Ambiţia lui Crin: PNL să devină partid de 30 la sută. Care este, în opinia liderului liberal, „gradul de probabilitate” al unei alianţe PNL – PSD

de Adrian POPESCU Postat la: 30.01.2010 18:50 Ultima actualizare: 30.01.2010 19:11

Crin le-a întregit aleşilor liberali terapia de grup începută în ajun: „Băsescu s-ar putea să fie nevoit de realitate sau de stradă să caute soluţii pragmatice de avarie”

Încântare unanimă printre participanţii la întrunirea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, din Poiana Braşov: venit, sâmbătă dimineaţă, la partea a doua a reuniunii - după ce fusese aşteptat zadarnic vineri seară - liderul partidului, Crin Antonescu s-a grăbit să le "întregească" aleşilor liberali terapia de grup începută în ajun de Ludovic Orban, Radu Stroe&Co.

În locul anunţatei dizertaţii despre "Principalele măsuri susţinute de PNL în reforma administraţiei publice locale. Descentralizarea şi autonomia locală.", el le-a oferit colegilor săi o cuvântare de aproape 25 de minute, menită să le întărească atât rezistenţa în faţa "partidului-stat PDL, ajuns la proporţiile şi la intensitatea PSD-ului lui Adrian Năstase din 2004", cât şi încrederea într-o revenire la guvernare mai apropiată decât s-ar putea crede. Din păcate însă, doar jumătate din cei vreo 500 de aleşi locali liberali strânşi în Poiana Braşov au mai stat să-l asculte, ceilalţi "evaporându-se" fără jenă în pauza dinaintea alocuţiunii lui Crin Antonescu!

"Băsescu şi Guvernul Boc-Udrea duc ţara de râpă, la propriu!"

După o scurtă "încălzire" a auditoriului cu o referire la "guvernarea catastrofală a României în 2009 de către PDL şi PSD, după ce Mircea Geoană şi ai lui s-au dus la guvernare împreună cu PDL-ul imediat ce li s-a deschis poarta de la Cotroceni", liderul liberal şi-a mutat tirul acuzelor asupra lui Traian Băsescu şi a "Guvernului Boc-Udrea, care duc ţara de râpă, la propriu, se vede cu ochiul liber". Acest lucru ar putea însemna însă pentru liberali o oportunitate de revenire rapidă la guvernare "dacă vor exista condiţiile să putem face ceva, deşi n-am nici o speranţă cu privire la buna-credinţă a celui şia a celor ce decid astăzi în România".

"Sunt primul care să doresc să guvernez, chiar mâine dacă se poate, în seara asta dacă se poate, dar cu o singură precizare: dacă am minime garanţii că guvernarea nu înseamnă o prezenţă formală, de participanţi mituiţi la guvernare", le-a explicat Crin colegilor săi, îmbărbătaţi imediat şi cu anunţul că "încă în această primăvară, Traian Băsescu s-ar putea să fie nevoit de realitate sau de stradă să caute soluţii pragmatice de avarie, pentru a salva ce mai e de salvat în această ţară, aşa că trebuie să fim gata şi mâine, dacă va fi cazul, să intrăm la guvernare, dacă vor exista condiţiile să putem face ceva".

"Scorul de 20% de la prezidenţiale ar fi putut fi şi mai bun!"

Imediat însă, "vestea bună" a fost completată cu un avertisment destinat celor ce se grăbiseră să o salute cu o salvă de aplauze: "Intrarea la guvernare nu înseamnă protecţie socială pentru câteva zeci, câteva sute sau câteva mii dintre noi!".

Avertisment pe care Crin Antonescu n-a ezitat să-l dubleze apoi şi cu un reproş referitor la rezultatul de la prezidenţiale: "Scorul de 20% pe care l-am obţinut în condiţii dintre cele mai grele, cel mai mare al PNL din 1990, ar fi fost şi mai bun dacă toţi cei care poartă culorile acestui partid s-ar fi bătut cu deplină încredere şi cu toată eficienţa"! Aceasta în chip de argument pentru "încrederea că PNL poate să urce de la 20% la peste 30% şi să devină principalul partid din România, capabil să câştige alegerile locale şi parlamentare din 2012".

Până atunci însă, el le-a cerut aleşilor locali liberali "rezistenţă din toate puterile" în faţa "abuzului, şantajului şi presiunilor portocalii", făgăduindu-le totodată că "din fiecare abuz de-al lor, oricât de mic, vom face un scandal cât se poate de mare, în mass-media, în Parlament şi la Bruxelles".

