoarele săptămâni de intențiile omologului său, Vladimir Putin. Întrebat, la un eveniment, dacă președintele Rusiei, Vladimir Putin, chiar intenționează oprirea războiului, Donald Trump, a afirmat că, în acest moment, […]

Economic ›

Piețele românești, mai pline de roșii! Inspectorii le verifică dacă conțin pesticide peste limita legală

AGRICULTURĂ Piețele românești, mai pline de roșii! Inspectorii le verifică dacă conțin pesticide peste limita legală

Piețele românești sunt tot mai pline de roșii românești cultivate în sere. Inspectorii verifică dacă legumele conțin pesticide mai mult decât limita legală și dacă au fost crescute forțat.  Inspectorii fitosanitari au început controalele în piețe încă de dimineață și au verificat actele producătorilor și ale comercianților, prelevând probe pentru analizele de laborator. Controalele au vizat […]
Transgaz și omologii din Bulgaria, Grecia, Moldova și Ucraina oferă un produs nou pentru a facilita livrările de GAZE naturale către Ucraina

ECONOMIE Transgaz și omologii din Bulgaria, Grecia, Moldova și Ucraina oferă un produs nou pentru a facilita livrările de GAZE naturale către Ucraina

Operatorii sistemelor de sistem și transport al gazelor naturale (OST) din Bulgaria, Grecia, Moldova, România și Ucraina propun împreună un produs de capacitate grupată pe rute pentru a facilita transportul gazelor naturale din Grecia în Ucraina, pentru perioada iunie – octombrie 2025, conform unui comunicat comun. Transgaz SA, Bulgartransgaz EAD, DESFA SA, Vestmoldtransgaz SRL și […]
Financial Times: Acum este momentul redeschiderii dezbaterii despre obligațiunile comune în ZONA EURO

ANALIZĂ Financial Times: Acum este momentul redeschiderii dezbaterii despre obligațiunile comune în ZONA EURO

Uniunea Europeană are șansa de a alunga temerile investitorilor și de a promova euro ca monedă de rezervă, în contextul potențialei erodări a rolului dolarului american, comentează cotidianul Financial Times, care pledează pentru redeschiderea dezbaterii pe tema lansării obligațiunilor comune în zona euro. Dolarul își pierde statutul de monedă sigură de rezervă, lucru semnalat de […]
Donald Trump salută deschiderea UE pentru REMEDIEREA disputelor comerciale cu SUA /„Este un eveniment pozitiv”

COMERȚ Donald Trump salută deschiderea UE pentru REMEDIEREA disputelor comerciale cu SUA /„Este un eveniment pozitiv”

Președintele american, Donald Trump, a salutat, marți, semnalele Uniunii Europene în sensul negocierilor comerciale cu Statele Unite, exprimând speranța că acest lucru va permite depășirea impasului și evitarea taxelor vamale. ”Am fost extrem de satisfăcut să anunț intenția de a impune tarife de 50% Uniunii Europene, mai ales în contextul ritmului lent al negocierilor cu […]
Consiliul Fiscal consideră că în contextul deficitului bugetar: „Nu putem evita creşterea taxelor şi impozitelor”

FINANCIAR Consiliul Fiscal consideră că în contextul deficitului bugetar: „Nu putem evita creşterea taxelor şi impozitelor”

Reducerea deficitului bugetar nu se poate realiza doar prin tăierea cheltuielilor, a afirmat marți, în Parlament, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. Fostul ministru a precizat că, inevitabil, va trebui să se pună problema majorării unor taxe și impozite, comparând gaura din bugetul României cu o cangrenă: „Acest deficit bugetar pe care îl avem acum este […]
ACHIZIȚIE importantă pentru Transgaz. Operatorul de transport gaze naturale cumpără 51% din compania Petrostar Ploieşti / Detalii tranzacție

ULTIMA ORĂ ACHIZIȚIE importantă pentru Transgaz. Operatorul de transport gaze naturale cumpără 51% din compania Petrostar Ploieşti / Detalii tranzacție

Transgaz (TGN), operatorul de transport gaze naturale, a anunţat la Bursa de Valori că a achiziţionat 51% din Petrostar Ploieşti, companie de proiectare şi consultanţă pentru industria extractivă de petrol şi gaze, printr-o majorare de capital social de 4,5 mil. lei. “Transgaz SA informează investitorii că s-a finalizat subscrierea integrală a acţiunilor emise de Petrostar […]

Actualitate

Licitație cu plic închis. Două clădiri istorice din Iași, scoase la vânzare. Cât valorează imobilele

IMOBILIARE Licitație cu plic închis. Două clădiri istorice din Iași, scoase la vânzare. Cât valorează imobilele

Două clădiri-simbol din centrul Iașului, aflate în patrimoniul Orange România, sunt scoase la vânzare prin licitație cu ofertă în plin închis. Valoarea totală de pornire a celor două clădiri istorice de pe strada Lăpușneanu depășește 4 milioane de euro, scrie Ziarul De Iași. Cea mai recentă proprietate listată este o clădire istorică cu suprafață construită […]
29 MAI, calendarul zilei: Adrian Paul împlinește 66 de ani/ Mor Mihail Sebastian și Dennis Hopper

ACTUALITATE 29 MAI, calendarul zilei: Adrian Paul împlinește 66 de ani/ Mor Mihail Sebastian și Dennis Hopper

Când vine vorba de FRUMUSEȚE, multe românce preferă să își facă procedurile acasă. Cât cheltuie femeile, în medie, pe produse cosmetice și tratamente

VIDEO Când vine vorba de FRUMUSEȚE, multe românce preferă să își facă procedurile acasă. Cât cheltuie femeile, în medie, pe produse cosmetice și tratamente

Manichură, gene, vopsit… sunt servicii pentru care femeia modernă ajunge lunar la salon, însă pe cât sunt de importante pentru încrederea de sine, pe atât sunt de costisitoare. Nu e de mirare că tot mai multe femei îmbrățișează trendul natural, care ajută la economisirea banilor. În medie, româncele cheltuie între 500 și 1.000 lei pe […]
Bulgaria va primi, cel mai probabil, acordul Comisiei Europene pentru aderarea la zona EURO începând cu 2026, spun oficiali – Reuters

EXTERNE Bulgaria va primi, cel mai probabil, acordul Comisiei Europene pentru aderarea la zona EURO începând cu 2026, spun oficiali – Reuters

Comisia Europeană va da probabil undă verde Bulgariei pe 4 iunie pentru a adopta moneda euro de la începutul anului 2026, au declarat mai mulți oficiali din zona euro, ceea ce face ca Bulgaria să fie a 21-a țară care aderă la zona monedei unice, relatează Reuters. Comisia Europeană va publica miercurea viitoare un „raport […]
Înălțarea Domnului: Tradiția și semnificația vopsirii ouălor în roșu

RELIGIE Înălțarea Domnului: Tradiția și semnificația vopsirii ouălor în roșu

Pe malul mării Tiberiadei, Iisus Hristos s-a arătat apostolilor săi în timp ce se pregăteau să se îmbarce în barcă pentru a pescui. Stând pe țărm, Iisus le-a cerut ceva de mâncare. Ucenicii lui au spus că nu aveau, iar Domnul le-a spus să-și arunce mrejele în partea dreaptă a bărcii. Au aruncat-o și au […]
Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente, în aceste zile, dar mulți dintre ei n-au mai atins o armă de peste 20 de ani

VIDEO Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente, în aceste zile, dar mulți dintre ei n-au mai atins o armă de peste 20 de ani

Mii de militari rezerviști din toată țara sunt chemați la antrenamente, însă mulți n-au mai atins o armă de peste două decenii, astfel că revenirea în poligon a fost pentru ei o adevărată provocare. Timp de patru zile, în poligonul din comuna Redea, județul Olt, peste 5.000 de rezerviști sunt chemați la instrucție, dar prezența […]

ACTUALITATE CCR dezbatere dacă declarațiile de AVERE ale demnitarilor trebuie să includă și bunurile și veniturile soților

Curtea Constituțională a României are joi, în ședința de plen, un dosar în pronunțare care vizează o excepția de neconstituționalitate a obligației de publicare în declarațiile de avere ale demnitarilor a bunurilor și veniturilor soțului/soției și copiilor. Dosarul de pe masa CCR, nr. 2296D/2019, format ca urmare a sesizării Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 45/301/2018, […]

UTILE Ce AMENZI riscă locatarii din Craiova care își usucă rufele în afara balconului, acest lucru fiind interzis încă din 2023

Mai multe asociații de proprietari din Craiova au început să-și avertizeze locatarii, prin afișe lipite la intrarea în scări, că riscă amenzi dacă își mai usucă rufele în afara balconului. Măsura vine în urma unei solicitări a Poliției Locale și a unei Hotărâri a Consiliului Local din 18 decembrie 2023, potrivit publicației Gazeta de Sud. […]

Știri externe ›

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA s-a întâlnit cu liderii partidelor: „Democrația este mai puternică atunci când toate vocile sunt auzite”

POLITICĂ Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA s-a întâlnit cu liderii partidelor: „Democrația este mai puternică atunci când toate vocile sunt auzite”

Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA la București, Michael Dickerson, s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu (PSD), Ilie Bolojan (PNL), George Simion (AUR), Dominic Fritz (USR) și Kelemen Hunor (UDMR), potrivit unui anunț postat miercuri pe pagina de X a Ambasadei. În postările Ambasadei SUA în România, la pozele cu cei cinci lideri ai […]
UNRWA lansează noi critici la adresa sistemului israelian de distribuție a ajutoarelor în Gaza. „Acoperă atrocități”

EXTERNE UNRWA lansează noi critici la adresa sistemului israelian de distribuție a ajutoarelor în Gaza. „Acoperă atrocități”

Israelul a bombardat Aeroportul internațional din SANAA, în contextul atacurilor cu rachete lansate de militanții huthi

VIDEO Israelul a bombardat Aeroportul internațional din SANAA, în contextul atacurilor cu rachete lansate de militanții huthi

Avioane militare israeliene au bombardat din nou, miercuri, Aeroportul internațional din Sanaa, Yemen, aflat sub controlul militanților huthi, în contextul atacurilor cu rachete care vizează constant Israelul. De când Israelul a atacat ultima dată Yemenul, pe 16 mai, militanții huthi au lansat cel puțin șapte rachete și numeroase drone spre Israel, ultimul atac având loc […]
Țara europeană care a aprobat vânzarea de carne de URS. Măsura a provocat revoltă în rândul iubitorilor de animale

EXTERNE Țara europeană care a aprobat vânzarea de carne de URS. Măsura a provocat revoltă în rândul iubitorilor de animale

Carnea de urs brun, o specie protejată în UE, ar putea fi în curând disponibilă pentru consum în Slovacia, după ce guvernul populist a aprobat vânzarea acesteia pentru public. Luna trecută, Cabinetul a autorizat un plan de a împușca aproximativ un sfert din cei 1.300 de urși bruni ai țării, ca răspuns la unele incidente […]
Reuters: Surse la curent cu negocierile au dezvăluit CONDIȚIILE lui Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

EXTERNE Reuters: Surse la curent cu negocierile au dezvăluit CONDIȚIILE lui Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Condițiile președintelui Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina includ un angajament în scris din partea liderilor occidentali să oprească extinderea NATO spre est și ridicarea unei părți din sancțiunile impuse Rusiei, potrivit a trei surse ruse la curent cu negocierile. După ce a vorbit cu președintele american Donald Trump timp de mai […]
UE și NATO exprimă solidaritate cu Cehia, vizată de atacuri cibernetice atribuite CHINEI

VIDEO UE și NATO exprimă solidaritate cu Cehia, vizată de atacuri cibernetice atribuite CHINEI

Uniunea Europeană a condamnat vehement, miercuri, o serie de atacuri cibernetice care au vizat sisteme informatice ale instituțiilor din Cehia, acțiunile fiind atribuite Chinei. ”Astăzi, Uniunea Europeană și NATO consideră că o entitate susținută de statul chinez este responsabilă de o campanie de atacuri cibernetice împotriva Cehiei. Acest atac este inacceptabil, iar Uniunea Europeană nu […]

EXTERNE Macron efectuează o vizită oficială în Indonezia/ Franța trebuie să fie o „putere de ECHILIBRU” între China și SUA

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua, miercuri, o vizită oficială în Indonezia, unde îl va întâlnit pe omologul său Prabowo Subianto, pentru a discuta despre parteneriatul strategic dintre cele două state. Emmanuel Macron va apăra postura de „putere de echilibru” a Franței între Statele Unite și China, cu ocazaia celei de-a doua etape a călătorie […]

VIDEO Peste 40 de persoane, RĂNITE la un centru de distribuție de AJUTOARE în Gaza. Mulțimea a rupt gardurile, trupele israeliene au tras

Haosul a izbucnit în a doua zi de operațiuni de distribuire de ajutoare în Gaza de către un nou grup susținut de SUA. Palestinienii disperați au rupt gardurile și au năvălit în centrul de distribuire a alimentelor. Trupele israeliene din apropiere au tras focuri de avertisment, făcând oamenii să fugă în panică. Un jurnalist Associated […]
Zelinsky se IMPUNE în etapa de drift din fața Palatului Parlamentului

SPORT Zelinsky se IMPUNE în etapa de drift din fața Palatului Parlamentului

Pilotul ucrainean Roman Zelinsky a câștigat prima etapă a sezonului în RoDrift, organizată în Piata Constituției din Capitală și unde au fost prezenți aproape 10.000 de spectatori, în ciuda vremii ploioase. Sezonul 2025 în Campionatul Național de Drift a debutat spectaculos, un total de 80 de piloți din 6 țări fiind înscriși pe lista de […]
Ce spun „greii” tenisului despre marele Rafael Nadal și PERFORMANȚA sa de la Roland Garros. „E cea mai mare dominare din orice sport”

SPORT Ce spun „greii” tenisului despre marele Rafael Nadal și PERFORMANȚA sa de la Roland Garros. „E cea mai mare dominare din orice sport”

Analize și reacții ale experților Eurosport de la Roland Garros despre cele mai importante evenimente de la turneu, printre care și festivitatea pentru Rafael Nadal, care a scris istorie la Grand Slam-ul din Paris. Urmăriți Roland Garros în direct pe Eurosport între 25 mai și 8 iunie și fiecare punct de pe fiecare teren pe […]
Analiza SEZONULUI pentru Dinamo. De ce a încheiat ultima în play-off-ul Superligii. „Am setat recompense foarte mari pentru primul loc, uitând restul”

SPORT Analiza SEZONULUI pentru Dinamo. De ce a încheiat ultima în play-off-ul Superligii. „Am setat recompense foarte mari pentru primul loc, uitând restul”

Andrei Nicolescu a analizat sezonul încheiat și a anunțat că erau prime importante pentru primul loc. Dinamo a intrat în play-off de pe locul cinci, cu 51 de puncte, și a terminat pe șase, cu 31 de puncte. Roș-albii au încheiat un sezon în care au reușit calificarea în play-off, dar în lupta pentru titlul […]