"Cu PSD, doar colaborare, nu alianţă politică!"

Referindu-se la relaţiile cu PSD, liderul liberal a insistat, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii LAL, că acestea "trebuie să fie doar de colaborare, la nivel parlamentar şi la nivel local, de exemplu când e vorba de apărarea statului de drept sau a regimului aleşilor locali, dar în nici un caz o alianţă politică". "Pentru mine e greu de conceput o alianţă politică de felul celei propuse de domnul Voiculescu, mai ales după toate păţaniile noasre de până acum în diverse alianţe, nu există un grad de probabilitate prea ridicat pentru ca o asemenea alianţă să aibă loc, sunt prea multe lucruri diferite între noi până la a putea discuta despre o asemenea alianţă", a mai spus Crin Antonescu.

ANI: "Cum poţi avea încredere într-o instituţie condusă de o persoană ca domnul Macovei?

Preşedintele PNL s-a referit, de asemenea, şi la "acţiunile din ultima vreme" ale Agenţiei Naţionale de Integritate, afirmând că "aici nu e vorba doar de o dimensiune juridică, ci şi de o dimensiune politică, nu întâmplător, probabil, oameni care s-au arătat în toată această perioadă incomozi pentru putere sunt în această situaţie". După care, "fără nici o legătură cu aceste cazuri", Crin Antonescu a concluzionat: "Nu înţeleg cum dl. Macovei, parcă aşa îl cheamă, continuă să se afle în fruntea acestei instituţii, după ce s-au dat publicităţii înregistrările cu Bogdan Chireac şi cu cine mai discutau dânşii acolo, n-am avut nimic, nici o explicaţie în sensul acesta. Şi atunci, cum poţi avea încredere într-o instituţie condusă de o persoană atât de puţin credibilă?"

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

16 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Traian 30.01.2010 18:57

Acest guvern nu ar fi fost atat de puternic fara Elena Udrea in componenta.

 
#2 Salut 30.01.2010 19:43

Romania era impreuna si pe mana cu arabii sa fie rapiti intentionat jurnalistii de ctre arabi,Romania era pe mana si impreuna cu arabii dinainte de rapirea jurnalistilor de catre arabi

 
#3 Salut 30.01.2010 19:43

Romania a fost impreuna si pe mana cu arabii sa faca atentatele teroristice impreuna in America asupra turnurilor gemene dinainte de revolutia din Romania astfel au fost pe mana si impreuna cu arabii si la atentatele teroristice in Uniunea Europeana au fost implicati si au fost impreuna si pe mana si cu Puterile inainte de revolutia romana in Romania .Doreau razboi.

 
#4 Salut 30.01.2010 19:46

Romania a fost impreuna si pe mana cu arabii sa faca atentatele teroristice asupra turnurilor gemene in America inainte de revolutia romana in Romania si alaturi si impreuna cu Puterile ca si la atacurile teroristice in Uniunea Europeana

 
#5 Salut 30.01.2010 19:49

Bravo ma pentru a ne conduce Uniunea Europeana si pentru vize ati devenit aliati.Doreati razboi.

 
#6 Salut 30.01.2010 19:51

Ati creeat revolutii si atacuri teroristice deoarece doreati razboi.Doreati razboi.

 
#7 reRepetentii cu dizertatii 30.01.2010 20:28

La liberali, reRepetenÅ£ii susÅ£in dizertaÅ£ii. Despre ce ? Păi sigur că despre chiul ÅŸi repetenÅ£ie. Din moment ce partidul stăpân e condus de un prostănac, nu e normal ca partidul sclav să fie condus de un chiulangiu repetent a jumătate de facultate ? Urmează dizertaÅ£ia beÅ£ivului ÅŸi apoi dizertaÅ£ia turnătorului securist.

 
#8 Liberalii 30.01.2010 20:30

Liberalii impreuna cu Antonescu au avut un parcurs impecabil.
Au crescut in ce priveste increderea de vot si vor mai creste.

Fara comunisti, fara FSN-1 dar in special fara FSN-2 !!!

 
#9 **** 30.01.2010 23:10

Vreau sa ajunga la 30%? Si eu vreau sa ajung imparatul Japoniei.

 
#10 Salut 31.01.2010 00:33

Romania a fost impreuna si pe mana cu arabii la rapirea jurnalistilor romani de catre arabi.Romania a fost impreuna si pe mana cu arabii inainte de rapirea jurnalistilor romani,statul roman s-a inteles cu arabii sa rapeasca jurnalistii romani.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa